Adopted?! *pauza*

Capitulul 12

Am ajuns acasa surprinzator de repede.
Drumul a fost tacut, dar pe tot parcursul acestuia i-am putut simti privirea ingrijorata a lui Niall.
De abia a putut sa intre in masina pentru ca nu il lasau fanele.

Cat despre starea mea, pot spune ca ma simt mai ok.
Inca simt ca o sa lesin la fiecare pas, dar macar nu mai am momente in care sa raman fara aer.

In casa baietilor era mare pregatire. Baietii puneau ultimele detalii pentru a creea o atmosfera si mai intensa de Craciun.
Erau toti cu exceptia lui Louis.
Cand ne-au vazut ca am intrat ne-au zambit si au continuat sa aranjeze instalatiile de pe pereti.
Am pus punga cu cadoul sub brad langa restul, dar nu inainte de a scrie "Louis" pe ea.

Zayn: in soapta a vorbit careva cu parintii lui Louis?

Niall: tot in soapta am vorbit eu. Au zis ca o sa ajunga in jurul orei 3.

Au incuviintat toti din cap, in acelasi timp, parand parca teleghidati de cineva.
Am zambit in sinea mea la acest gand si m-am indreptat inspre bucatarie, unde am inceput sa gatesc ceva.
Baietii astia nu au nimic de mancare, si prin nimic ma refer la nimic.
Acum inteleg de ce comanda tot timpul pizza.

Am reusit sa gasesc niste legume si pui, iar primul lucru care mi-a venit in minte a fost: pui cu legume.
Am inceput sa pregatesc legumele, dupa sa condimentez carnea, dupa care le-am pus intr-o tava si direct incuptor cu ele.
Imi mai ramasesera niste legume si putina carne, asa ca m-am decis ca din ele sa fac niste supa.

Timpul trecuse foarte repede. Eu fiind preocupata cu prepararea mancarii.
Constat cat de repede s-au scurs orele numai cand scot puiul din cuptor.
Era aproape ora 3.
Inca putin si o sa ma intalnesc cu parintii lui Louis. Acest gand ma terifia.
Niall a spus ca mama lui e una foarte iubitoare si ca imi fac griji degeaba. Dar nu am cum sa nu fiu asa tinand cont ca eu nu am intalnit pana acum vreo "mama" buna.
Toate femeile care trebuiau sa imi fie "mame" se purtau cu mine de parca eu furasem cel mai scump tablou ein toata lumea. Sau ca eu as fi mazgalit cu graffiti Statuia Libertatii. Sau cine stie cate prostii as mai fi facut. Dar ghiciti ce? Eu nu am facut nici unul din aceste lucruri.

Incercam mereu sa le ascult si sa fac cum imi zic ele, in speranta de a se comporta mai bine cu mine. Dar din pacate pentru mine, nu se intampla asa. Ele se invatau cu faptul ca aveau o sluga si ma puneau sa fac lucruri de care nu credeam ca pot fi capabila.
Adica, cine ar fi zis ca eu la 10 ani fac mancare folosind un cuptor instabil, care putea oricand sa explodeze din cauza presiunii si din cauza gazului pe care acesta il emana.
Sau cine s-ar fi gandit ca eu tot la 11 ani reparam o masina de tuns iarba? Doar pentru ca proprietarii ei erau prea zgarciti ca sa cumpere una noua.
Inca imi aduc aminte cat m-am chinuit atunci sa o repar. Cand am crezut ca nu mai e nici o speranta pentru aceasta, si ca eu iar voi primi o mama de bataie pentru ca nu am reparat-o, a pornit.
Va puteti inchipui cat de usurata am fost cand am vazut ca merge?

Am zis ca n-am intalnit pana acum nici o mama care sa se poarte frumos cu mine, dar nici vreun tata nu am intalnit.
Toti erau reci si nemilosi, abuzand de inocenta unei fete, care si-ar fi dorit cel mai probabil ca in acele momente sa se joace cu papusile ca orice alta fata normala de varsta ei.
Ma puneau pe mine sa le fac treaba de fiecare data.
Iar la categoria reparat nu ma invatau niciodata. Tot ce stiu a fost invatat pur si simplu din experimentat.
Au fost momente in care sa ma curentez sau sa ma tai, dar am trecut peste, retinand ca tura urmatoare sa nu mai fac aceleasi greseli.

Sunetul de apa care clocoteste, ma trezeste la realitate. Sar la propriu de pe scaun si opresc ochiul de la aragaz, pe care se afla oala cu supa preparata.
Am gustat putin sa ma asigur ca nu le dau mancare fara gust, si chiar mi-a placut combinatia de arome pe care am simtit-o.
Papilele mele gustative cereau mai mult, dar m-am rezumat doar in a mai lua o mica lingura din aceasta.
Am spalat si vasele murdare, dupa care m-am facut nevazuta, plecand in camera.