ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

2. Esther

Nu mă aşteptasem să mi se dea un răspuns imediat. Însă eram disperată. Eram disperați. Fiecare minut pierdut rătăcind pe la graniță înseamnă timp câștigat pentru vulpi. Să ne prindă din urmă. Imagini îmi fulgerează în fața ochiilor. Foc. Țipete. Fum, fum peste tot, nicăieri nu puteai să scapi. Mami, mami.

--Esther, încă nu e târziu să facem cum ți-am zis.

Vocea Lemonei mă trezește, la realitate. O privesc cu ochi încețoșați. Îmi trec degetul pe obraz. Lacrmi?

Îmi scutur capul către ea în semn de nu. Nu am ajuns până aici ca să dau greș. Îmi dres grasul și cu putere îmi ridic vocea în vânt, spre pădurea ce ne înconjoară.

--Lăsați-mă să fac situația mai limpede. Sunteți trei lupi poziționați în ordine: primul pe crengile copacului la sud-vest de mine. Celălalt la est, după trunchiul pinului din al al patrulea rând de copaci. Ultimul, dacă mă întind detul de bine și de repede la dreapta mea, te pot trânti la pământ.

Simțul olfactiv e ceea ce îmi trasează o hartă a poziților ființelor din jurul meu pe o rază de trei kilometri împrejur. Fără el aș fi un lup handicapat. Nicio mișcare. Îmi forțează mâna și cele din urmă resurse pe care le am.

--Pe urma noastră pot apărea din orice moment vulpile. Sunt Beta Oria al clanulului Oria. Am devenit Beta prin moartea recentă a tatălui meu. El m-a îndrumat aici, pe ruta pe care o ia Alpha în trecerea sa anuală prin întregul tărâm al lupilor. Am nevoie de azil pentru familia mea. Suntem ultimii rămași.

Întideam puțin adevărul. Eram neajutorați? Da, desigur. Că tata a murit? Da, un adevăr sfâșietor, dar totuși adevăr. Că am primit direcții de la tata? Nu tocmai.

Tot nimic. Haide, haide. Mă simțeam ca un lup fără lună ce urlă la trunchiuri de copaci în aerul rece. Complet dezorientată, pe marginea nebuniei.

--Oria ? Alpha nu a spus nimic despre niciun Oria. Oria au murit. Cu toții.

O bestie jumătate om, jumătate lup ieşi dintre copaci. Picioarele îi purtau urme de zgârieturi. Coada stufoasă îi era încordată la spate. Caninii albi îi erau proeminenți şi lungiți dincolo de buza inferioară. Întreaga sa arătare striga agresivitate, iar vocea lui era un pumn între dinți, la fiecare cuvânt pronunțat.

O simțeam pe Olivia zbârlindu-se în spatele meu. O prind pe Lemona de braț. Nimic stupid, îi comunic printr-o strângere subită de încheietură.

--Crede ce vezi. Condu-mă la Alpha.

De aceea îi voiam ieșiți din ascunziș. Aveam nevoie de o singură privire pentru a-i îngenunchea.

Lupul meu era un Oria. În plus, mai eram și un dagar. Un lup trimis de însăși zeița Luna. Aveam un istoric destul de valoros la purtător.

O altă voce, mai rațională , se desprinde dintre ramuri. Înalt, pe două picioare, într-o statură perfect dreaptă, dacă nu aș ști mai bine, aproape că l-aș confunda pentru un om.

Dar privirea îl trăda, calmul ochilor ascundeau în spate o creatură capabilă să ucidă la o comandă. Unul dintre patrulele de gardă ce îl acompaneau pe Alpha în circuitul anual. Doar unul era capabil să facă față unui grup de șapte, până la zece oameni înarmați. Iar cel care se apropia era un specimen aflat în capul lanțului.

--Am fost atacaț-,

Lasă Esmil să-I scape, tremurând violent. Încearcă să fie curajos, dar frica îl îneacă. Îi fac semn Oliviei, îl trage în spatele meu pe Esmil.

--De unde nu ştim că sunteți intruşi? Deghizați?

Întreabă gardianul, privind spre Esmil. Deștept. Îmi evită privirea. Ceea ce înseamnă că recunaște cine sunt sau măcar bănuiește.