ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

12. Cayden

Transformarea în lup nu devenea mai puțin dureroasă cu timpul. Dacă erai un lup adult nu însemna că nu mai simți durerea, transformarea dintr-o piele în alta nu devenea instinctivă, ca mersul.
Însă, căpătam un fel de rezistență în fața durerii.

Oasele mi se deplasară primele, pielea mi se restrânse, țesuturile mi se deschiseră între ele. Oasele mi se alipiră, iar blana îmi străpunse straturile de piele, răsucindu-le la suprafață, învelindu-mi mușchii adunați în cordoane alipite.
În momentul transformării un lup tânăr risca mereu să rămână cu porțiuni din corp deschise în răni ce se întindeau câteodată pe întreg segmentul de membru.
Un lup tânăr era vulnerabil în timpul transformării mai mult decât unul matur. Controlul era greu de dobândit. Nivelul de concentrare de care trebuia să dai dovadă depășea chiar și mulți dintre lupii adulți.
Motiv pentru care ceilați încă rămaseră în spatele peşterii în timp ce eu şi  Palero săpăm un drum prin troienele ce blocau gura peşterii.
Esther rămase să vadă şi să o instruiască pe sora ei şi vărul ei, Esmil, în timpul schimbării.
Nu ne permiteam să avem acum lupi răniți.
Drumurile astea sunt destul de primejdioase şi fără să fie miros de sânge în aer.

Eram cuprins în munca săpatului.
Prindeam cantități bune de zăpadă şi gheața. Cine avea nevoie de lopată când aveai labe?
Palero lucra umăr la umăr cu mine. Făceam o treabă bună.
În câteva minute reuşisem să facem o scobitură destul de mare cât să vedem afară, pe cealaltă parte.
M-am oprit. Simțisen atenția lupului soldat ațintită asupra mea. Aproape ca îl auzeam cum implora să mă uit spre el.
Fiind un lup dominant în haită empatizam cu lupii ce îmi erau submisivi.
Unul dintre rorulile unui lup Beta era, pe lângă cel de protector al haitei, ascultarea şi îngrijirea față de lupi. Securitatea haitei depindea de starea membrilor care o alcătuiau.
Cel mai puternic veghează peste cei mai neputincioşi.
Asta nu însemna că Palero era slab. Abilitățile sale de a simți prada şi de a aduce cel mai bun vânat erau bine cunoscute peste Saor. Însemna că într-o luptă unul la unul, lupul meu îl putea ucide pe al său.

--Da?

Îl întreb când deja aproape devenise purpuriu de la aşteptare. Eram în forma umană, iar asta făcea ca comunicarea telepatică să fie exclusă. Cerea prea multă energie, ce e altfel redistribuită în echilibrul dintre transformări și în plus, nu merita deranjul de a pătrunde în intimitatea minții altcuiva,  atât timp cât puteam forma cuvinte.

--Noua lupoaică e celălalt dagar de care vorbea Alpha Domina?

--Ce ți se pare că sunt? Ghicitor abulant, să-ți vând răspunsuri pentru întrebări ieftine?

--Nu trebuie să fiți necioplit.

Scrap, scrap, scrap. Trec ghearele prin scobitură încercând să o lărgesc, să afund cât mai mult din vocile din spatele meu.

--Un singur dagar e născut la ani distanță. De ce acum sunt doi?  Esther e clar ceva deosebit.

Vorbeşte repede şi îmi evită privirea. E agitat. Niciodată un semn bun.
Nu spun nimic aşteptând să detalieze.

Woaa. Esther?

--Stai puțin. Cât de bine vă cunoașteți de ai trecut la per tu?

Ce naiba? Palero e destul bătrân cât să îi fie tată. De ce i-ar da numele lui? Printre lupi e tabu să îți înmânezi numele ori şi cui. Numele au putere.
Faptul că Palero îşi aplecă capul şi mai mult nu mă linişti.

--Am vorbit puțin. Beta, când eram la bordura pădurii şi am dat peste ea şi familia ei, nu ştiam dacă aparțin cu adevărat haitei sau erau intruşi. Nu ştiam să existe supraviețuitori  care să vină din oraşele infectate de la graniță. Da mite sate? Era imposibil.  Dar am simțit-o pe ea. Trebuia să o aduc în fața lui Alpha.

Era logic ce îmi spunea. Era mai mult decât miraculos că Esther şi familia ei, sau câți mai rămaseră din ea, erau în viață şi nu sufereau de vreun simptom ce să le arate infecție cu vulpinism.
Partea rațională şi logică, partea care era om din mine, înțelegea, dar lupul avea o viziune concentrată doar pe întrebarea logica explicației lui.

Palero înghite în sec şi continuă:

--Beta, sunteți bine? Lupul cum se așează cu existența unui alt dagar?

--Lupul meu e destul de întreg cât să se poate controla in jurul oricărui membru din haită. Esther e haită.

Îmi închid ochii pentru o clipă.
--Du-te anunță ceilați lupi că venim şi noi.

Îi arăt spre gaura deschisă în zăpadă. Palero nu mai aşteaptă un alt semn înainte de a se strecura prin ea.
Haita nu erau prea departe. Puteam simți legătura ce ne unea pe toți cu Alpha.
Erau aproape. Ne aşteptau.
Mă întorc înspre peşteră.
Puiul de lup era transformat, jucându-se printre picioarele Lemonei și a lui Esther.
Esther îşi încrucişă brațele la piept. Mă priveşte uşor ezitantă:

--Ați reuşit să săpați ieşirea?

Am dat din cap în semn de da. Putea vedea lumina ce inunda peștera din spatele meu.

--Bun.

Răspunde ea sec traversând prin fața mea. Sora ei, în formă de lup, urmând-o dând din coadă.
Mă întorc spre ele, dar Lemona, lupoaica învârstă, trece pe lângă mine şi îmi spune:

--Dacă Esther pățeşte ceva ține în minte că ştiu toate numele familiei tale până mai departe de a şaptea generație.

Grozav. O amenințare din partea unui lup antic. Excelent. Nu se putea mai bine.
Un lup antic era o legendă vie. Luând în semă viața periculoasă pe care o duceam ca lupi şi acum atacurile tot mai dese a lupilor afectați de vulpinism, rata mortalității urca iminent. Un lup putea trăi mai bine de două sute de ani dacă era pe la mijlocul rangului între Alpha, cel mai dominant lup din haită şi Omega, cel mai submisiv. De obicei lupii foarte dominanți nu aveau o viața atât de lungă pe cât s-ar crede din cauza confruntărilor şi luptelor constante pentru titulatură. Însă ceva îmi spunea că Lemona era specială. Puteam simți asta în mine. Era un lup dominant care cumva reuşise să se țină în viață cât să ajungă să îmbătrânească. 

Puiul de lup  mă priveşte de la marginea peșterii arătându-şi dinții.  Lemona deja ajunsese lângă Esther spre ieşirea din peşteră.
Nu îmi întorc privirea spre pui. Ştiu mai bine decât să îmi vărs furia pe un pui şi un lup antic. Nu am ajuns în poziția de putere pierzându-mi uşor controlul.
Lemona îşi întoarce privirea peste umăr. Dau din cap în semn că i-am luat în considerare vorbele. Se mulțumeşte să o cheme pe Olivia la mâna ei şi să se întoarcă spre Esther.
Suspin şi îmi fac drum spre gura peşterii.