ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

16. Cayden

Mă sprijin de marginea ferestrei. Fereastră ce e atât de mică în mărime încât razele reci de soare abia reuşesc să pătrundă întunericul holului. Mă poziționez astfel încât Esther să fie obligată să ia locul din fața mea. Lumina, astfel, cade pe fața ei, dezvelindu-i chipul palid, ușor îmbujorat.

Ochii ei strălucesc puternic. Furie. O gust în aer. Întotdeauna a avut un temperament recunoscut. Mereu pe mișcare, agitată, nimic nu-i putea acapara interesul pentru mai mult de cinci minute.

Îmi strâng degetele în pumni.
Aceleaşi buze care acum sunt strânse în aşteptare zâmbeau larg spre Axel acum câteva momente.

--Ce făceai cu Axel?

Dau cuvintele afară pe gură înainte de a mă putea opri.
Esther îşi ridică o sprânceană spre mine. Uimire si confuzie îi traversează fața.

--Ce făceam cu Axel?

Îmi repetă întrebarea uitându-se în gol. Mai repetă întrebarea:

--Ce făceam cu Axel? Despre asta vrei să vorbim în privat?

Ştiu cât de greşit sună să o spun, dar până şi furia ei era binevenită. Lupul meu se scălda în fiecare moment în care Esther ne acorda atenție.
Dacă ar ştii ea.
Îmi scutur capul. Îmi readuc atenția asupra ei.
,,Revino-ți", îmi spun.

--De ce vreți să ajungeți in Saor?

Îşi pune o mână pe şold si înclinându-şi capul îmi răspunde:

--Nu e asta ziua întrebărilor?

Tonul ei e plin de sarcasm și furie represata.
Familia ei era stresată şi în nesiguranța, aşteptând rezultatele unor teste ce le-ar putea schimba viața. Iar eu ca un idiot puneam întrebări stupide. Știu.
Voiam să îi ajut. Era de datoria mea, ca Beta.
De aceea aveam nevoie sa ştiu mai mult despre ei, ca să știu cât de mult pot sau nu să am încredere în ei.
Esther îsi trase aer în piept si îşi încrucişă mâinile la piept.

--În Saor sunt ultimele rude şi cunoştințe ale mele. E cea mai protejata aşezare, fiind capitala, iar acolo pot găsi de lucru. Am fost antrenată să iau locul tatei.

--Dacă vi s-ar oferi o oportunitate, să zicem, de a rămâne în una dintre satele de la marginea Saorului, ați accepta-o?

Încerc să am grijă când o întreb pentru a nu declanşa suspiciune.
Însă lupul ei iese la suprafață.

--Ce se întâmplă? Nu vreți să ne mai luați în Saor? E ceva în neregulă cu testele? Suntem infectați? Pentru că ce alt motiv ați avea să ne țineți înafara Saoru-lui. Bine, înafară de partea in care tu refuzi să recunoşti că există un alt dagar.

Nicio lovitură în burtă sau o palmă peste față nu s-a simțit mai dureroasă sau mai usturătoare.
Cuvintele ei ard şi  prăjesc.

--Nu vreau sa te recunosc ca dagar? De unde până unde?

O întreb indigant. Nu o las să intervină şi continui spunând:

--Până acum câteva zile nici nu ştiam că eşti în viață!

--Nu e ca şi cum te-ai obosit în toți aceşti ani să mă cauți!

--Credeam că te-am pierdut?

--M-ai pierdut? Cât de fericit ai fost când ai aflat că ai scăpat de mine? Fiu de Alpha să fie legat de cineva ca mine!

Strigam amândoi. Dinții îmi clănțăneau cu forța cu care lupul vroia să preia controlul.

--Cineva ca tine? Despre ce vorbeşti?! Esther, tu ai fost cea care şi-a întors spatele spre mine. Ai plecat! M-ai lăsat!

Esther răbufni aruncându-şi mâinile în aer în dispreț. Cu mişcarea ei bruscă lăsă mirosul ei să ne învelească.
O simțesm pe limbă. Mă atrăgea mai aproape. Nu mă puteam concentra pe cuvintele ei.

Îi vedeam buzele mişcându-se şi furia ei era un soare neîndurător, dar o vedeam numai pe ea. Ea fiind în fața mea. Atât de aproape.

O iau de mână, spre uimirea ei.
Se opreşte din vorbit simțind vibrațiile ce ne străbat corpul la atingere.

O căutasem peste dealuri şi peste munți. Mergeam în fiecare expediție posibilă în speranța ca o voi revedea. Tata nu-mi putea spunea unde era decât că: Tatăl ei este într-o misiune secretă cu directive venite de la Alpha.
Străbătusem satele şi oraşele de-a lung și de-a lat. Încercasem să mă apropi cât de mult de granița.
Mersesem în delegații de câteva ori în satetele umane, poate poate aş fi întâlnit-o.
În tot acest timp păstrându-mi speranța în ziuă, iar noaptea, când coşmarurile nu mă eliberau, o vedeam doar pe ea, moartă undeva pe un ghețar sau bolnava cu vulpinism.

Pielea ei nu e fină cum era odată.
Aspră de la muncă, degetele ei subțiri umpleau goluri în palmele mele.
Răsuflu şi îmi amintesc de ce vorbim. Îmi desprind degetele de ea.:

--Mi s-au prezentat rezultatele testelor. Sunteți cu toții în regulă.

Uşurare se întrevedea pe fața ei. Umerii îi cad în relaxare de parcă o greutate foarte mare i-a fost îndepărtată.

--Vreau să te întreb de sora ta, Olivia. E sora ta vitregă? De la un părinte? De la ambii?

O enervasem prin ce insinuasem. Haita e haită. Adopție, părinte vitreg, ăștia sunt termeni umani.

--Olivia e sora mea întreagă chiar daca nu avem aceiași părinți.

Trasem aer adânc în piept.

--Ascultă ce urmează să-ți spun. Olivia are celule...deosebite. Nu e infectată, dar dă semne de parcă a fost infectată, iar acum ar fi vindecată. Ceea ce e imposibil.. Doctorii cred că e ceva din sânge. Spun că se apropie în ADN cu tine. Înțelegi ce spun?

Esther îşi strânse brațele protector în jurul său.
Ştia şi ea miturile, nu avea cum să nu le ştie.
Era tot despre ce vorbeam când eram mici.
Îşi scutură capul, negând un asemenea gând.
Aruncasem o privire pe hol să mă asigur că nimeni nu ne poate auzi de când începusem să vorbim, dar şi în siguranța asta respectam un acord tacit.
Nu aveam să spunem cu voce tare ceea ce insinuam.

--Esther, asta va schimba totul.

Mă apropii de ea. Se rupe din aproape îmbrațişarea mea.
Mă priveşte cu resentiment:

--Cayden, mă  jur dacă îmi răneşti familia în vreun fel, nimic nu mă va opri. Tu mă înțelegi ce îți spun?

Am dat din cap. Mișcările mele erau înghețate. Şocul îmi traversa încă corpul.

Esther se întoarse pe călcâie şi plecă.
Dacă era adevărat, înseamna că zeița Luna a avut îngăduință şi ne-a trimis, într-adevăr o salvare.

O salvare care stă sub forma unei lupoaice gata să scobeacă intestinele din oricine se apropie prea mult de cei apropiați ei.
Însă, totuşi o salvare.