ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

19. Esther

Îmi învârt degetele peste suprafața mesei. Expir. Inspir.
Îmi păstrez controlul. Îmi păstrez lupoaica liniştită. Calmă.

--Nu. Ca Beta al familiei refuz să îmi las un membru în spate. I-am cerut deja permisiune de trecere Alphau-lui. Mi-a fost acceptată.

Doctorul îşi răsuci mânecile halatului în nervozitate.
Îi tremura maxilarul și cuvintele îi ieşeau pe gură înecate şi amestecate. Un semn că nu îşi ținea bine lupul în frâu:

--Darrr e un occa-ziie…. Puutem afla…leac. Vulpinism…nu..mai..e...dacă aflăm…soluu-țiie. Ooolivia…fatăă..buună.

Mi-am luat privirea de pe doctor. Urmăream razele soarelui ce intrau printr-o fereastră cât două palme. Lumina reuşea să atingă doar câteva echipamente din laborator.
Dacă nu ai avea vederea unui lup, ți s-ar părea că stai într-un întuneric total.

--Degeaba, tată. Nu va răspunde cum vrei tu.

Vocea băiatului venea din josul coridorului.
În câțiva paşi intră in laborator cu o cutie de lemn in brațe.
Din ea ieşeau tot felul de unstensile care mai de care mai bizare.
Băiatul așeză cutia şi îşi luă un loc la masă, lângă mine.

--Cum vreauuu euuuu?! Nu țineeee de mineeee, Axel. E viaaaa-ța tuuu-turor luuuu-piiiilor în joooooc!

Axel, fiul doctorului, continuă să controbăiascâ printre metale şi fire. Ochii i se aprindeau cu fiecare mişcare.
Era cu totul cuprins în ceea ce făcea.
Mi-am împins scaunul dând să mă ridic de la masă.
Ceea ce însă m-a oprit a fost o atingere finș pe braț.
M-am uitat înspre Axel.
Ce mai e acum?

--Te rog rămâi. Am ceva să-ți arăt.

Vocea lui blândă şi tonul curios m-a făcut să mă opresc. Nu putea să fie decât cu un an sau doi mai mic decât mine.

Poate de vârsta lui Esmil.
E o rugăminte nu o poruncă, îmi conving lupoaica să coopereze şi să se aşeze la loc.

--Tată, dacă te rog, ne poți lăsa singuri? Am ceva să-i arăt lui Beta Oria.

M-a numit după titulatură, ceea ce mă făcu să stau mai dreaptă în scaunul de lemn.

Doctorul îşi trase ghearele pe masă, coji de lemn răsucindu-se în urma lui. Murmura sub bărbie.
Când ajunse la uşă avea deja privirea în gol şi era acaparat de un alt gând.
M-am uitat spre Axel ridicând o sprânceană la atitudinea tatălui său. Axel ridică din umeri cu ochii pe firele din pumni.

--Lasă-l. Vrea doar să ajute. Am să vorbesc cu el. Dar nu promit nimic. E un lup pasionat-

Lăsă propoziția în aer. Axel privea fermecat o piuliță ce o scoase dintr-un buzunar.
Era nefiresc ca un lup să dispună de atâtea buzunare. Atâtea lucruri ce îngreunau schimbarea rapidă, în caz de nevoie.

Sau poate am stat eu prea mult în jurul lupilor militanți sau luptători. Lupi pentru care arta războiului e aproape o credință.

--Ce este?

Îl scot din reverie.
Îsi scutură capul chiar in timp când un anume lup îşi face apariția.
Nu spune nimic.
Îşi trage un scaun în fața mea la masă şi se aşează.

--Poți începe, Axel.

Pentru el aşteptasem?
Vreau să simt furie.
Îl crede pe el mai dominant? Îl i-a cuvântul lui mai presus de ascultase porunca lui și nu a mea?

--De cât timp vă cunoaşteți?

Îl întreb pe Axel, dar cel care îmi răspunde e Cayden:

--De ceva timp. Opt ani să fie?

Axel îsi linge colții în incântare ținând în mână o pară din sticlă cu ceva fire înăuntrul ei.

--Mai exact de opt ani şi şase lui. Treizeci de zile cred că ar trebui să fie mâine. Ne-am cunoscut în cabinetul tatei. Beta trecea printr-o perioadă mai..delicată. Îşi pierduse cel mai bun prieten atunci.

Îi arunc lui Cayden o privire din colțul ochiului.

--Serios?

Şoptesc, pentru că nu pot să-mi aud mirarea şi regretul din voce.
Nu credeam ca îl va afecta atât de mult plecarea mea, atunci. Abia eram o lupoaică de nouă ani, iar el avea treisprezece.
Proaspăt intrat în adolescență, era adimirat de celelalte lupoaice şi nu ducea lipsă de companie printre lupii tineri.
Chiar şi cei adulți se adunau în preajma lui.
Ca muştele la miere.
E o expresie ce o deprinsem din lumea umană.

--Continuă Axel. Cu ceea ce voiai să ne prezinți.

Adăugă Cayden lasându-se pe spate.
Axel ca un lup cu noua sa pradă mai mai că nu îşi ridica coada în fericire. Se întoarse pe scaun spre mine. Aproape că-mi băgă para de sticlă sub nas arătându-mi-l:

--Scopul pentru care l-am însoțit pe Beta, arătă înspre Cayden cu capul, în drumul său anual alături de Alpha a fost pentru a vedea cum stau celelalte haite cu electricitatea. Ăsta e un bec.

Dacă aş fi fost în forma lupului blana mi s-ar fi ridicat în atenție. Electricitatea era un motiv de dispută între oameni si lupi, mai vechi decât mine.
Ambele rase luptându-se pentru a-şi atribui drepturile depline asupra invenției.

--Ceea ce am descoperit e că multe zone ce stau in jurul granițelor nu dispun de electricitate. Nici măcar nu au văzut vreodată un bec în viata lor. Unii pui nici măcar nu au auzit de bec.

Imi dau capul în semn afirmativ. Nu e momentul să recunosc că nu am realizat din prima că acela este un bec. Abia Saor, care era capitala teritoriului avea alimentație la electricitate.
Iar Alpha prefera să păstreze o politică la granită de ,,împrejmuire naturală". Pădurile erau lăsate să creasca in abundență, iar cărările erau aproape inexistente.
Totul pentru a îngreuna intrarea unuia care nu e lup.

La granițe se trăia in cel mai rural şi rustic mod posibil.
Axel era de-a dreptul revoltat la lipsa mea de reacție.
Aproape că zburase de pe scaun.

--Cum? Nu te miri? Să nu ai electriciatate? Să traieşti odată cu soarele? E strigator la cer. Suntem creaturi ale lunii!

Aproape că îşi rupea smocuri de păr din cap. Cayden mârâi.

--Stai jos, Axel și explică-te. Nu uita că situația celor sub protecția Alpha este asemenea cu un motiv.

Axel pufni la cuvintele lui Cayden, dar se așeză pe scaun încrucişându-şi brațele la piept.
Totul cu un motiv. Ințelegeam. Trăisem nouă ani într-un sat de la graniță.
Nu eram atacați sau jefuiți pentru că oamenii ştiau că eram aproape de teritoriul lupilor.
Nici oamenii nu obişnuiesc să îşi pună bogățiile pe graniță.
Un oraş puternic niciodată nu se va naşte la graniță. Motivul principal fiind protectia de vecinii teritoriali.

--Ce am mai observat sunt zvonurile şi relatările despre vulpi.

Mi-am încleştat maxilarul și mi-am strâns degetele. Cayden îmi aruncă o privire de siguranță.
Axel continuă fără să observe vreo schimbare în atmosferă:

--Toate se întâmplă noaptea, când lumina e puțină şi când Luna e ascunsă în nori. Majoritatea atacurilor se întâmplă pe la granițe. Motivul? Lumina. Cred că montând electricitate putem să-i alungăm pe vulpi!

Dacă ce spunea era adevărat asta însemna că Olivia nu mai va fi in centrul atenției ca un miracol.
Puteam respira mai uşor.
Toate sperantele mi se aprinseră în mine şi parcă lumea deveni mai frumoasă pentru un moment. Aveam o momeală cu care puteam trage atenția de la surioara mea.