ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

20. Cayden

Zăpada se răscolește sub labele mele. Sar cu uşurintă peste rădăcinile ieşite din pamânt, mă salt de pe un bolovan pe altul.
Nu-mi va scăpa.
Îmi ridic botul in aer și adulmec mirosul vânatului, adânc în plămâni.
L-am lasat timp să alerge îi aud copietele cum lovesc piatra.

Frica ei e un parfum ce îmi ridică plana în atenție. Îmi strâng colții într-un mârâit.
Aud o chemare din departare. Un urlet.
Un semnal.
Joaca s-a terminat.

Îmi fac drum printre copaci.
Între fălci am gâtlejul caprei de munte. Sângele ei în zăpadă trasă un drum spre mijlocul pădurii. Îi adună pe restul lupilor la masă.
Am lăsat carnea în fața Alpha-ului. Era o mulțumire.

Lupii care vânează pentru mâncare sunt întodeauna cei mai slabi. Însă la festivități de genul sunt organizate ieșiri în pădure, vânători ca sport.

Capra pusă la picioarele Alphaului purta semnificații.
Din partea mea, vânatul era un semn de recunoştință către tata și către tot ceea ce facuse pentru haită.

Ajunsesem în Saor cu o seară înainte. Ăsta era momentul de celebrare a reîntoarcerii noastre acasă.
Ceilalți lupi îmi urmară paşii şi îşi lăsară vânatul în față, pentru inspecție. Iepuri, căprioare, bursuci.

Îmi întorc poziția şi ies din cercul lupilor spre poiană.
Mă schimb în forma umană.
Apa izvorului îmi curăță sângele de pe mâini și susurul ei mă lasă să-mi adun gândurile.

--Caprele sunt greu de prins.

Nu m-am întors în direcția vocii.
M-am afundat si mai bine în apa caldă a izvorului. Aburi jucau la suprafață.

--Băieții au pus pariu că nu te vei întoarce. Eu am pariat pentru.

Mi-am tras limba peste colți, gustul cărnii încă proaspăt în mintea lupului. Vânătoarea încă îmi făcea sângele să cânte.

--Te-am aşteptat….

Mirosul puternic de scorțişoară mă gâdilă. Îmi deschid ochii și o privesc pe Laura:

--Ce s-a întâmplat? Vrei ceva de la mine urgent?

Încerc să-mi păstrez lupul afară din limitele agresiunii. Dar e dificil, atât de curând după vânătoare.

--E adevărat? E adevărat ce se spune? Despre un alt dagar? Chiar este una? Cu adevărat?

Capra va avea gust bun la festinul din seara asta. Cu siguranță. În plus lui Esther îi place carnea de capră. Sau îi plăcea.

--Laura cum au mers lucrurile pe aici cât timp am fost plecat?

Fata își trecu mâna prin părul roșcat și se lăsă pe marginea izvorului, introducându-şi picioarele în apă.

--Nu încerca să schimbi subiectul Deni!

Izbucni ea furioasă.
Înainte de a-i spune să-şi vadă de purtare să nu uite că nu-mi poate vorbi asemenea, un râset clar traversă poiana în tăcerea pădurii.

Laura se ridică imediat în picioare. Nu o invinovățesc.
Dacă aş fi mai slab de tărie si mie mi-ar fi venit să fug simțindu-i prezența.
Paşii lui Esther deveniră din ce în ce mai zgomotosi.
Semn că se apropia.

--Dani, da, unii priteni îmi spun aşa.

Vorbesc fără să-mi ridic vocea. Esther mă va auzi. Laura mă priveşte ca un iepure încolțit. Se apropie de mine mai mult.
Esther răsare de după tufişurile ce închid mica poiană.
E mânjită pe umeri, pe obraji si pe mâini. Pielea ei capătase o nuanța sidefie, aproape că străluceşte.
Lupii nu sunt pudici. Să mergi în ,,pielea goală" cum o spun oamenii nu e un motiv de jenă. E natural pentru noi.
Ce nu e natural e să simt valul de furie ce mă cuprinde văzând urmele de pe umerii ei.

Ether se aplecă și intră în izvor din prima fară să-mi aştepte acordul sau permisiunea.

--Ce sunt urmele alea de labe?

--Ce e cu lupița asta de aici?

Ma întreabă fără ocolişuri. Touchè.

--Laura. Cine te-a însemnat?

Îşi ridică sprâncenele spre mine de parcă îmi spune: ai întrecut măsura.
Las un mârâit.
Esther nu pare impresionată.

În schimb se întoarce spre Laura. Fata abia ştie cum să stea mai bine să nu cadă are ochii lăsați atât de jos în pământ că ar putea să se rostogolească.

--Eu sunt Esther. Nu ştiu dacă îți mai aminteşti de mine. Ne-am jucat împreună când eram micuțe.

Un zâmbet timid încolțeşte pe buzele Laurei.

--Ah,

Reuseşte să răspundă Laura.

--Așa că nu va fi mare surpriza dacă aud că te-ai culcat cu Dani al meu în tot acest timp.

Dacă aş fi avut acum mâncare în gură m-aş fi înecat cu ea. Eram atât de surprins încât rămăsem înghețat pe loc.
Esther nu se apropie de Laura sau de mine.
Se lăsă pe spate şi îşi închise ochii de parcă am fi avut o conversați de toate zilele.

--Laura, poți pleca.

--O țineai aici cu forța?

Întreabă Esther-ştie-tot, deschizându-si un ochi să mă privească.
Nu-i răspund.
Imi pastrez privirea pe Laura până pleacă din poiană.

--Esther.

--Cayden?

--De la cine ai semnele? Pe cine ai lăsat să-şi pună semnele pe tine?

Nu răspunde. Suntem blocați intr-o confruntare de priviri.
Ajung să mă ingrijorez că nu-mi va răspunde şi va trebui să recurg la alte metode de a afla.
Un lup e o ființă posesivă. Se înțelege, tocmai spusese ,,Dani" și ,,al meu" în aceași propoziție.

--Sunt urme de vulpi. Când am fost atacați…a trebuit să mă lupt. Olivia. Olivia nu era unde trebuia să fie. A trebuit să o scot.

Nu era unde trebuia să fie? Trebuia să o scoată? De unde? Nu avea sens ce spunea.
Dar îi simțeam durerea amintirilor. Era in aburul ce ne înconjura.

--Si nu s-au vindecat?

O întreb, privind-o atent.

--Nu. Și nici nu sunt infectată.

Îmi răspunde sec, iar eu mă abțin din a nu sări pe ea şi a controla fiecare ungher din pielea ei
Faptul că nu are vulpinism după ce a fost rănită de ei imi întăreşte teoria pe care o am despre ea.
Cea care ne poate salva.
Las apa izvorului să-mi acopere capul și-i ascult tumultul.