ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

26. Esther

Nicio zi  nu e mai minunată ca cea în care afli că surioara ta mai mică e într-o cameră cu lupi străini ce o interoghează,  recomandându-se ca doctori.

--Nu poți să faci asta! Nu poți să intri!

Da, te rog, spune-i asta lupoaicei din mine.
Măcar eu am avut bunul simț să nu-i sucesc gâtul din prima şi să-mi văd mai departe de drum. Vezi? Sunt politicoasă. Mă opresc să-i dau ocazia să realizeze ce greşeala face în a mă opri din înaintarea mea.

--Sunt Beta Oria. De ce nu am fost anunțată? Acolo se află un membru al familiei mele.

Lupul îşi pleacă capul spre podea. Înghite în sec şi își ridică din nou privirea spre mine.
Clipeşte des şi cuvintele lui sunt amorțite. E o tactică de a nu-mi enerva lupoaica şi mai tare.

--Nu ați fost găsită, iar Alpha a emis un decret imediat ca doctorii să se instaleze în laboratoarele Saorului . Nu ştiu mai multe.

O tactică ce nu dă roade.
Dau din cap şi mă întorc de la intrare. Gărzile din fața sălii tronului respiră uşurate sau cel putin lupul cu care vorbisem lasă un suflu de uşurare.
De aceea reuşesc  şi să-l iau prin surprindere când mă întorc brusc în direcția sălii tronului.
Îl dau la o parte cu mult prea multă usurință.
Doar un demnitar înseamnă, sau o gardă tânără.
Sunt rapidă în mod normal alergând, sunt de nevăzut când mă străduiesc să fiu.

Însă gărzile din ultimul rând sunt pregătite şi îmi blochează drumul ținând săbii in mână de-o parte şi de alta, ghearele le lucesc in lumina torțelor.
Gata.
Se aude un țipăt de cealaltă parte a ușii.
Lupoaica mea iese la suprafață. Îmi indrept spatele, îmi simt vocea mai groasă când spun:

《JOS. ARATĂ CALEA, LUP.》

Se închină în fața mea.
Săbiile le tremură în mâini de la strădania cu care încearcă să-mi lupte controlul. Ceilalți gardieni îi pun la pământ pe cei care se luptă cu controlul meu.

Ușile mi se deschid de-o parte şi de alta.
Lupoaica mea le dă o consimțire şi un mic compliment pentru comportamentul exemplar, lupii dau din coadă.

Sala tronului e impresionantă.
E asemenea unui clopot, sala se prelungeşte în înălțime,  adunându-se într-o boltă luminată la capăt.
Coloane grele scobite în piatră tare se arată în colosul său.
În mijlocul întregii Săli a Tronului se căscă un hău cu o deschidere modelată asemenea unui cerc.
Un cerc tăiat în opt linii unite până intr-un punct, centrul cercului, gura hăului.

--Bine că v-am prins, mă şi temeam că nu voi ajunge la timp pentru întrunire având în vedere invitația şi anunțul pe care mi le-ați trimis.

Ceea ce-i face să se întoarcă nu sunt cuvintele mele ci tonul vocii. Vorbește lupul. Vorbește un dagar.

--Nu ți-am trimis nimic.

Un lup îmi spune ridicându-şi gulerul halatului. Înaintez cu paşi calculați.

--Exact.

Un lup mai în vârstă îi dă peste ceafă. Cel lovit se freacă de gât şi se adânci mai bine în grupul de halate albe.

--Esther,

Aud vocea Oliviei în şoapte.

--Nu-i facem nimic rău.

Unul dintre doctori spune când îmi privește mai bine față şi vede că nu mă opresc.

Sunt adunați aproape de cerc. Cinci lupi în halate.
În mijlocul semicercului format stă Olivia. Iși zvântă picioarele  pe scaun şi lingea o acadea mare cât capul ei, prinse între mâinile ei semi-transformate. Bomboane de ale oamenilor. Preferatele noastre.

--De ce ai strigat?

Întrebarea mea era adresată spre Olivia, dar ea avea gura lipită cu zahăr, aşa că un doctor se găseşte de ajutor să spună:

--E un copil. Ii plac bomboanele. S-a bucurat când i-am înmânat acadeaua.

--Unde e Alpha?

Sunt nas în nas cu ei. Nu mă apropiu de Olivia. Nu încă.
Cineva pufni în dispreț la întrebarea mea.
Doctorul respectiv își trecu o gheară printre dinți.
O semi-amenințare:

--Timpul e prețios. Cât timp stăm să-ți răspundem ție la atâtea întrebări am putea să ne terminăm treaba. Fiecare moment pierdut ii aduce pe cei afectați de vulpinism mai aproape de moarte.

E prea departe ca să-l pot apuca de gulerul hainei şi să-l scutur până îi înoată ochii in creier.

--Timpul e prețios, într-adevăr. Încearcă să nu vi-l faceți limitat în existența voastră.

--Este asta o amenințare?

Un ,,pop!" se auzi şi un pleoscăit de buze. Olivia îşi intoarse fața îmbujorată spre mine:

--Esther e buuun. Vrei?

Are ochii sticloşi. Primul semn. Încerc să comunic cu lupul ei, dar nu primesc vreun raspuns. În căteva clipe sunt în genunchi lângă ea, cuprinzând-o de umeri.

--Ce e cu tine?

Acadeaua. Acadeau.
Nu miroase bine.
I-o smulg din mână şi o arunc direct în spatele ei în hău.

Olivia își arată colții. Se răsuceşte în strânsoarea mea. Vrea să se arunce după acadea.
E franatică.
Ca un râu învolburat ce şi-a spart barajul.

--Ce i-ați făcut?

O trag de pe scaun, cât mai departe de groapă.
Mi se opune. Dă din gheare.
Ochii îi lucesc în violență.

《CE I-AȚI FĂCUT?》

Doctorii cad în genunchi şi se transformă în lupi unuii dintre ei, trei lupi şi doi doctori ce încearcă încă să-și mențină forma. Sunt un dagar. Știu ce le pot face. Îi pot strivi cu mai puține cuvinte de atât.

--E spre binele tuturor!

Murmură unul ce se trage pe coate în forma umană.

《Vulpinisminfectatavulpinismboalacautam》

Vorbeau deodată, dornici să asculte şi să facă precum li se spune.
Dornici să se mențină în viață. Cel puțin lupii lor erau dornici.

《Vulpuinism să aibă.》

《Căutăm antidot. Vedem dacă există》

《Pe ea. Cum a rezistat să vedem》

Olivia se zbătea în brațele mele. Dădea din gheare şi mârâia. Începea să-şi lingă degetele. Sânge îmi curge pe brațe. Îşi roade degetele.

《NEMERNICILOR! AȚI INFECTAT-O》

Schelăituri se auzeau din gurile lor. Lupii se roteau pe spate arătându-si burta şi gâtul în semn de supunere.

《Beta Oria, eliberează lupii!》

Un alt lup sosi. Unul destul de puternic cât să mă confrunte.
Cayden.

《PLEACĂ. Nu e lupta ta》

Se apropie de noi. Relaxat, privind impasiv lupii pe pragul nebuniei. Blana le tremura lupilor. Simt atmosfera încărcată.

《Esther, uită-te la mine. Da, sunt eu de vină. Eu i-am chemat pe doctori şi eu i-am făcut să vină》

Durere îmi sfâşie sufletul şi aud numai cuvântul ,,trădare".

《Nu-ți lua furia pe ei.》

Nu-ți lua furia pe ei? Îmi spune. Nu el ține in brate un copil pe marginea nebuniei ce îşi roade carnea de pe oase.

Nu ar fi trebuit să vin aici.
Nu, a fost o greseala.
O strâng mai tare în brațe pe Olivia.
O sărut pe creștet, iar ea urlă mai tare.
Nu ar fi trebuit să venim în Saor.
Dar unde altundeva am fi putut merge?
Olivia mârâie şi sfâşie.
Un urlet de jale îmi erupe din piept.