ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

27. Cayden

Se întâmplă atât de repede încât mişcările noastre devin încețosate, dezorietând privirea.
De cum Esther îşi ridică lupul la suprafață, plasa de minți a Saorului explodează.

Lupul antic sosise de niciunde şi o luase pe sora infectată din brațele ei. Esther îşi coboară privirea din tavan spre mine.

E între forme.
Jumătate om , jumătate lup.

Sora ei dă din brațe şi lasă urlete prelungi în strânsoarea lupului antic.
Îmi resimt lupul prins într-o cuşcă.
Îi simte neliniştea ei şi vrea să o liniştească în acelaşi timp cerând sâge pentru deranjul ce i l-au provocat, pentru că au supărat-o.

Fug.
Trebuie să o iau cât mai departe de Saor.

Lupii se dau din fața mea la o parte, lipindu-se de pereți şi făcându-se cât mai mici în urma noastră. O pot auzi cum se apropie din ce in ce mai mult de mine.

Sar în semi-formă, îndepărtându-mi hainele pe rând.
Colții ei pocnesc în furie, iar ghearele întorc bucăți de pământ sub presiune. Ieşisem din Saor.

Trecem de posturile de observație. Încerc să comunic cu ea, dar e prea adânc cufundată în furie.
A trebuit să o distrag cât mai departe de Saor.

E destul de dominantă cât să îngenuchieze mai mult de jumătatea populației.
Nu o puteam lăsa să ajungă la o confruntare cu oricare dintre Alpha.

《ESTHER!》

Nimic.
Niciun răspuns.
Trec printre copaci , ocolind trunchiuri şi indepartându-mă de cărările comune.
Ajung in sfârşit intr-un luminiş.
Mă opresc.
Ea nu ezită.
Atacă.

Gheara ei e indreptată spre pieptul meu. Mă dau la timp la o parte înainte să-mi desfacă toracele şi să-mi numere coastele.

《Lup, controlează-te!》

Un râset maniac îmi dă ca răspuns. Râsetul ei îmi bântuie mintea.
E rece şi steril, ca o un clinchet de țurțuri ce urmeaza să se desprindă ş să îti cadă în cap.
Mă feresc din calea unei alte lovituri.
I-am spus că eu sunt de vina pentru ceea ce se întâmplă ca să o pot distrage la timp afară din Saor.
Punea în pericol viața a prea mulți lupi, în starea ei.

Văd şi eu de ce să mă recomand vinovatul suprem in infectarea surorii ei nu ar fi fost un plan prea strălucit, dar a fost singurul care mi-a venit in minte pe moment.

Încă o lovitură, iar de data asta mă nimereşte bine.
Nu-mi simt atât de repede precum imi văd osul brațului.
Şi-a făcut drum cu laba prin carnea antebrațului.

Lupul meu izbucneşte.
Preia controlul între noi doi, mă împinge înăuntru în timp ce iese ca dominant în lupta asta.
Mă văd încercuind-o.

De data asta când mă atacă, în loc să o evit în a o răni o prind între colți.
Ne tăvălim pe zăpadă luptându-ne. Lupul meu o muşcă de după ceafă şi urechi. Încearcă să ajungă la lupoaica ei.
Iar cumva reuşeşte pentru că lupta noastră devine o joacă. Îi apăs botul în zăpadă, iar ea şi-l scutură pufăind. Dă puțin din coadă îndepărtându-se de noi.

Lupul meu își băgă botul de-a lungul blănii ei încercând s-o miroasă.

《De ce?》

Vocea ei e atât de sugrumată şi de fragedă că prntru un moment am doar impresia că am auzit-o.

《Le-ai subjugat orice voință. Le-ai prăjit partea umană doctorilor din încăpere. 》

Numai dupa ce am spus cuvintele îmi dau seama de tonul acuzător ce reiese printre rănduri.
Face cercuri în jurul meu.
Îi permit şi stau pe loc având încredere să-mi las spatele descoperit ei.

《I-ai adus aici? Nici măcar să mă anunți nu ți-a trecut prin cap?》

Mârâie arătându-şi colții.
Nu pot da înapoi.
Voi lua vina asupra mea. Esther e imprevizibilă.
Dacă nu ştie un vinovat clar se va duce să-l caute, iar in drumul ei va răsturna tot ce-i intra in cale. Nici eu nici Saor nu ne permitem un asemenea cataclism.
Nu acum.
Sau vreodată.

《Unde îți e controlul Beta Oria? Cum ți-ai permis să te laşi dusă cu firea atât de departe?》

Eram furios.
Cuvintele îmi erau încordate.
Labele ei răscolesc zăpada , coada flutură în aer ca un continuu pendul.

《Cum se face că se ajunge tot la mine? Vrei să spui ca e vina mea? Că ar trebui să stau pe coada mea in timp ce o folosesc pe Olivia ca pe ceva animal de laborator?! Mi-au infectat  sora!》

Ma ridic în patru labe.
Îmi urmăreşte atentă fiecare mişcare.

《N-ai de unde să ştii ca e infectată.》

Încerc sa-mi păstrez tonul calm. Sub control.

《Am văzut simptomele.
Am simțit-o》

《Vulpinismul are siptome prea generale ca să fie particularizate, cel puțin pâna acum. Pentru tot ceea ce ştii, poate se confruntă cu altceva.》

Face paşi spre mine, adunâdu-şi gâtul în umeri, blana i se zbârleşte pe spate.

《Nu sunt proastă. Nu mă insulta. Ştiu când simt vulpinism. Uiți că mi-am târât familia chiar dintr-un sat infestat.》

Nu-i înregistrez cuvintele de prima dată, dar ceva îmi atrage atenția.

《Simți? Să simți vulpinismul? Cum adică?》

Vocea ei e plictisită şi uşor sarcastică, de parcă sunt elevul greu de cap care nu vrea să o înțeleagă o lecție simplă.

《Da, simt. Aşa cum simt mirosul vulpinismului şi mi se întoarce stomacul de fiecare dată când mă apropiu de un lup infectat.》

Uit să respir.
Cum?
Cum e aşa ceva posibil?

《Esther. Esther, nu toată lumea îi simte. Până acum n-am mai auzit de vreun lup care să-i poată ,,simți".》

Mă priveşte ca şi cum am căzut în cap. Apoi încet, încet, realizarea îi pătrunde în priviri.

《Oh…》