ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

29. Cayden

Holul era abia luminat de câteva torțe îndepărtate. Din mers îmi ridic mâneca hainei. Bandajul mă irită.

Lovitura lui Esther a fost mai adâncă decât simțisem în timpul  răfuielii. Îmi trase bucăți bune de carne.

A trecut aproape o zi ceea ce înseamnă că ar trebui ca țesuturile să fie cât de cât închegate.

Îmi trag bandajele.
Un nod îmi dă mai mult de cap şi mă concentreasem asupra lui când cineva mă atacă dintr- un ungher mai întunecat al holului.

Nu încă o luptă de dominanță!
Nu când lupul meu e prea aproape de a-şi pierde controlul şi de a ucide într-o provocare.

Îmi arunc atacatorul de perete.
Lăsă un strigăt cum se loveşte de stânca rugoasă şi alunecă pe podea.

--Stai! Cayden! Sunt eu, Axel!

Îl ridic de după guler şi îl trag în ungherul din care sărise.

--Idiotule! Ce-ți inchipui că faci? Ți-as fi săpat stomacul înainte ca macar să fi avut timp să- te ridici.

Ca fiu de Alpha şi ca băiatul lui Alpha Domina am primit o pregătire intensă în luptă şi strategie.
Şi în cele mai sângeroase lupte, lupul meu nu îşi va pierde cumpătul sau întelegerea de luptă. Relația cu un oponent întotdeauna trebuie să fie gândită.
Nu l-aş fi atacat pe oponent căzut fiind. Aş fi aşteptat să se ridice ca mai apoi să-l strivesc.
În felul ăsta si-ar fi vazut greşeala privindu-şe în oglindă.

--Nu te găseam! A trebuit să vorbesc cu tine şi nu te-am găsit pe nicăieri!

Genunchii i se bălăngăneau în aer.

--Nu te-ai gândit că poate există un motiv pentru asta? Că vreau să fiu lăsat în pace?

Îl las să cadă. Scoate un mic susur de uşurare când atinge din nou podeaua cu picioarele. Îşi trage ochelarii de protecție de la gât şi clipeşte des.

--Spune.

Îl indrumez, trăgându-mi mâneca peste bandaj.

--Bine. Uite. Ceva nu e în regulă cu  Laura. Se comportă suspicios.

Îşi ridică privirea spre mine. Dau din cap în semn să continuie.
Îşi mușcă buza de jos şi îşi frământă mâinile continuând:

--Mai ştii când te-am chemat că doctorii au venit?

--Abia că îmi amintesc, doar  a  fost  atât de demult.

Spun, sarcasm curgându-mi printre colți. Axel îşi scutură pieptul într-o încercare de râset.

--Laura trebuia să te anunțe mai repede.

--Eram în mijlocul unei confruntrări.

Spun deşi vocea mea e abia şoptită. Chiar dacă aş fi fost in timpul unei lupte Laura ar fi avut obligația să-mi raporteze mesajul.

--Ea trebuia să te anunțe. Alpha o puse să te anunțe, iar eu trebuia să întâmpin convoiul de doctori. Când am văzut că nu mai apari mi s-a părut suspect de aia m-am dus să te caut. Iar atunci m-au-

Își mută privirea spre poala sa, brusc silențios.

--Atunci ce? Ce s-a întâmplat?

Vocea îmi era pe cât posibil de calmă. Ceva sau cineva îl rănise.

--Am fost asaltat. De nicăieri. Ceva lupi. I-am lovit şi am reuşit să scap cumva, dar m-au alergat prin pădure pâna să dau de tine.

--Cine te-a atacat?

Axel bate aerul cu mâna în semn de ,,nu-i mare scofală".

--Lasă asta acum. Chestia e că Laura se comportă dubios. Ieri am văzut-o stând pe holuri fără sa se mişte întreaga zi.

--Care holuri?

Din ce în ce mai ciudat, într-adevăr.

--De pe peşterile vestice.

Aripile vindecătorilor. Unde, coincidență sau nu, se află internată sora lui Esther.

--I-ai spus lui Alpha ceva despre asta?

Axel îşi scutura capul.

--Nu. De aia te căutam. E o suspiciune si o presimțire. Ce facem?

--Haide cu mine.

Îl spun.
Axel se împiedică între picioare înainte de a mă urma pe hol. Fuge în urma mea pentru a ține pasul.

--Cum ai ştiut unde să mă găseşti?

Îl intreb oprindu-mă brusc. Aproape se ciocneşte de mine, dar se opreşte în timp.

--M-am gândit că poate o vizitezi pe Esther.

Îmi ascund privirea pentru un moment.

--Aha.

Era adevărat că eram pe holul ce ducea spre camera pe care o ocupa Esther şi familia ei.
Axel ridică din umeri fără să mai dezbată subiectul.

Adică nu e ca şi cum nu pot trece pe holul asta dacă am chef.
Nu e ca şi cum mă strecor în camera ei doar ca să-i pot mirosi lucrurile doar pentru că acum ar fi prea furioasă ca să mă lase în jurul ei. Nici gând.

--Cum se simte tatăl tău?

Axel îşi ridică ochelarii de protecție în vârful capului privindu-mă.

--Nu e prea bucuros. Are probleme cu somnul şi îi e teamă să rămână singur în cameră cu Esther, dar în rest…eh, a trecut prin mai rele, bănuiesc.

Dau din cap înțelegător. Raportul făcut pe starea de sănătate a doctorilor l-a făcut pe Alpha curios. Ambii Alpha au manifestat o curiozitate in subiect.
Esther a reuşit să le atragă atenția părinților mei mai repede decât mierea atrage o  muscă.

--Stai în continuare cu ochii pe Laura. Nu-i pune întrebări prea bătătoare la ochi şi nu o ocoli. Te vei comporta cu ea la fel ca până acum ca să nu trezeşti suspiciuni.

Axel îşi roade buza puternic.

--Bine, bine.

Se lăsă pentru un moment, liniştea între noi. Numai sunetul paşilor pe piatră reverberează în jurul nostru.

--Cayden?

--Hm?

--Am primit un mesaj.

Spune Axel arătând cu degetul spre tâmpla sa.

--Sunt chemat în cabinet, continuă el, se pare că Esther vrea să vorbească cu mine.

Îmi plantez picioarele în podea din frică că dacă mai fac vreun pas am să alerg în direcția infirmeriei.

--Du-te.

Axel dă uşor din cap ca într-un salut.

--Ah, şi Axel.

Îşi întoarce capul spre mine.

--Ai face bine să nu mă minți în ce-o priveşte pe Laura. Acuzatia pe care i-o faci e enormă. Ai grijă.

Axel dădu din cap. Ochiul îi clipea des ca un tic nervos.
Se întoarse şi o luă la goană pe holuri.
Nu.
Nu.
Nu mă voi duce după el.
Trebuie să mă ocp în continuare de responsabilitățile mele.

Un pas în față, unul după altul. Încet şi sigur mă îndepărtez de camera ei. Haide, că poți!
Mă încurajez fără prea mult entuziasm.