ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

30. Esther

Respirația Oliviei e regulată.
Pieptul i se ridică şi coboară în mișcări controlate. Ochii îi sunt întredeschişi, prinsă în somnul impus.

Fața îi e relaxată de orice linii de mișcare, pare atât de copil, atât de împăcată, când doarme, nimic nu vorbește despre monstrul gata să străpungă carne și os.

Îmi trec mâinile prin păr, trăgând uşor de el până simt presiune la nivelul rădăcinilor.

--Ața lui Carbon,

Şoptesc, uitându-mă spre dalele de piatră ale podelei.

X Cu  zece ani în urmă X

Coborâsem pe culoarul interzis.
Îmi agățasem labele în găurile din perete, având grijă să nu alunec prin crăpătură direct în sala tronului.

--Der vusder, der Ogah.

Spuse Alpha de pe scaunul său, central în semicercul de scaune.
Toți reprezentanții Saorului erau de față, consiliul la fel şi Alpha şi Alpha Domina.

--Binețele sunt acceptate de kalu. Kalu trimite salut pentru voi la fel, lupi.

Vocea zgâria vocalele, poposind peste consoane şi tăind agresiv în pronunția sfărâmată.
Alpha îşi înclină subtil bărbia în semn de primire şi acceptare a salutărilor.

--Să nu mai întârziem soarele şi să lăsăm discuțiile să înceapă.

Tună Alpha în sala tronului.
Ecoul vocii sale se propulsă în pereții atenți şlefuiți şi se ciocni în coloanele săpate în modele intricate. 
Lupi ce păreau să sară de pe o coloană pe alta, erau înfățişați.

Colții lor scoşi în evidență cu mult zel. Ghearele lor par de-a dreptul arme scoase din coşmaruri, iar felul in care blana lor pare să strălucească îi face să se asemene cu divinitatea.

Lupi care se luptau, între ei, lupi care se protejau, lupi care dormeau, lupi fericiți, dar cel mai adesea lupi ce se luptau cu creaturi înaripate.

Creaturi cu pene ce se pierd într-un negru de cărbune.
Aripi se ridică din spatele lor încovoiat, cozi stufoase se deschid în spate fluturând într-un strigăt de disperare.

Kalu.

Lupi luptându-se cu kalu.
Reprezenetatul kalu făcea o treabă nemaipomenită din a ignora gravurile ce împăienjeneau sala tronului.
Kalul care sosise împreună cu un convoi de caravane nu purta haine, prrcum poartă lupii sau chiar oamenii.

Ei nu se schimbă în formă, precum noi. Ei nu simt lipsa blănii pe pielea lor.

Acea nu a fost prima dată când am văzut kalui, dar a fost prima conferință la care am luat parte.

--Ce este această magie ce se aude că sălăşuieşte pe piscuri?

Întreabă Alpha, continuând conversația la care nu am fost atentă pentru că în încercarea mea de a vedea mai bine, alunecasem şi era cât pe ce să mă dezechilibrez.

Kalu îşi fixează cercul de metal de pe capul de unde se ridicau trei fire dr peme, un fel de pene colorate în mov.

--Alpha. Vorbe din acestea umblă multe pe aer, dar îmi sunt necunoscute înaripatei de față.

Domina Alpha zâmbi, înclinându-se în scaun.
Am înghițit în sec, din reflex voiam să mă retrag şi mai tare în gaura mea.

--Ambasador Carbon, nu fi umil. Te rog, nu-ți stă bine. Îmi crează senzația de minciună. Şi nu vrem asta, nu?

Lupii din audiență îsi înclină capetele. Plasa ce leagă haita pulsează. Unii în acord, unii cu respect alții în dezaprobare.

Kalu pe numele Carbon îşi deschide gura ce se termină într-un plisc negru scurt.
Un zâmbet cred că e acela ce se arată pe fața lui.

--Zvonuri, prieteni lupi şi majestăți. Nu deținem niciun metal prețios ce vindecă boli sau globuri de lumină sau orice alte ațe au fost cusute în urzeala asta de zvonuri, prieteni lupi. Zvonurile sunt hrana prostimii.

--Ațe, ațe spui că sunt kalu?

Întreabă Domina Alpha cu o voce detaşată, gândurile ei îndepartate.

--Întocmai.

Aprobă Carbon răscolindu-şi uşor aripile când îsi prinse drgetele una de alta pe la spate.

--Avem încredere între noi, kalu până la proba contrarie.

Interveni Alpha după ce tata se ridicase de pe scaunul său si îi şopti ceva in urechea Alpha-ului.

--Acum, continuă Alpha, să mutăm discuția spre izvoare.

--Desigur.

Îngână kalu prea repede.

X În prezent X

Lemona mă priveşte de parcă am scuipat un vierme pe gură.

--Ațele lui Carbon?

Întreabă.
Nu râde şi nu-mi numeşte ideea o prostie.
E gânditoare. Dă uşor din cap. Îşi trece palma peste fruntea Oliviei.

--Nu pot sta şi nu face nimic când ştiu că există o şansă. Oricât de mică.

Lemona încuvințează muțeşte. Cearcănele ei sunt adânci şi par veşnice.
Pante roz-movalii îi inconjoară ochii.
E într-o stare mai bună decât mine.

--Te anunț Lemona, nu uita. Nu aştept aprobarea ta.

Lupul meu e iritat de la lipsa unui răspuns. Nimic surprinzător, mai nou lupul meu e iritat din orice.
Ochii Lemonei lucesc. E obraznic să -l plesneşti peste față pe un lup antic. Mai ales cu cuvinte.

--Fă cum gâdeşti , Beta Oria.

Dau din cap. Vreau să-mi cer scuze, dar uşa se deschide brusc.
Un Axel împrăştiat şi bezmetic intră în cameră.

--Mai încet.

Îl admonestez.

--Scuze.

Spune privind alarmat prin toate ungherele camerei, dar mi s-a spus că m-ai chemat.

Lemona nu spune nimic, ochii ei pe Olivia.

--Da, spun coborând de pe scaun, vreau să-mi aranjezi o plecare în domeniul kalu. Cât mai repede.

Axel îşi freacă ochii. Un reflex, de parcă își caută ochelarii de protecție pe nas.

--Vrei să mergi pe piscuri? Acum?

--Nu mă auzi bine sau nu înțelegi limba? Care e?

Muşc aerul. E cât de mult pot face înafară de a sări pe el.

--Nuu, dar cu kalu, Alpha a fost plecat si nu ştie, dar cu kalu..

Îi tai bâlbâiala.

--Ascultă ce îți spun, lup. Am nevoie de o ieşire din Saor. Un pachet de urcare spre piscuri. Vrei să mă ajuți având în vedere că tatăl tău a avut mult de contribuit în situația în care suntem în primul rând?

Axel se scărpină pe dupa creştet. Sprâncenele lui formau un ,,v"; semn că era confuz.

--Te ajut pentru că suntem prieteni, Esther.

Oh.
Lupoaica mea se opreste pentru un momenr din mârâit.
Dar apoi îi amintesc ce inseamnă increderea pierdută.

--Doar fă-mi rost de trecere.