Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 17

- Logan, chiar tu ești, continui eu neputând să-mi iau ochii de la el.

- Da. Tu ce cauți pe aici?

- Am venit să o văd pe Megan și...
- Megan este șefa mea. Am renunțat la armată și am acceptat postul pe care ea mi l-a oferit, m-a informat zâmbind larg.

- Ce veste bună. Când te-ai întors? Brianna o să fie încântată când o să te vadă sau poate nu, am zis gândindu-mă mai bine, dar nu contează, Logan. Important este că ai venit!

- Logan, aici erai, a intrevenit Megan privindu-l scurt. Diseară eu și Matt vom veni la petrecerea ta de logodnă.

Logodnă? Mi-am revărsat privirea arzătoare spre el, confuzia mi s-a instaurat pe chip imediat și nu eram sigură daca am auzit bine sau nu. Logan nu putea fi logodit pentru că el și Brianna aveau sentimente unul pentru altul.

- Ne mai vedem, Eva, a rostit el scurt îndepărtându-se de mine cu pași apăsați.

Preț de câteva minute am rămas în același loc fără să clipesc, fără să mă mișc și privind în gol. La un moment dat, am scuturat din cap și am părăsit secția de poliție având ca destinație micul apartament al tatălui meu în care speram să găsesc dovezi, mai exact acel pistol.

Duceam această luptă periculoasă singură și speram ca tata să nu bănuiască nimic deoarece mă temeam de el crezându-l în stare să mă rănească. De ce credeam asta? Pentru că în acea noapte când a ucis-o pe mama m-a privit cu ură și furie, și nici măcar când a fost eliberat nu s-a uitat cu dragoste așa cum s-a uitat la Matt.

Era bizar ținând cont că afirma mereu cât de mult mă iubea... Dar de ce nu vedeam asta în ochii lui?

Am urcat scările până la etajul doi și am văzut ușa neagră a apartamentului său, apoi mi-am luat inima în dinți și am apăsat pe sonerie, iar el m-a întâmpinat susprins și agitat, însă m-a invitat înăuntru.

După o scurtă discuție, i-am cerut un pahar cu apă, iar după ce am rămas singură am cotrobăit prin mobilierul din salon fără să găsesc vreo ceva și când i-am auzit pașii m-am trântit pe canapea încercând să par cât mai relaxată.

- Mulțumesc, am spus luând paharul cu apă.

- Sunt bucuros că ai venit să mă vezi, Eva! Ai ceva să-mi spui?

- Nu, nu. Ce aș avea să-ți spun? Nu, nimic, tată!

- Bine. Eu aș vrea... A început el să spună când soneria telefonului meu s-a auzit și chipul luo a devenit crispat, întunecat, iar eu am sărit de pe canapea repezindu-mă speriată spre ușă.

- Eva, mârâi el apropiindu-se de mine aruncându-mi o ultimă privire amenințătoare înainte să ies pe ușă și să fug cât mă țineau picioarele.

Și-a dat seama că am fost martoră la crimă și cine știe ce urma să-mi facă. Inima îmi bătea alert în piept, toți mușchii îmi erau încordați, continuând să alerg speriată.

Mintea îmi era goală și nu mă puteam gândi la ce voi face pentru că Megan nu m-a crezut, Matt avea încredere oarbă în tata și cel mai probabil își va da arama pe față amenințându-mă cu moartea. De ce viața mea trebuia să fie atât de complicată?

Am scos telefonul din buzunarul fustei de blugi și aveam un apel pierdut de la Marina, plus un mesaj pe care l-am citit imediat.

,, Mâine seara, Dylan dă o petrecere la el acasă și suntem invitate. Să merg sau să nu merg? Vreau să fug de el, dar în același timp vreau să-l văd. Eva, capul meu este varză. Ce să fac? ".