Adopted?! *pauza*

Capitolul 27

Auzeam pe cineva plangand langa mine asa ca m-am ridicat din pat. Acele plansete inca se puteau auzi, asa ca am inceput sa caut peste tot.
In camera mea nu era, asta e clar.

Am cautat cat de repede am putut la parter, dar nimic. Dupa am cautat in camerele baietilor, dar a fost acelasi rezultat.
Mai era doar camera pui Blythe. Cum sa fiu atat de prost si sa nu imi dau seama ca de acolo se aude plansetul?

Usa era incuiata, tipic Blythe...
M-am izbit cat de tare am putut de aceasta pana a cazut intr-un final.
Camera era goala, asta inseamna ca ea trebuie sa fie in baie.

N-am mai stat nici o secunda si m-am izbit in usa din baie, neverificand daca e incuiata sau nu.
Se pare ca nu era incuiata, deoarece s-a deschis mai usor decat cea de la camera.

Cand am vazut ce era in baie am inghetat.
Blythe era pe jos intr-o balta de sange, plangand. Din incheieturile ei iesea incontinuu sange.

Eu: Blythe!

Si-a ridicat privirea cand am strigat-o.

Blythe: ce vrei?

Eu: hai sus, trebuie sa te ducem la spital! Nu poti sa stai asa!

Eram din ce in ce mai panicat. Numai gandul ca o sa o pierd ma terifia.

Blythe: n-am nevoie de nici un spital. Sunt bine.

Eu: nu! Nu esti. Pierzi foarte mult sange! Poti sa mori!

Blythe: asa si?

Nu i-am mai ascultat revoltele si mi-am scos telefonul pentru a suna la ambulata.
Cand am dat sa formez numarul, Blythe mi-a luat telefonul din mana si l-a bagat in cosul de gunoi.

Eu: de ce ai facut asta?!

Blythe: n-am nevoie de ajutorul tau. Lasa-ma sa mor odata!

Eu: nu! Nu te pot lasa sa mori.

Blythe: ah, deci acum iti pasa?!

Eu: mereu mi-a pasat!

Blythe: minti! Mereu minti!

Eu: nu te-am mintit niciodata!

Blythe: ba da!

Eu: cand?

Blythe: ai spus ca vei fi mereu aici pentru mine. Dar in primul moment in care se intampla ceva, te indepartezi de mine. Pleci!

Eu: nu-i adevarat! Sunt aici. Nu plec nicaieri!

Blythe: esti acum. Dar atunci cand am cea mai mare nevoie de tine? Unde esti atunci?!

Eu: despre ce vorbesti?

Blythe: spui ca ma iubesti, ca nu sti ce te-ai face fara mine. Ca n-o sa pleci niciodata din viata mea. Dar apoi, cand vezi ca am cea mai mare nevoie de tine. Pleci! Pur si simplu pleci!

Eu: nu plec nicaieri! Ce nu intelegi?!

Blythe: cat de orb sa fi sa nu iti dai seama cat de mult te iubesc?! Cat de mult sunt indragostita de tine, si cat de tare doare indiferenta ta. Ma ranesti, ce nu intelegi?!

Am vrut sa ii raspund, dar nu am mai apucat. A lesinat in fata mea.

M-am trezit destul de confuz deoarece nu stiam unde ma aflu, dar mi-am dat repede o palma mintala realizand ca sunt in camera lui Blythe. Adormisem aici deoarece am vrut sa fiu sigur ca e bine, da! De asta sunt aici.