Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 25

Floare de lotus, floare de lotus, floare de lotus, numai asta îmi răsuna în minte. Ce mama naibii era floarea de lotus? Aveam o presimțire că Lorenzzo îmi putea răspunde la această întrebare, dar cum să merg la el când eram urmărită de oameni ciudați la fiecare pas?

Toată noaptea m-am gândit cum să fac să scap de cei care mă urmăreau și spre dimineață mi-a venit o idee care sigur nu era pe placul Marinei, însă aveam nevoie de încă cineva, nu doar de ea așa că imediat cum zorii zilei și-au făcut apariția am trimis câteva mesaje și peste o oră Caleb și Marina au ajuns la mine nedumeriți și fără să înțeleagă nimic.

- Ați adus perucile? I-am întrebat în timp ce m-am uitat pe fereastră la mașina neagră din stradă.

- Ce naiba vrei să faci? Rosti nedumerit Caleb uitându-se atent la mine.

- Trebuie să ajung undeva, dar sunt urmărită și am nevoie de ajutorul vostru. Marina, tu îți vei pune peruca asta și o șapcă ca să arăți ca mine și trebuie să va asigurați că mașina neagră vă urmărește. Eu o să-mi pun peruca blondă și o să plec de acasă după ce v-ați îndepărtat destul.

- Bine, dar de ce ești urmărită?

- Caleb, asta o să-ți explice Marina. Repede! Să ne aranjăm!

Am intrat în camera mea împreună cu Marina, am făcut schimb de haine, ne-am pus perucile, șăpcile și eram gata de acțiune. Săracul Caleb nu înțelegea nimic, însă cum au ieșit pe ușă și s-au urcat în mașină, Marina l-a pus la curent cu toate fără să rateze vreun detaliu, iar el era îngrijorat pentru mine.

Planul meu a funcționat și am putut plecat spre locul unde se afla Lorenzzo și după patruzeci de minute am ajuns. Speram ca urmăritorii să fie prostuți și să nu se întrebe unde era fata blondă și planul meu să funcționeze până la final. 

Cabana la care era Lorenzzo era micuță izolată și nu exista semnal la telefon în acea zonă. Am bătut de trei ori în ușă și apoi am deschis-o încet aruncând o privire înăuntru.

Lorenzzo avea o armă îndreptată spre mine, dar când i-am spus cine eram m-a poftit înăuntru servindu-mă cu un ceai. Era lipsit de vlagă, palid cu ochii încercănați și părea bolnav. Oare așa să fie?

- Doar eu știu unde ești și nimeni nu m-a urmărit!

- Slavă cerului. Cum de nu a venit și Megan?

- Megan a... a murit, am rostit pe un ton grav cu ochii înclăcrimați. Te-a protejat până la ultima suflare!

- Doamne, nu! Îmi pare atât de rău...

Era sincer... Simțeam asta în vocea lui și îmi crea senzația că a ținut la ea, iar asta mă băga în ceață. Cum de ținea la cea care mereu l-a vânat?

- Nu știu cine a făcut asta, dar...

- Diavolul de SanRoman!

- Ce? Am exclamat șocată.

- Da. Vrea să mă găsească ca să pună mâna pe Floare de lotus! El a ucis-o pe Megan, el are oameni la FBI,  el vrea să mă distrugă prin tot ceea ce îi face lui Emilian! Ah, ticălosul ăla! L-am pierdut pe Fabian și acum o să-l pierd și pe Emilian. Copilul ăla este totul pentru mine. Este unicul meu nepot, mi-a explicat furios, dar și frustrat în același timp.

- Nepot? Am repetat și mai șocată aproape scăpând din mână ceașca cu ceai.

- Da. Știu că am fost dur cu el, dar am făcut totul ca să-l protejez. Emilian este fiul lui Fabian și al Cataleyei. Fabian era atât de tânăr când ea a rămas gravidă. Familia Cataleyei a izgonit-o, ea nu dorea copilul, dar am ținut-o la mine până când a născut și apoi am alungat-o din casa mea. Nu am putut să am sub acoperișul meu una care a încercat să se sinucidă deși era însărcinată în șașe luni! Am spus tuturor că Emilian era copilul meu și al soției mele care s-a stins învinsă de boală la câteva luni de la nașterea lui. Emilian a aflat că sunt bunicul lui când ne-am mutat în Mexic, iar când problemele au început să apară Fabian a dat bir cu fugiții. Am zis eu că l-am pierdut, dar de fapt a fugit ca un laș și habar n-am unde este.