Dragă inimă, de ce el?

Capitolul 26

Eu? Eu mă simțeam ca o zeiță pentru prima data în viața mea, iar acest sentiment era unul măreț care mă revigora, îmi oferea o nouă aură și multă încredere.

Emilian nu-și putea lua ochii de la mine continuând să se holbeze uluit, Sofia încă era în stare de șoc, Matias părea furios pentru că această schimbare radicală a situației îi punea planurile diabolice în pericol, iar Valentina era fericită și citeam asta în ochii ei verzi.

Am zâmbit în sinea mea când m-am gândit la ea ca la un aliat printre aceste hiene. Aveam o presimțire că voi cunoaște fețe noi atât din familia SanRoman, cât și din familia del Castillo. Din acest punct totul se va schimba.

- Bună seara, am rostit în cele din urmă pe un ton hotărâtor și clar.

- Ce... Ce caută... Ce caută ea aici? A întrebat Emilian printre dinți săgetându-mă cu o privire rece și întunecată.

- Nu ai auzit ce am spus, Emilian? Eva este fiica mea. Eu și mama ei am avut o aventură în tinerețe și așa s-a născut ea! Ai nevoie de mai multe detalii?

- Nu!

- Tipa asta nu este sora mea. Clar? A răcnit Sofia când tocmai a început criza ei de isterie. Cum ai putut să faci așa ceva? Eu trebuia să fiu unicul tău copil! EU și nimeni altcineva. EU, Sofia SanRoman!

- Nu mă interesează părerea ta, Sofia, a susținut Dante vehement fără să-i mai permită să scoată vreun sunet.

- Ai sosit la țanc pentru nuntă, a spus Matias zâmbind ștrengărește. O să fii domnișoara de onoare!

- Da. Eu și Eva vom fi domnișoarele de onoare sâmbătă la nuntă, a adăugat Valentina entuziasmată.

- Perfect, am rostit zâmbăreață.
Oricum nunta nu va avea loc așa că Sofia n-avea decât să viseze în continuare.

- Eva, scumpo, vino cu mine!

L-am urmat pe Dante spre bibliotecă fără să-l mai privesc pe Emilian. Mi-a plăcut impactul furtunos pe care prezența mea l-a creat în acest conac.

Această bibliotecă avea o aromă antică care îmi încânta simțurile, rafturile erau pline de cărți aranjate atent și în mijlocul lor se afla un birou masiv cu un scaun de culoarea prunei putrede din piele. Putred? O, da! Credeam că se potrivea perfect cu sufletul putrezit al tatălui meu biologic care nu era nimic mai mult decât un gunoi de pe marginea drumului.

M-am lăsat mai jos în fotoliul tapițat din fața biroului maro din lemn masiv lăcuit bâțâindu-mi stresată piciorul pentru că știam ce urma... O negociere pe care trebuia să o întorc în favoarea mea.

Dante era viclean, iar eu aveam un rol destul de important pe tabla sa de șah de m-a căutat cu disperare.

Postura sa era impunătoare și cu cât îl analizam mai mult cu atât îmi dădea seama cât de chipeș probabil a fost în tinerețe, iar faptul că mereu a fost un bărbat puternic a câștigat multe bătălii, dar nu-l voi lăsa să iasă  câștigător și de data aceasta. O copilă de 21 de ani îl va învinge cu orice preț.

- Știi să joci șah? Întrebă spulberând liniștea dintre noi.

- Nu... Nu știu, am răspuns scurt și sincer.

- Draga mea, fiecare jucător are pe tabla de șah un rege, o regină, 2 turnuri, 2 nebuni, 2 cai și 8 pion. Pe tabla mea de șah  cele două turnuri sunt importante pentru că ele mă vor duce la ceea ce mă interesează și anume averea familiei del Castillo și Floare de lotus.