ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

38. Cayden

Primul atac veni fulgerător. Bucăți de lemne explodară, iar odată cu ele căruța cu provizii. Distrusă.

Prima creatură care înaintase spre noi am luat-o în primire. Mi-am tras ghearele prin stomacul ei. Carnea îi era atât de moale pe oase, atât de ușor de trecut prin ea.

Dar kalu-ul nu căzuse. Își dăduse pliscul pe spate și capul îi căzu pe spate la un unghi ce nu permitea viață.

Pliscul i se deschise larg, într-un țipăt mut, sânge și ceva verzui curgându-i pe marginile ciocului, dar nu se oprise din înaintare. Ghearele încă mă atacau, iar din aripi continua să dea.

《Sunt vulpi! Sunt kalu infectați!》

Strigă Esther  pe linia haitei. Se lupta lângă mime cu o pasăre mult mai mare decât a mea.

《Primul rând rămâne, ceilalți retrageți-vă în spate.》

Le comand de îndată. O lovitură prea adâncă asigură infecția. Fir-ar. Fir-ar. Labe strivite cine ar fi crezut așa ceva posibil?

《Foc! Cineva să aprindă un foc!》

Esther strigă răsturnându-l pe kalul infectat în alte două creaturi ce tocmai izbucniră pe ușă.
Lovesc cu ghearele și îi zgâriu osul kalului din fața mea, dar fără vreun rezultat. Nu se vor opri. Rănile nu-i încetinesc, moartea nu e o piedică.

Aripile negre de pe spatele kalului se ridică în amenințare. Penajul negru îi e ciugulit pe alocuri lăsând să se vadă cioturi de pene rupte și cotoaie însângerate. Brațele îi erau trase în numeroase cicatrici ce-i deschideau carnea rozalie-verzuie la vedere. Un miros rânced acapara peștera.

Kalu își frecă picioarele cu gheare arcuite de podea, pregătit să lovească. Mă dau la o parte chiar în timp căci din spate cineva aruncă o torță.
Blana mi se ridică la nechibzuința gestului. Kalu izbucnește în flăcări, învârtindu-se ca un titirez, blocând singura ieșire din peșteră și aprinzând rămășițele carului și tot ce era în preajmă.

Mă ridic în două picioare. Durerea îmi adună lacrimi în ochi. Pe lângă că am făcut o schimbare instantă, am lăsat legătura cu Esther să-mi atingă și ultimele scuturi de protecție.

--Nu mai aruncați cu foc!

Strig, în hărmălaia ce s-a format în jurul meu. Strigăte se aud de pretitundeni amplificate de ecourile peșterii. Capul îmi pulsează dureros.

《Beta! Ce facem?》

Palero mă întreabă disperat dintr-un colț unde țin piept a patru kalu.
Kalu care  a luat foc a aprins alții atacați de vulpinism și lupi. Focul se ia de blană.

《Cei capabili să se schimbe instant să o facă, căte doi din linia a doua să-i acopere cât timp îsi schimbă forma.》

Transmit pe linia întregii haite în timp ce caut disperat o modalitate de a nu muri arși de vii.

O privesc pe Esther. Apucase cu dinții un kalu și îl trânti în alții care veneau. Încerca să-i împingă afară, dar fără prea mult rezultat.

Focul se răspândea. Fumul se ridica vertiginos de repede. E în câteva clipe vom fi acoperiți de fum și ne vom asfixia.

Priveam moartea în ochi Nu, nu priveam o simțeam lângă noi prezentă ca un destin pe care l-am fi însușit de la începuturile noastre.
Pielea de om e mai sensibilă dacă nu e acoperită de blană.

《Dați-vă hainele jos de pe voi și aruncați-le peste focurile mici.》

Nu era mult, dar era totuși ceva. Dacă reușeam să împiedicăm destul înaintarea focului mai aveam timp să găsim o soluție.

《Caydan. Beta.》

《Ce e Laura?》

Nu o vedeam de unde îmi vorbește, dar o auzeam la fel de clar de parcă mi-ar fi șoptit în ureche.

《Putem lua plăcile de lemn ce au mai rămas. Nu sunt multe, dar câțiva pot să se salveze. Eu așa am făcut.》

Nu e o idee rea. Kalu s-au oprit din a mai intra în peșteră, iar cei ce sunt aici în majoritate ard. Dar,

《Cum adică tu așa ai făcut? Unde ești?》

Îmi ridic privirea peste capete, peste agitația și dezordinea iscată.

《 Ah, eu sunt afară din peșteră. Am reușit să ies ținând o placă de lemn în față și am trecut așa prin foc.》

Mă zbat prin mulțimea de corpuri inghesuite până ajung la capatul peșterii. Stau înghesuiți între ei demnitarii, privindu-i pe Esmil si Treean cu își ling rănile.

--Trei dintre voi, urmați-mă.

Fără vreun moment de ezitare s-au ridicat. Esmil, Treean și încă un lup mă urmau.
M-am târât în coate pe podea și am reușit să pescuiesc o placă destul de mare. Unul dintre kalu se năpusti. Luându-mi avânt pe cât posibil l-am izibit în ,,amicii săi".

--Ține asta. La semnalul meu vă faceți drum prin foc și ieșiți. S-a înțeles?

--Da, Alpha!

Au strigat în unison. Îi despărțeau câțiva pași de ieșire. Dacă fugeau prin foc destul de repede aveau să reușească.

《Ce faceți? Cayden!》

Esther gâfâie trăgându-și ghearele pe gamba mea. Nu destul cât să-mi împungă pielea. Are botul plin de sânge și blana albă e de nerecunoscută, trastă cu dungi roșii-maronii.

--Ce faci? Puteai să-mi provoci o rană! Ai pe gheare sângele lor! Vrei să ma infectezi?

《 Îi trimiți prin foc? De fapt asta nu e o idee atât de proastă. Bravo sanguini se pare că e ceva în căpățâna dumneavoastră.》

--Beta Oira, ăsta nu e momentul să,

《Să stăm degeaba în piele umană cu brațele încrucișate în timp ce privim haita luptându-se în jurul nostru? Nu, desigur că nu e.》

Îmi arăt dinții și mârâi, dar Esther îmi arată spatele neimpresionată de micul meu spectacol.

《 Adunați cât mai multe plăci pe care le găsiți.》

Dă comandă prin haită. Lupul meu o ia razna. In loc să pornească într-o manifestare de furie pentru că cineva dă ordine in locul lui începe să țopăie în mine, chiar dă din coadă.

--Profeție stupidă. Lupi țigniți. Arhfg!

Mârâi încercând să nu fiu călcat în picioare. Trag placi și le arunc in spate în timp ce încerc să ii rețin pe kalu. Ce spune că e ușor să fii Alpha am sa-i scot ghearele și am să i le pun în ochi ca ornamente.

#02.02.2018