Tocilară cu farmec ✔

Prolog

Ca în fiecare zi de şcoală, nu sunt băgată de nimeni in seamă. Si ca să fiu sinceră nici nu aş schimba asta, imi place aşa! Aaa.. Da! Am uitat să ma prezint. Bună! Eu sunt Michelle. Numele de familie... nu mai contează oricum veţi afla. După cum ştiţi fiecare liceu sau facultate are tocilara sau tocilarul său, de care toţi se iau. Asta sunt eu! Mai putin partea cu badjocora. Eu sunt simpla fată care stă in fiecare pauză cu cartea in faţă si care îşi mănâncă prânzul sub vechiul stejar din spatele şcolii, locul cel mai nefregmentat de copii.

Niciodată nu mi-a plăcut să fiu în centrul atenţiei, faţă de fraţii mei care devin populari in orice loc pe care il fregmentează. De aceea eu i-am rugat sa nu spună nimanui că eu sunt sora lor. Tot nu-mi dau seama cum de nu fac legatura dintre numele de familie. Toată lumea ştie că cei doi gemeni , Oliver şi Byrne au o soră care învaţă in şcoala asta, iar noi fiind singuri McCarthy din şcoală nu-i aşa de greu. Nu?

--Ce faci? mă întreabă cunoscuta voce a fratelui meu , Oliver iar eu tresar neştiind ca el poposește alături de mine.

--Ca de obicei, tu?

--Nu prea bine...

--Ce s-a întâmplat? Iubiţica ta iar te-a inselat? intreb eu ca unui copil mic şi cu o urmă de ironie in glas.Când se bonzumflă imi muşc buza de jos, pentru a nu incepe sa râd.

-- Nu.. Adica da.. Dar nu sunt supărat din cauza asta.

Oo... Nu-i de bine! Eu sunt cea pesimista din familie, el e cel optimist, mereu cu zambetul lui specific pe buze. El e cel care. A face sa zâmbesc când sunt la ananghie. Asta e grav....

--Ti-am zis de atâtea ori ca eşti prost, dar nu m-ai crezut! Zi-mi ca n-ai iertat-o... îl critic eu. De fapt i-am zis-o şi lui Byrne dar din alt motiv. Continui . Deşi suntem ca nişte poli opuşi, eu tocilară, Byrne golanul şi Oliver sportivul; suntem de nedespărţit. Am frumoasa plăcere să-i am pe gemenii McCarthy ca fraţi mai mari.

Da... De fapt e bine sa-i am ca fraţi cat timp nu ştie nimeni. Nu ca mi-ar fii ruşine cu ei dar chiar nu vreau sa fiu in centrul atenţiei. De aceea eu nu prea stau cu ei. Abia daca ies din casă. Da... Mai ies si eu din casă atunci când merg pe terenul din spatele casei si ma joc diverse jocuri sportive cu Oliver. Dar practic tot nu ies de pe proprietatea familiei McCarthy. Iar cu Byrne nici nu prea vorbesc. El e genul acela de băiat care cucereşte fetele, la bagă in pat pentru ca apoi sa le arunce ca nişte cârpe. Şi de parcă nu-i de ajuns mai şi filmeaza toată activitatea pentru a posta pentru canalul lui de YouTube. Da...Până si mie mi se face greaţă când îl văd.

Liniste! E linişte. Cod roşu!gândesc. Ştiu ca ma comport ca un copil, dar nu e posibil! Oliver, nu tace niciodată decât daca e ceva foarte, dar foarte grav. Simt cum mii de fiori mă străpung. Cum mii de emoţii îmi traversează pielea. Frica e cea care domina in totalitate, dar asta tot nu le opreste şi pe celelalte să imi de-a fiori. Mi-e frică ca nu cumva să se fii intamplat ceva rău.

--Oliver! Ce se întâmplă?

--Plecăm... spuse trist.

--Nu-mi spune ca vrei acum sa dormi la şcoală. Mai ales tu, cel care urăşte şcoala!

--Nu! Plecăm. Plecăm de aici din oraş, din ţară... Ne mutăm! clarifică el situaţia si oricum ma mir ca a ştiut ce e o ţară.

--Nu-i corect!