ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

48. Esther

Storc cârpa în apa fierbinte și-îi șterg fruntea lui Esmil. Stă cu capul aplecat în poală. În somn se agită, rostogolindu-se și lovind din mâini.  Dacă Lemona ar fi fost aici nu ar fi lăsat pe nimeni să se apropie de ,,ghemotocul ei". Esmil e mai mult sau mai puțin copilul adoptat al ei, ceea ce-l face vărul meu, cel pe care nu am reușit să-l țin nevătămat la nici jumătate din expediția din Piscuri. Argh.

Cayden venise în bucătărie de ceva timp.
Ocupase un scaun fără spătar și își luase rolul de a interoga bucătarul care nu părea să fie deranjat de întrebări intruzive.
Carbon plecase cu ceva treabă prin cealaltă parte a casei. Sau cel puțin așa mi-a spus.

--Iar Carbon nu te lasă să faci vreo rețetă de la tine? Trebuie să urmezi pașii întocmai?

Bucătarul dădu din cap, rotind cu o mână lingura de lemn într-o oală și cu cealaltă examinând o tinctură de nucșoară.

--Nu. Trebuie să urmez rețeta. Așa le vrea.

--Oare de ce?

Întrebă cu voce tare Cayden, evident încercând să-l tragă de limbă pe bucătar. Îmi dau ochii peste cap.

--Sunteți nemulțumit de mâncare? Nu e pe gustul dumneavoastră? S-ar putea, să știți, să fie de la faptul că sunteți lup.

Clipesc des. Woaw. Bucătarul zâmbi. Cayden își strânse buzele într-un zâmbet subțire. Îl lăsă pe bucătar și veni în cealaltă parte a camerei lângă mine, pe canapea.

--Ce a fost asta?

Cayden își trecu mâna printre cârlionții deși ce-i atârnau peste fruntea sa lată. Se sprijini pe braț mai aproape de mine. Felul în care se întindea cu brațele pe canapea...de parcă deținea întreaga bucătărie.

--Ce crezi?

--Spune-mi că nu încerci să faci întreg corpul de servitori al lui Carbon să-i raporteze că musafirii săi încearcă  să-l descoase de secrete.

Îmi arată dinții într-un zâmbet larg ce-i fac gropițe în obraji. Acel rânjet cu care își asigură haita că-l pot urma până la capătul pământului și înapoi.

--Ai văzut camera în care ne-a pus kaluul tău?

--Ah, brusc e kaluul meu? Și la ce te așteptai? Au aripi. Preferă locurile înalte și circulare cu acoperișe retractabile .

--Nici tu nu crezi ce spui.

--Mă bucur că știi tu mai bine ce cred eu.

Îmi mijesc ochii la el.
Cayden e atât de aproape că-i simt respirația pe obraz.
Continui să-i șterg fața lui Esmil. Vreau să spun ceva, dar ușa se deschide brusc și se închide cu putere în urma lui Carbon. Torțele se sting de la impact, iar farfuriile de pe rafturi se clatină. Bucătarul își caută în șorț cutia cu chibrituri.

--Esther?

--Da?

Vocea lui Carbon era încărcată de atâta anticipare încât aproape că atinge punctul de saturație.
O torță e reaprinsă lăsând urme adânci pe fața lui Carbon ce clipea des și-și lingea colții.

-- Am găsit ceva ce-l poate ajuta pe micuțul lup de aici, dar e doar temporar.

Spuse arătând cu o gheară încovoiată spre Esmil ce se scutura în poala mea.

--Temporar? Cât de temporar?

--Până apune soarele. Iar apoi va trebui să prepar din nou, dar resursele mele nu sunt suficiente. Are nevoie de ceva mai, ah cum să o spun? Mai stabil.