ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

50. Cayden

Esther trântește ușa după noi, fără să-și desprindă ghearele afundate în brațul meu. O prind de încheietură și o răsucesc în fața mea. Se desprinde de mine. Suntem pe balconul din camera noastră. 

De cum am urcat scările spiralate spre turnul unde ne așteptau lupii noștrii, Esther și-a lăsat lupoaica afară. Puțin spus că acum va trebui să răspundem pentru mobilierul stricat și alte daune.
Gardienii erau pe poziții gata să o urmeze în orice luptă ar fi trebuit să dea. Furia era o capă pe care o purta mult prea bine.
Mă sprijin pe balustradă și-mi strâng brațele la spate.

《Beta, nu șiu dacă e chiar înțelept să rămâneți singur cu Beta Oria, mai ales când e atât de ah, ah, imprevizibilă?》

《Palero,  deși îngrijorarea ta mă flatează, dacă nu-i fac față ei atunci se va descărca pe altcineva. Nu vrem asta, nu?》

I-am transmis înapoi deși nu mi-a mai dat un răspuns alegând să murmure ceva despre lupi tineri și hormoni.
Esther își trece ghearele peste balustrada de piatră. E la două brațe distanță de mine, dar felul în care îi strălucesc ochii o fac să pară că va sări pe mine din minut în minut.

--Uf, sexy. Dacă vrei să mă muști să știi că mușc înapoi.

Esther zâmbi dintr-un colț al gurii, unduindu-și corpul de parcă poza, la cuvintele mele. Avea chef de joacă.

--Ai grijă ce ceri, Deny.

Un pas în fața celuilat, pași pe vârfuri. Dacă n-aș știi mai bine m-aș întreba dacă acum e momentul să-mi las păscutul și să o iau la goană pentru că lupul înfometat m-a luat în vizor.
Mă desprind de perete și o întâmpin la jumătatea drumului. Lupul meu e apreciativ la ceea ce se întâmplă.

--Știi ce mi-am dorit eu, Deny?

Își încolăcește brațele în jurul gâtului meu. O cuprind în brațe, o împing de coapse și o ridic în brațe, sprijinită cu spatele pe o coloană. Își lasă capul pe coloană, gâtul dezgolit, vulnerabil. Tremur.

--Când eram departe, departe de tine mi s-a făcut dor. Atât de dooor.

Își strânge buzele într-un botic și își întinde mâna în sus peste coloană în timp ce cu cealată își trece degetele prin părul meu. O las să continue deși cu greu mă pot concentra pe ce spune când o am atât de aproape.

--Mama m-a trimis la școala umană. A spus că-mi va face bine. Mă voi integra, îmi voi face alți prieteni-

Se apleacă și îmi șoptește în ureche:

--Că te voi uita, Dany.

Își ridică capul și mă privește în ochi. Îmi vine atât de tare să o sărut că numai la asta mă pot gândi, capul mi se învârte. Buzele îi sunt umede și rozalii, cu urme de mușcături.

--Am făcut cum a spus mama, dar oamenii nu se puteau schimba în blană, nu alergau cu mine prin pădure și fugeau țipând când le spuneam despre vântătoarea de iepuri. Copii de oamenii mângâie iepurii nu-i vânează.

Vorbește fără vreo legătură de parcă se străduiește să caute adevărul undeva îngropat. În plus cred că a luat puțin cam mult  din ,,poținuea de liniștere" a lui Palero, cunoscută ca și vin.

--Nu mă înțelegeam cum ei. Îi mușcam și mă iritau.

Eram tot timpul nervoasă. Atunci mami l-a chemat în ajutor pe Carbon. Mă încordez vizibil. Nu-mi place întorsătura pe care o ia povestea ei. Esther se leagănă în jurul meu. Îmi pipăie mușchiul brațului trecându-și arătătorul de-a lungul lui. Toți nervii din corp îmi sunt treji și ațințiți spre ea.

--Iar Carbon a spus că am nevoie de spațiu. Că oamenii nu mă vor înțelege. Aveam nevoie de cineva din lumea noastră.

Zâmbește lejer. De parcă îi e greu să-și țină buzele într-o altă poziție.

--Așa că m-a adus pe Piscuri. Mai exact în Py, capitala piscurilor.

Unde de șoc îmi trec pe șira spinării intermitent.
Esther își bălăngăne capul pe umeri râzând la ceva glumă internă. Șuvițele de păr blond îi cad peste față într-o dezordine aleasă. E atât de frumoasă că o privesc și parcă îmi fură ceva din mine.

--Iar în Py i-am întâlnit pe gemeni.

--Cei despre care tot aduce aminte pasărea?

O întrerup, iar ea îmi bune un deget peste buze. Clipește leneș.

--Shh, eu spun povestea, Dany, atât de grăbit, niciodată nu ai avut răbdare la fel era și Sok. Sok nu mi-a arătat aripile doar după ce am fost împreună.

--Ce? Cum adică împreună? Cine e Sok?

--Nu. Nu. În ordine trebuie. Altfel nu are sens. Gemenii So era tot despre ce vorbeau tinerii kalu. Erau populari cum ar zice oamenii, însă popularitatea lor se trăgea de la cât de vicleni erau mai mult decât statut sau avere sau frumusețe. Când am ajuns Carbon m-a lăsat la Palat el a trebuit să plece în delegație, iar palatul, oh, vai palatul.

Esther se învârti ușor fluierând. Se prinse de umerii mei pentru o mai bună postură.

--Palatul e rece. Crud. Vesel și îmbucurător într-o zi și înfricoșător de calm și controlat într-alta.

O credeam. Felul în care izbucnea Esther sau calcula tacticile de asalt semănau prea mult cu gândirea kalu ca să nu fie evident că a trăit o vreme printre ei.

--Iar eu eram lup, dar eram nepoata lui Carbon. E ciudat dacă stai să te gândești, dar pentru kalu nu contează ce ești atât timp cât știi cine ești. Trebuie să te dovedești Nu conta că eram lup pentru că eram nepoata lui Carbon, iar asta mă plasa într-un rang select. Eram protejată de un klu, nu orice kalu ci Carbon. Însă asta doar mă ajuta să intru în palat, ce mă putea ține eram doar eu  și eu, dovedind că sunt ceva. cineva. M-am descurcat binișor. Am primit un loc la masa reginei. Nu foarte înalt, dar destul de bun cât să-mi asigure o cameră la palat.

--Cum te-a putut lăsa singură? Mama și tătăl tău nu au știut nimic?

Esther dădu din mănă de parcă nu e mare lucru, dar ca să vin în delegație în Piscuri mi-a trebuit o mini-armată și să mă împac cu gândul că nu mă voi întoarce acasă în timp ce ea era de una singură.
Esther se făcu mai confortabilă la mine în poală și începu să vorbească pe valurile vinului.

#28.05.2018