ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

51. Esther

Am fost trimisă în Py ca să-mi fac prieteni noi și să invăț. Nimic mai mult și nimic mai puțin. E important să înțelegi asta. 

Am fost ,,cazată " în palat și lăsată pe cont propriu, ceea ce nu era chiar o problemă pentru că eram o lupoaică destul de mare cât să mă descurc pe cont propriu.

Primele zile am făcut tot ceea ce îmi era înscris în program. Aveam mâncarea de dimineață, la masă ca invitat special, la masă cu întreaga curte.
O masă lungă, lungă încât dacă stăteai la un capăt cu greu puteai să vezi unde se termina masa. Ca statut nu eram destul de importantă încât să stau măcar pe la jumătatea mesei, dar eram destul de semnificativă cât să stau la masă. 

Apoi mergeam la școală, care consta din mine și toți copii de la curte adunați în camerele palatului sau în grădinile regale ascultând ceea ce aveau tutorii de spus.
Lecțiile cuprindeau astronomie, literatură, matematici, învățături de ierburi naturale care ar fi fost interesante dacă nu aș fi citit și învățat despre ele pe cont propriu atât de mult încât deveniseră plictisitoare. 

Din nou, mă aflam într-o lume străină fără ceva care să-mi stârnească interesul și să mă facă, măcar pentru o clipă, să uit de toate ce mă apăsau pe inimă.
Așa că într-o zi mi-am împachetat tot ce îmi era necesar, iar după un studiu minim al gărzilor și al palatului pentru a le prinde spărtura din armură, momentul când erau cei mai slabi, am plecat. Am ajuns acasă în timp de vreo două săptămâni umane. Când mama m-a văzut la pragul casei a început să plângă și să mă strângă în brațe ca niciodată. O știai pe mama. 
Cred că a fost pentru prima dată când am văzut-o să plângă.
Asta numai ca să aflu că Carbon a fost anunțat de dispariția mea, iar tot palatul era într-o rumoare încercând să mă găsească înainte ca cel puțin două scandale diplomatice să nu izbucnească peste capetele kaluuilor. Aparent nimeni nu reușise să-și dea seama cum am reușit să evadez.
Tata m-a certat groaznic:

《Vor suspecta că ai ceva antrenament militar, acum. Ce ai crezut că vei rezolva ajungând acasă?》

Ce-i drept nu judecasem totul până la capăt, căci în mai puțin de cinci zile umane am fost readusă la palat cu o poveste numai bună cât să pară că am evadat din greșeală și din neatenție celor responsabili cu supravegherea mea, decât datorită unui plan ce mi-a luat o lună umană să-l construiesc. Nimeni nu trebuia să știe că am ceva în cap mai mut decât necesarul de a zâmbi și dansa. 

Au fost pedepsiți toți gardienii care erau în acel moment de serviciu. Carbon m-a ținut pe balcon să privesc fiecare pană trasă din aripile lor și "dușul" cu apă clocotită pe care îl primeau. Am strâns din dinți și am privit. Ahh.

Mi-am reluat din nou rutina, după  aceea.

Mergând la mesele regale, școală și câteodată plimbându-mă, dar de data asta le făceam după propriile reguli. La masă nu acordam decât minimul de atenție celor din jur,ul meu purtând câte-o carte în poală mereu. La școală citeam, când mă plimbam citeam și așa, încetul cu încetul, descoperisem câtă putere stă în spatele cunoașterii pentru că în timpul ăla reușisem să desprind limba kalu care nu se vorbește la palat unde se folosește forma rafinată a limbii umane și am început să încep să înțeleg ițele politice șî economice. Aveam putere mai presus decât forța mușchilor mei sau a titulaturii pe care o dețineam; era cea a minții.

Începusem să-mi aranjez pasul când mergeam. Să mă îngrijesc de îmbrăcăminte, aparența e o altă armă,  toate într-atât cât să nu fiu scoasă în evidență, să rămân o umbră printre zidurile acelea ce sângerau ale palatului kalu.
Am văzut multe în viața mea, dar nimic nu mă îngrozise precum palatul ăla. Viața meschină și plină de jocuri periculoase pornite din plictiseală și ambiție politică.
De exemplu, am asistat cum o slujnică a fost acuzată de furt, i-a fost adus copilul în curtea palatului și i-au tăiat ambele mâini. Mai târziu aflasem că a fi acuzat de ceva și chiar a face respectiva faptă e o diferență de la cer la pământ. 

Trebuia să ai grijă cum umbli. Dacă prindeai ochiul cuiva puternic și care avea ceva cu tine puteai risca să mori subit.

Așa se făcea că de o vreme Sok nu-mi dădea pace. De fiecare dată la școală insitsa să verse ceva pe mine, să mă împieduce sau doar să-mi păteze cărțile cu noroi și alte prostii.
Asta doar pentru că îndrăznisem să-i răspund când a comentat despre cum lupii sunt creaturi inferioare care ca și oamenii nu pot zbura. Blestemați să bântuie pământul.
I-am spus că dacă suntem atât de neimportanți și blestemați să îndrăznească să-i spună asta în față la Alpha.
Apoi am început să ne batem. I-am tras câteva pene de pe aripă, iar el s-a asigurat că voi avea cicatrici destule cât să pe pot număra spre somn.
Ceea ce trebuie să spun despre Sok e că e ambițios, viclean și obișnuit în a primi tot ceea ce cere și vrea. 
Iar ce voia de la mine era să-mi cer în genunchi scuze în fața întregii curți.
Sok făcea parte din grupul celor selecți.

Cei cinci care urmau să fie lideri, să conducă kalu spre o nouă era a prosperității. Era o regulă nescrisă și aia era că nu te pui cu cei prea măreți. Am refuzat.
I-am spus că singura dată când îi voi cere iertare și mă voi târâi în genunchi în fața lui va fi doar să-i adun osemintele de pe jos. Nu i-a picat bine.
În mai puțin de cinci zile umane, copii nobili erau împărțiți în două tabere. Cei de partea lui Sok, majoritatea și cei care așteptau momentul în care să se întoarcă împotriva lui și ai admiratorilor săi, iar eu eram oportunitatea lor.

Brusc devenisem cea mai râvnită căprioară din vânătoare.
Iar ca orice lup sensibil ar fi trebuit să mă declar bolnavă, obosită, orice acuză cât să mă întorc acasă. Însă oricât de puțin urma să recunosc, lumea devenise mai interesantă atunci.
Aveam proprii mei urmăritori, care se îngrijeau să rămân întreagă, de câte ori nu am fost împinsă pe scări sau prinsă și aruncată în aer nu pot număra pe doar degetele de la o mână. Însă am făcut fața pentru un timp. 

Și nu numai atât, dar reușeam să adun alții de partea noastră, a grupului meu. Asta a durat ceva.
Până ce Regina kalu a aflat de "jocul copiilor". Se pare că nobilimea s-a plâns de copii ce le veneau răniți și betegi , "care cădeau în accidente de parcă era pe ceva teren de război", au fost cuvintele folosite în rapoarte.

S-a pus un stop, iar eu și Sok am fost chemați în fața Reginei să răspundem pentru ceea ce am provocat.

Când ți-am spus că eu și Sok am fost împreună mă refeream la conscripiția palatului, în care amândoi am fost pedepsiți la muncă silnică și ore întregi petrecute în custodia nobililor, asta pentru că regina a spus ca a văzut un potențial  în noi. Unul pentru dezastru. Ceea ce însemna că trebuia ,,să fim puși la munci atât de grele încât să fim prea obosiți pentru orice altă prostie".

Așa că ne-a dat pe mâna celor mai puternice capete nobile să fim prin rotatie ,,însoțitori". Iar pedeapsa asta era un privilegiu ascuns în ore plictisitoare și infernale de muncă toridă.
Că nobilimea ne lua cu ei, dar de multe ori ne țineau în casele lor și să stăm ,,pe fund, nu faceți vreo porcărie sau vreun deranj".

Însă Sok nu era mulțumit de toate astea. El provenea dintr-una dintre cercurile puternice de influență. 
Ceea ce era pus să facă era prin comparație muncă de slugarnic, și a fost sigur să-mi amintească de asta în mod constant. În numele Lunii, Sok mă ura atât de mult-

--Câți ani aveai? Căt timp ai stat acolo?

Cayden era așa de încordat încât părea că va exploda.

Asta s-a întâmplat între paisprezece și optesprezece ani. Au fost mai multe reprize, dar am un total de peste patru ani petrecuți aici, iar acum vei vedea și tu lumea adevărată a kalu. Însă Palatul, de intrat nu e atât de greu precum e să ieși în viață de acolo.

#02.06.2018