ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

5. Esther

Lemona mă atinge pe umăr, mâna mă apasă greu, iar suflarea ei îmi gâdilă urechea când se apleacă să-mi șoptească:

--Cine e el? Îl vezi, Esther? E la fel ca tine. Un dagar.

Cayden își întoarse capul. Părul mi se zbârli pe ceafă, la auzul vorbelor ei șoptite și rumegate. Suna ca o amenințare mai mult, decât o constatare.

Iar Cayden o auzise de pe cealaltă parte a crângului.

Lemona era un lup antic. Câteodată mă gândeam cât de mult din ceea ce spune e înțelepciune și cât e nebunia adunată cu atâtea veacuri trăite.

O prind de încheietură și îi trag mâna jos de pe umărul meu. Îmi adun mai bine pe spate rucsacul și îmi trec palma pe sub botul lui Olivia. Cu asta ne alienăm în coloană și-l urmăm pe Alpha.

Nu ni se dădu niciun timp de răgaz. De cum haita căzuse de acord, ne pornisem marşul spre Saor. Lemona mergea umăr la umăr cu mine. Esmil se mai înzdrăvenise, după ce unul dintre gardieni îi trecuseră câteva săruri sub nas.

Nu știu cum să am grijă de un om, știu că sunt foate sensibili, iar pentru careva motiv Lemona e foarte atașată de acesta. Esmil mergea înaintea noastră sprijinit cu un braț de Olivia. Olivia abia se mai ținea pe picioare. Când se oprea brusc, amorțită şi pe cale să adoarmă o prindeam de ceafă, trezind-o brusc. Tresărea. Eram patetici de slabi. Iar asta era numai vina mea. Eram la capătul liniei în care ne încolonasem ca să traversăm creasta montană. În urma noastră, linia era închisă de Cayden. Ceea ce mă făcuse să ridic o sprânceană de umire. Cineva a crescut exponențial în rangul haitei.

Să fi adus alături de Alpha în înconjorul tărâmului era o onoare destinată numai acelor lupi ce se dovedeau peste măsură de capabili să-și stăpânească forma lupului, iar nu numai atât să poată lupta în ea, contra oricărei creaturi destul de nătângi să se pună între un lup și haita sa.

Cayden a fost poziționat la capătul șirului, iar asta îmi făceau fălcile să tremure de durerea cu care le încleștasem. Să fii în spate însemna că ești cel mai puternic dintre toți al căror spate le apărai. Vântul ne bătea potrivnic. Miros străin. Adrenalină mi se pompă în vene instant. Lupoaica se ruga să o eliberez. Nu pot să-mi pierd controlul, acum. Eram în formă umană, nemâncată, pe jumătate moartă de oboseală de la transformarea în lup și apoi înapoi în cea de om.

<<Vulpi. Sud-est. Protejați Alpha. Înconjurați civilii>>

Un fior îmi încreți degetele într-un pumn. Era vocea lui Cayden. De la el venea comanda.

Olivia îl aruncă pe Esmil pe ea, el își pune picioarele în jurul ei, de parcă călărește un ponei. Lemona își trage sabia lată din teaca de la spate. Lupii din jur se zbârlesc la vederea ei. E o armă umană. Un lup luptă cu gheare și colți.

Gardienii, însă nu poposesc puitându-se la sabia lată, ascuțită și foarte foarte mirositoare a Lemonei. I-am spus că nu ajută pe nimeni că-și îmbăieze sabia în ceai de urzică, dar Lemona se ascultă numai pe sine. Lupii ne încercuiesc. Alpha mă bate pe spate, încurajator. Aproape că cad cu nasul în zăpadă.

--Câți sunt? Aproximativ.

Spre rușinea mea numai pot să dau din umeri la întrebarea lui Alpha.

--Cinci trebuie să fie.

Cinci vulpi era un număr enorm. Creaturi ce-și cară scheletul fără să simtă durere, fără să cadă străpunși de o lovitură de gheare.

Șansa pe care o aveam era să îi desprindem în bucățele cât mai mici, să le adunănăm și să le dăm foc. Mai ușor de zis decât de făcut. Eram prea slăbită ca să fiu nechibzuită. Protectorii vor face o treabă bună şi fără ajutorul unor lupi obosiți şi flămânzi.

Asta e ce sper, pentru că altă variantă nu avem decât moartea, iar aceea nu o voi lua acceptabilă pentru cei pe care am fost pusă în poziția de-ai proteja. Destul de curios, protectorii au format un cerc în jurul nostru. Schimbați în pielea naturală, pielea lupului toți gardienii ne înconjoară, singurii în pilea umană, Alpha mă ține aproape, privind din colțul ochiului spre Lemona ce aproape salivează în așteptare.

--Dacă apucă îi mănâncă.

Alpha își îndreptă privirea spre mine, încrețindu-și fruntea.

--Și nu îi face nimic? Nu o îmbolnăvește?

--Destul de ciudat, dar nu.

Răspund, bine știind că orice mușcătură de vulpe duce la infectare. Privirea mi se îndreaptă spre începutul de pădure, întunecat și în aștepatre privirea mi-e atrasă de lupul ce stă în fața tuturor.

Cayden, atât de alb, părea o fantomă, gata să se facă una cu cerul norilor de zăpadă.
Era imens. Un lup ca el nu ar trebui să existe, nu în mileniul ăsta. Părea să fie scos din cărțile de preistorie. Caninii atât de lungi, că se curbează sub masiva lui bărbie, o pereche de cornoa serotesc din creștetul său, gheare ce pot sfârteca burți de dinozaur. E un monstru.

Răcnete se aud, din frunziș. Într-o viteză fulgerătoare prima vulpe sare spre Cayden. Vulpea, arăta la fel ca toate vulpile, ceea ce au fost odată lupi, dar care în bola vulpinismului au devenit morți ce atacă, sfâșie, distrug. Flămânzi după carnea semenilor lor vii.

Lupta nu durase mult. Mirosul trupurilord eveni repede rânced. ,,Vulpi" sunt denumiți lupii care în boala lor vânează alți lupi pentru a-i mânca. Au fost trei vulpi.

Cayden se ocupase de prima, după care lăsase celălalte două restul gardienilor ca să se 'joace', ca să redau exact cuvântul pe care l-a folosit. Le luaseră mai puțin să distrugă trei vulpi decât îmi ia să mănânc, iar asta spune enervant de multe.

A trebuit să o țin pe Lemona de mână restul drumului. Era furioasă. Nu apucase să-și adâncească sabia și nici să guste vreo vulpe. Încearcă să vorbești rezonabil cu un lup antic, vezi că nu ajugi nicăieri.

Ajunsesem în Yarl la apus, următoarea locație înainte de Saor. Mirosul zăpezii începea să-şi facă simțită prezența. O furtună se apropria. A trebuit să o curăț pe Olivia după ce Esmil s-a scăpat pe ea, în toiul bătăliei. Oameni, atât de firavi. Hugh.