Suflete pereche

Capitolul 6

(Sau, cu cât trece mai mult timp, eu și Hermione ne apropiem)

A trecut ceva timp.

Sfârșitul lui octombrie: Hermione a aflat că e sufletul meu pereche și noi am început să ieșim.

Noiembrie: prietenii ei au băgat de seamă, deci Hermione și-a respectat în sfârșit promisiunea și le-a spus povestea întreagă.

Decembrie: am încercat să ieșim toți, dar după două blesteme (din ambele părți) și insulte cu nemiluita, am decis să ținem Cercetașii și Viperinii separat.

Ianuarie: după sfatul lui Pansy („Știu ce zic, Draco, asta o să meargă!"), am invitat-o pe Hermione la o întâlnire, sperând ca asta să trezească niște sentimente în mine - în noi -, dar doar ne-am distrat fără să ne îndrăgostim - cea mai bună întâlnire-nu-prea-întâlnire pe care am avut-o.

14 februarie, adică azi: Pansy m-a făcut s-o scot pe Hermione iar în oraș, de parcă asta ne-ar grăbi relația romantică; totuși, încă niciun sentiment în afară de prietenie pentru ea. Chiar am început să mă întreb dacă ea e cu adevărat sufletul meu pereche, dar e imposibil să nu: toate relațiile încep cu prietenii și - chestia asta e verificată - brățările noastre sunt de aceeași culoare.

Hermione iese din portretul Doamnei Grase îmbrăcată cu o geacă roșie, groasă și jeanși negri; dacă n-aș fi cunoscut-o, aș fi zis că e o Încuiată. Nu că eu aș purta haine mai „vrăjitorești" - m-a făcut să mă îmbrac normal, a spus în timp ce mi-a înmânat o pereche de jeanși albaștri și o cămașă albă.

Oricum regulile anului opt sunt mai puțin stricte: uniformele nu sunt obligatorii, doar robele și, cu o cămașă, cravatele, iar elevii au voie să meargă singuri în Hogsmeade, cu acordul profesorilor. Valentine's Day intră într-una din zilele alea în care nici nu mai trebuie să întrebi, ai fi doar unul din cei cincizeci care deja au plecat.

- Pregătită de întâlnirea noastră? o salut eu. Arăți grozav.

Am observat că fetelor le place să fie complimentate - nu Pansy, fiindcă ea mereu caută atenție, dar altele chiar zâmbesc în felul ăla drăguț și sincer care te încălzește și pe tine pe interior. În timpul Balului de Crăciun le-am admirat rochiile lui Tracey, Daphne, Millicent și nu numai și expresiile de fericire instantă mi s-au întipărit în minte.

Așa arată și Hermione acum: zâmbește timidă, de parcă nu știa deja cât de uimitor arată.

- Asta e prima sau a doua noastră întâlnire? întreabă ea în timp ce coborâm scările.

- Nu știu. Prima dată n-a fost chiar o întâlnire, nu-i așa?

- A fost mai mult ce facem în fiecare săptămână - ieșim.

- Oprește-mă dacă sunt nepoliticos, dar, de fapt, Pansy m-a făcut să te invit la o întâlnire acum. Eu prefer să stăm la castel și să învățăm pentru testul la Poțiuni.

Mulți elevi mai mari sunt deja în Hogsmeade fără profesori, distrându-se: bând Berezero, plimbându-se, sărutând persoana pe care o plac. E o noapte frumoasă, plină de iubire, dar nu prea simt atmosfera, știți? Pentru mine, 14 februarie a fost dintotdeauna o zi normală.

Dar presupun că Hermione, fiind crescută de Încuiați, se bucură mai mult de ziua asta

- Nu pot să cred că tocmai ai spus asta! Credeam că eu eram cea căreia îi plăcea școala?

- Presupun că n-ai observat, dar și eu sunt unul dintre elevii de top.

Între timp, ieșim din castel. Protecțiile sunt jos în seara asta - și nimeni nu e îngrijorat că un stăpân al întunericului s-ar putea întoarce -, deci putem Apărea și Dispărea după voie. Trăsurile au fost suspendate pentru restul serii tocmai din motivul ăsta; dacă nu ai măcar șaisprezece ani, nu ai ce căuta în Hogsmeade neînsoțit.

Noi Apărem pe strada principală din Hogsmeade și ne îndreptăm spre o cafetărie mică și confortabilă, decorată pentru Valentine's Day - adică totul e fie roșu, fie roz și sunt trandafiri peste tot. Ușa localului se află sub o boltă de flori albe și roz împletite între ele, ca o coroană, și până acolo, pe jos sunt petale de trandafir.

Este și un buchet imens la intrare, pe partea dreptă, marcat cu un semn adresat băieților: „În caz că ai uitat." Ce fel de iubit bun și demn ar uita de flori?

Dar apoi realizez că nici eu nu i-am adus flori lui Hermione.

Stai așa. Nu sunt iubitul ei; dar tot aș fi unul teribil.

Sau poate că nu? Pansy nu s-a plâns când ne-am prefăcut că era împreună timp de câteva luni, doar ca să-i lăsăm pe toți confuzi când ea a început să iasă cu Theo.

Totuși, iau nonșalant un trandafir.

- Ce fel de iubit crezi că aș fi? o întreb pe Hermione, în același timp oferindu-i floarea și un zâmbet.

Ea zâmbește, ia floarea și o miroase, învârtind-o câteva clipe, apoi intrăm și ne așezăm la o masă în colț care miroase a parfum scump și e acoperită de o față de masă albă, ca de mătase.

- Nu știu, răspunde ea uitându-se pe meniu și deloc surprinsă de întrebarea mea; am sau nu am obiceiul de a pune întrebări stupide și irelevante din când în când. De ce?

- Doar mă gândeam.

Hermione se uită la mine cu o sprânceană ridicată.

- Semnul de afară?

Rânjesc.

- Poate.

Peste puțin timp, un chelner ne ia comanda - două cafele mocha; invenții Încuiate, cum ajung tot mai populare și în Lumea Vrăjitorească -, apoi începem să vorbim despre lucruri mărunte: testul de mâine (teoretic vorbind, Valentine's Day e o sărbătoare Încuiată, deci nu avem nicio scuză să nu învățăm), prietenii ei, Harry și Ron (ea m-a pus să le spun pe prenume și viceversa, dar m-aș putea obișnui cu asta), prietenii mei (e respectuoasă - „Ce mai fac Pansy și Blaise?"; aproape m-am înecat cu cafea), cum încă nu simțim nimic unul pentru celălalt.

- Pansy mi-a spus acum ceva timp că o să se întâmple de la sine, spun eu ridicând din umeri. Poate n-ar mai trebui să mergem la întâlniri și să ignorăm problema asta.

- Problemă?

- Orice situație care încă nu are un răspuns e o problemă, explic eu. Ideologie tipică Malfoy, presupun, dar nu poți s-o negi.

Hermione își dă ochii peste cap, dar văd zâmbetul ăla; nu aduc vorba prea des de diferențele astea sociale, dar și când o fac, nu e nimic serios. Cel mai des reflectă diferențele dintre mentalitățile noastre; un exemplu minunat este problema - situația - cu problema.

- Știi, începe Hermione, nu prea înțeleg cum ne-a pus vraja aceea pe noi doi împreună.

- Poate suntem sufletele pereche într-un fel platonic. Trebuie să existe un cuvânt pentru asta.

Ea trebuie să știe; e Hermione.

- Squish, spune ea. Ăsta e cuvântul pe care-l cauți.

Zâmbesc.

- Exact. Ești squish-ul meu, Hermione.

- Și tu al meu, Draco.

Râdem, dar sunt mai degrabă fericit acum - am un squish! Și e posibil să fi descifrat vraja sufletelor pereche; poate leagă persoane și în mod platonic. Altfel nu-mi explic cum, după câteva luni bune, tot ce văd când mă uit la Hermione este o persoană de aur, dar pe care n-aș iubi-o mai mult decât ca pe o soră; e cea mai bună și, sincer, oricine ajunge cu ea cândva va fi cea mai norocoasă persoană de pe Pământ.

Și nu pot spune că sper ca eu să fiu acela.