Alpha's Daughter

Capitolul 78

*Peste 6 luni*

- Ce se intampla cu tine? spuse fata privindu-ma in ochi. 
    Oh nu, iar intram in discutii profunde.
- Nimic, inceteaza, esti prea paranoica, ma apar cu o voce inocenta.
- Heaven, esti de doua ori mai slaba fata de cum te-am lasat! Esti machiata si tot arati ca un mort!
- Wow, Timeea, daca voiam sa aud cat de deplorabil arat imi sunam familia cu Facetime, spun dandu-mi ochii peste cap.
- Nu incerca sa te eschivezi domnisoara! Acum, spune-mi, de ce nu te-ai dus in haita? E Craciunul, nu vrei sa iti vezi si tu familia?
- Le-am trimis deja cadouri.
- Heaven! Craciunul nu se rezuma la cadouri! S-ar bucura mult mai mult sa fii acolo, cu ei. 
- Stiu, dar...
- De ce iti e frica? Si te rog nu mi-o baga pe aia cu Shane. De un an si 3 luni imi bagi scuza asta. Nu esti atat de slaba pe cat crezi, ai face fata unei reintalniri cu el. Acum spune-mi adevarul, spune sorbind din cana de cafea si privindu-ma insistent.
- Nu stiu, Timeea. De nimic si de tot in acelasi timp. Am mai lipsit un an si inainte, si cand m-am intors tuturor ori le era frica de mine ori ma urau. 
- Atunci erai Wanheda. Acum nu mai esti. Nu te uraste nimeni. 
- Daca o sa ma intorc o sa imi vad toti prietenii cu sufletele lor pereche. Nu ma intelege gresit, vreau sa fie fericiti si ma bucur ca sunt, dar intr-un fel ma doare. 
- Si o sa fugi de familia ta la nesfarsit? 
- Nu, dar acum nu pot sa ma intorc, spun privind cana de cafea. 
- Stii ce cred eu? Ca tu ai face fata la tot ce ar incerca sa te raneasca daca te intorci, dar ti-e frica. Ti-e frica sa nu mai ai inca sentimente pentru Shane iar el sa fie cu altcineva, ti-e frica sa nu ii dezamagesti pe ceilalti deoarece esti constienta ca esti practic o fantoma iar ei cred ca iti e mai bine, ti-e frica de amintiri si de trecut. Am dreptate?
- Putem schimba subiectul? spun simtind deja durerea cum imi acopera sufletul. 
- Deci am dreptate. 
- Timeea, spun apasat.
- Heaven, nu o sa mai rezisti mult in halul asta! Ai nevoie de familia ta!
- In ce hal? Sunt bine si rezist.
- Nu esti bine! se rasteste atragand atentia catorva clienti asupra mesei noastre. Continua lasand tonul mai jos: nu vorbesti cu nimeni despre sentimentele tale, nici macar cu un psiholog, nu mananci, cel mai probabil ai anorexie deja dar sa te loveasca traznetul si tot nu mergi la spital ca stii ca afla taica-tu, nu dormi, fumezi excesiv, cafeaua e cel mai bun prieten al tau si ca tot veni vorba despre prieteni, aici nu prea te stradui sa iti faci! Eu intr-o saptamana plec, ce o sa faci? O sa te inchizi iar in casa si o sa iesi numai la alergat si facultate? Te pierzi in peisaj si nu ar trebui! Esti o persoana buna Heaven, si meriti sa fii fericita. Iar in ciuda a tot ceea ce crezi tu, singurul obstacol catre fericirea ta in acest moment esti tu. 
- Ai terminat? 
- Intr-o zi o sa iti iei o bataie de la mine sora cu moartea, murmura dandu-si ochii peste cap.
- Am mai patit, spun si ii fac cu ochiul apoi ranjesc.
- Ai un umor foarte ciudat, Hale, spune in timp ce isi stinge tigara si incepe sa zambeasca.
- Mi s-a mai spus, adaug. 
- Continuam cumparaturile? adauga satena ridicandu-se.
- Speram sa uiti, murmur ridicandu-ma cu greu.
- Stii ca nu uit.
- Speranta moare ulima, soptesc in timp ce ma las purtata din nou de fata prin prea multe magazine. 

  *Intre timp in haita Hell*
 *Naratorul pov.*

 - Shane, haide! 
- Nu mi-e foame Kath! Intelege! murmura Alpha Hell in timp ce continua sa semneze hartii.
- Te rog, Shane, macar de Craciun sa avem o masa cu toata familia.  Ok, am inteles anul trecut de ce nu ai petrecut Craciunul, am inteles ca ranile erau inca deschise, dar a trecut naibii mai bine de un an de cand a plecat si tu tot nu treci peste. 
- Nu mai purtam iar discutia asta, spune baiatul continuand sa isi ignore sora.
- Nici nu stiu de ce ma chinui, oricum vorbesc cu peretii. Dar asculta-ma bine. Ai ranit-o foarte mult, stiu ca o iubesti, dar raul e facut, si totusi ea a reusit cumva sa treaca peste si sa-si vada de viata. Shane, Heaven e bine. Trebuie sa fii si tu. 
- Katherine nu intelegi. Noi inca suntem suflete pereche. Da, legatura dintre noi e extrem de slaba si abia se simte, dar e acolo. Ceea ce inseamna ca, daca ma stradui, simt si eu o treime din ce simte ea, si viceversa. In concluzie, Heaven nu e bine. Pentru ca o simt. Si daca intr-adevar reprezinta doar o treime din sentimentele ei ceea ce simt eu, atunci nu stiu cum sa iti explic dar e in agonie. 
   Fata tacu analizandu-i vorbele. Uraste sa nu stie unde se afla prietena ei. Toti urasc faptul ca locatia e necunoscuta. S-ar fi dus pana acum de atatea ori la ea sa o consoleze, dar habar nu are in ce colt al lumii ar putea fi. Cand e vorba de Heaven Hale, chiar nu ai cum sa o gasesti daca nu vrea sa fie gasita. 
- Macar gandeste-te la mama.
- Nu cred ca joci cartea cu mama.
- Ba o joc. Shane, si pe mama o doare sa te vada asa. Pe toti ne doare. Te-ai inchis in tine si nu mai lasi pe nimeni sa te ajute. E mai ok ca inainte pentru ca macar acum nu mai bei, dar tot rau e. Te rog, hai cu noi la restaurant, pentru mama, spune fata privindu-l intens.
- Bine, spune oftand in timp ce se ridica alene de pe scaun.
- Multumesc! spune fata si sare la gatul lui, cuprinzandu-l intr-o imbratisare puternica. 
    Liderul urca sus pentru a se pregati de plecare. In timp ce isi incheia si ultimii nasturi de la camasa in oglinda privi cravata de pe scaun. Ca de fiecare data, isi aminti cum el era groaznic la facutul unui nod de cravata, iar perechea lui trebuia sa i-l faca mereu. Imaginea ei i se forma pe retina, durerea se intensifica si amintirile navalira odata cu durerea. A inchis ochii inclestandu-si pumnii si maxilarul. Probabil pentru a treia oara intr-un an de zile, a incercat sa-si contacteze mintal perechea. Nu stia ce sa ii spuna daca va raspunde. Voia doar sa ii auda vocea melodioasa. Voia sa stie ca e bine. Voia doar un semn... insa, ca si in celelalte dati, s-a lovit de bariera puternic consolidata a fetei.  A facut cateva exercitii de respiratie pentru a se calma si a deschis ochii privindu-si reflexia in oglinda. Privirea lui a incetat sa mai fie la fel cu mult inainte sa plece ea. Dar, odata cu plecarea ei, parca s-a mai schimbat ceva in ochii lui. Acum nu mai exprimau absolut nimic. Parca erau ai unei stafii. A inghitit in sec, indreptandu-se robotic spre iesire. 

  *Heaven pov.*

      Trecusera deja doua ore de cand tot colindam magazinele si Timeea continua sa ma incarce cu rochii si tocuri. In timp ce fata se indrepta spre mine cu alte doua obiecte vestimentare am simtit un fior electric cum imi parcurge corpul. Am simtit cum mi-a stat inima in loc pentru o secunda cand am recunoscut sentimentul ce mi-a cauzat schimbarea brusca de stare. Cand am realizat ce tocmai s-a intamplat am scapat hainele pe care le tineam pe jos, surprinsa.
- Ce s-a intamplat? spune Timeea privindu-ma ingrijorata.
   Nu puteam sa vorbesc. Fusesem luata prin surprindere si nu stiam cum sa reactionez. Dupa atata timp, chiar speram sa ma fi uitat si sa nu ma mai caute.
- Heaven, ma sperii, vorbeste cu mine, spune fata apucandu-ma de maini si fixandu-ma cu privirea ei analizatoare.
- E Shane, spun cu greu. Tocmai a incercat sa ma contacteze, adaug realizand ca incepusem sa tremur.
- I-ai raspuns?
- Nu, adaug privind in gol.
- E ok, linisteste-te, spune luandu-ma in brate. 
- Credeam ca m-a uitat, ca a trecut peste. Sau cel putin speram. 
- Sunteti inca suflete pereche Heaven. Nu cred ca o sa treaca vreodata complet peste. 
Cuvintele fetei m-au lovit ca o palma zdravana peste fata. Are dreptate, dar totusi, vreodata e o perioada lunga de timp. Sper macar sa fie mai bine decat sunt eu. 
  Continuandu-ne plimbarea am trecut pe langa un PetShop si mi-a venit cea mai ciudata idee in minte.
- Vreau un caine, am spus oprindu-ma in dreptul magazinului.
- Ce vrei? spune Timeea confuza.
- Un caine, spun ca un copil mic.
- Doamne Heaven, tu abia poti sa ai grija de tine si vrei un caine?
- O sa am grija de el si pentru mine, spun intrand.
- Buna ziua, cu ce va putem ajuta? spune una din angajate.
- Vreau un caine. 
- Bun, ce fel de rasa doriti? 
     Am stat cateva secunde pe ganduri apoi am spus foarte sigura pe mine:
- Husky. 
- In regula, haideti dupa mine, spune si merge pe un hol.
Ajungem in fata unei usi din spatele careia se auzeau numai latraturi. Intram inauntru si vad o multime de custi cu caini de diferite feluri. Ce mi-a atras atentia era un ghemotoc alb care se agita prin cusca chinuindu-se si el sau ea sa latre ca vecinii sai mai mari. 
- Pe acesta, spun si pasesc in dreptul custii ghemotocului.
- Acesta este un baietel in varsta de 2 saptamani si jumatate. Haide micutule, nu fii timid, spune femeia apucand cu grija catelusul. In cateva minute i-am cumparat si mancare, jucarii si o cusca, iar tipa mi-a dat si o carte de vizita a celui mai bun veterinar din oras. Cand am iesit pe usa cu cusca si pungile in brate Timeea s-a uitat la mine ca la felul paispe'. 
- Esti nebuna, spune privindu-ma. 
- Voiam un caine, spun simplu. El e Simba, adaug aratandu-i spre cusca. 
     De mica mi-am spus ca daca voi avea un caine il voi numi Simba deoarece eram innebunita dupa "Regele Leu". 
- Eu mor de oboseala, ii spun fetei.
- Si eu, mergem acasa si ne auzim maine? 
- Sigur, spun si o las sa ma imbratiseze deoarece eu nu puteam sa ii raspund. 

        Ajunsa acasa mi-am aruncat toate pungile in dressing iar lui Simba i-am dat drumul sa alerge prin living. Acesta era nemaipomenit de curios, mirosind orice obiect sau colt al camerei si latrand. Am profitat de faptul ca era ocupat cu analizatul casei si mi-am facut rapid un dus. M-am jucat cu el cred ca vreo 2 ore deoarece era foarte energic. Pana la urma am vazut ca obosise si incepuse sa caste asa ca l-am pus cu grija in patul meu si m-am pus si eu langa.
Ca de fiecare data, desi eram obosita gandurile despre haita si familie nu m-au lasat sa dorm pana la 4 dimineata. Am dormit o ora jumatate dupa care m-am trezit si am inceput sa ma pregatesc pentru a iesi la alergat.
Cred ca Timeea are dreptate... m-am pierdut in peisaj si nu stiu cum sa ma regasesc.

  ☆☆☆

  Hello dragi cititori! Da, am revenit. Nu, nu am murit, inca traiesc. Nu am nicio scuza care sa justifice absenta mea inafara de faptul ca am avut blocajul scriitorului. Si inca il am, dar sper ca urmatorul capitol sa fie postat pana la sfarsitul anului acesta. Imi pare rau ca nu am mai postat. Sper ca va place acest capitol. Astept parerile voastre!