Capitolul 79

1.4K 119 19
                                    



  * 9 luni mai tarziu*

- Heaven, tu ce crezi? Sa acceptam acest proiect?
- Imi ridic capul dintre hartiile din fata mea pentru a face contact cu Nikos, directorul general.
         Ma aflam intr-o sedinta importanta alaturi de membrii conducerii firmei din care fac parte inca de cand eram stagiar. Nu aveam o functie extrem de importanta, nu eram director sau altceva, dar eram in prezent cel mai bun arhitect stagiar din firma, astfel ca la majoritatea sedintelor ale consiliului ma aflam si eu. 
- Cred ca..., nu apuc sa-mi termin propozitia ca sunt intrerupta de telefon.
    Il scot din geanta rusinata privind apelantul. Ma scuzez cand vad ca e tata si ies. Stia ca sunt intr-o sedinta, oare de ce suna?

 *Conversatie telefonica*


- S-a intamplat ceva? spun nesigura.
- Stiu ca erai intr-o sedinta, dar e important, vocea sa ingrijorata ma alarmeaza.
-  Spune-mi ce e.
- Uite Heaven, stiu ca iti e greu sa te intorci, si nu ti-as cere asa ceva decat daca ar exista un motiv extrem de important, si tu stii asta. 
- Tata ma sperii, ce este? 
- E vorba de Liam.
       In acel moment, am simtit cum imi fuge pamantul de sub picioare si cum mi se opreste inima o secunda. 
- A intrat in coma, si nu stim cand...sau daca se va mai trezi, adauga cu greu.
- Plec imediat. Trimite avionul, spun si inchid.
      Imi anunt plecarea la secretara si ies. Ajung in timp record acasa si imi arunc la intamplare haine si cosmetice intr-o valiza. Simba latra agitat in jurul meu. L-am sunat din fuga pe Anders rugandu-l sa se ocupe el de caine cat voi fi plecata. In maxim o ora am terminat de impachetat. Mainile inca imi tremurau si inima imi batea foarte tare. Anders ma astepta in fata casei pentru a ma duce la aeroport. Acesta a pus bagaejele in spate iar eu m-am urcat in masina. 
- Nu stiu cat voi fi plecata, daca se intampla ceva cu casa, sau cu Simba, ma anunti si iti livrez bani in cont. 
- Stiu Heaven, e-n regula. Stai cat ai nevoie, spune acesta parcand in fata aeroportului. Ai gria de tine, adauga inmanandu-mi bagajele.
-Si tu de tine, spun si il imbratisez apoi plec in pas grabit spre avion. 

  ~~~

    Tata mi-a transmis ca la aeroport ma va astepta unul din oamenii sai deoarece el nu putea sa vina personal, asa ca mi-am petrecut 15 minute cautand o persoana care nici macar nu stiam cum arata. M-am simtit trasa de antebrat si prima mea reactie a fost sa lovesc, asa ca persoana respectiva a primit un pumn de toata frumusetea in nas. Dupa ce m-am uitat mai bine am vazut ca era una dintre garzile de la granita haitei noastre.
- O Doamne, imi pare rau! spun punandu-mi mainile la gura. Sunteti bine?
- Da, da, asa imi trebuie daca bruschez un Hale, spune luandu-si mana de la nas. Haideti cu mine, adauga mergand in fata si luandu-mi valizele.
 
   Drumul mi s-a parut ca a durat sfasietor de mult, desi saracul barbat mergea cu mult peste viteza legala. Afara ploua torential, un lucru relativ ciudat pentru luna septembrie, chiar si pentru clima orasului meu natal. Am ajuns in fata spitalului si am coborat in graba din masina, alergand prin ploaie cu greu din cauza nenorocitelor de tocuri stiletto pe care le aveam in picioare. Fix cand am intrat in spital am dat nas in nas cu Bree si Tyler. 
- Nu e adevarat, spune Bree privindu-ma.
- Surpriza? spun zambind stangaci.
- Heaven! tipa sarindu-mi in brate. Doamne cat te-ai schimbat! Porti tocuri cumva? Si parul tau! Si..tot! striga analizandu-ma.
  Nici nu bagasem de seama ce haine purtam. Eram imbracata asa cum am fost la munca deoarece nu am vrut sa mai pierd timp schimbandu-ma. Aveam pe mine un tricou cu gat stil maleta, negru, o fusta babydoll gri si tocuri stiletto negre, iar parul imi era prins intr-un coc cel mai probabil ravasit acum.
- Bree, si eu ma bucur sa te vad, dar chiar vreau sa ajung la tata. 
- Da, inteleg, spune si ma lasa sa trec. 
        Am ajuns cat de repede am putut la salon, aflandu-ma acum in fata usii. Vedeam silueta tatei inauntru, dar imi era frica sa intru. Imi era frica sa imi vad fratele, in pat, conectat la o gramada de aparate pentru a ramane in viata. Intr-un final mi-am facut curaj si am intrat. Tata s-a intors gata sa-i comenteze celui care il deranja, iar cand m-a vazut, pentru o secunda, fata i s-a luminat. 
- Fata mea, spune ridicandu-se si luandu-ma in brate. 
- Sunt aici, tati, spun si simt cum cateva lacrimi imi aluneca pe obraji. 
    Am stat imbratisati minute in sir, fara sa spunem nimic. 
- Ce s-a intamplat? spun cand ne desprindem si ma asez langa pat privindu-mi fratele. 
- A fost in vizita intr-o haita pentru a crea o alianta, la intoarcere a facut accident, spune cu glasul frant.
 Mi-am pus mainile pe fata inspirand adanc si apoi oftand. 
- Credeti ca a fost din intamplare accidentul sau..?
- Nu stim inca, am persoane care se ocupa de asta. 
- Ce au spus doctorii?
- Inainte sa te sun m-au anuntat ca a intrat in coma si ca nu stiu cand sau daca se va mai trezi, spune privind spre fratele meu. 
- Probabil esti de mult aici. Du-te in haita si odihneste-te, ii spun punandu-i mana pe umar. 
- Nu mi-e somn, in plus sigur esti obosita de la drum, mai bine te duci tu in haita sa dormi.
- Tata, nu mai fii incapatanat si asculta-ma. Eu nu sunt deloc obosita, insa se vede pe fata ta ca ai nevoie de somn. 
-  Si daca vine cineva?
- Doar pentru ca nu m-am mai antrenat in fata ta de doi ani nu inseamna ca nu am facut-o deloc. Ma descurc, serios.
- In regula, dar daca se intampla ceva ma suni, spune si ma mai strange o data in brate. Ma bucur sa te revad, adauga.
- Si eu, spun apoi ne desprindem din imbratisare. 

       Astept sa plece apoi ma asez pe scaunul de langa pat si ii iau mana fratelui meu intre ale mele. 
- Ai stat atat cu gura pe mine sa ma intorc. Uite-ma. Am venit. De ce nu vrei sa ma vezi? spun franta. Liam, deschide ochii. Stiu ca sunt sanse mari sa ma auzi. Sunt Heaven, hai, deschide ochii.
   Golul din pieptul meu se adancea din ce in ce mai mult si simteam cum ma apasa si imi vine greu sa respir. Ochii ma intepau semn ca nu mai aveam mult  pana la lacrimi.
- Nu vreau sa te pierd. Nu si pe tine. Te rog, spun soptit si simt cum lacrimile imi spala obrajii. 
     M-am sprijinit cu fruntea de marginea patului, strangandu-i usor mana. Nu stiu cat timp am stat asa pana sa fiu intrerupta de o voce necunoscuta.
- Cine dracu esti? se aude un marait feminin din spatele meu.
- Pardon? spun si ma intorc ridicand o spranceana in fata fetei care ma privea nervoasa.
- Heaven? Tu esti? adauga fata privindu-ma confuz.
- Da. Iar tu esti? 
- Kalyn. Sunt..
- Sufletul pereche al lui Liam. Mi-a povestit de tine, spun analizand-o. 
     Era cam cat mine de inalta, iar eu purtam tocuri, avea parul lung, saten si cret, ochi albastri si pielea alba. Arata ca o papusa. Doar ca acum se vedea ca e nedormita dupa cearcanele aproape violet din jurul ochilor. 
- Voiam sa te cunosc de mult, dar nu asa, spun si apoi isi priveste perechea si ii dau lacrimile. 
- Ia un loc, spun facandu-i semn spre celalalt scaun, si lasa-ma sa iti impart putin din experienta mea personala. 
   Fata ma asculta si se aseaza privindu-ma curioasa. 
- Fratele meu este Alpha-ul celei mai puternice haite. Sa fii sigura ca asta nu va fi ultima data cand va sta pe un pat de spital. Nu iti convine, stiu, mie nici atat pentru ca e fratele meu si vreau sa ii fie bine. Dar asta e realitatea. Va duce multe lupte, si chiar daca le va castiga, din unele tot va iesi sifonat. Dar conteaza sa nu iti pierzi speranta nicio secunda, pentru ca, uneori, speranta ta va tine in viata pe amandoi. Oricum, e un Hale, face fata la multe, spun privindu-mi fratele si zambind amar.
- Multumesc, spune fata stergandu-si lacrimile. 
- N-ai pentru ce. Ma duc sa imi iau o cafea, spun ridicandu-ma.
- Eu raman aici.
     Nici nu auzisem agitatia de pe hol pana sa ies. Toti prietenii mei stateau pe scaune si se uitau la mine uimiti. 
- Cum? Fara imbratisari? spun deschizandu-mi bratele.
-Heaven! au spus si au sarit toti pe mine intr-un grup hug. 
    Din fiecare parte auzeam intrebari si afirmatii precum "Cum te simti?", "Doamne ce ai slabit", "Ce feminina esti!", "Ce schimbata esti!", etc.
- Heei! Pe rand va rog! strig facandu-i sa se opreasca. In primul rand si eu ma bucur sa va vad. In al doilea rand, ma simt bine si drumul a fost ok. 
- Nu-mi vine sa cred ca esti aici! spune Lexa privindu-ma.
- Nici mie, spun zambind amar. Stiti ceva despre accident? 
- Nimic concret, dar banuim ca nu a fost un simplu accident. 
- Trebuie sa aflu mai multe. Dar mai intai am nevoie de o cafea, asa ca ma voi duce sa imi iau una si revin, spun si plec. 

       M-am invartit putin pe holuri pana am gasit un tonomat. Dupa ce mi-am luat cafeaua am revenit la prietenii mei care stateau pe scaun. M-am indreptat spre Xander, acesta fiind singurul in picioare si ingandurat. 
- Pari ingandurat, spun trezindu-l din transa.
- Ma gandeam acum la ce haite nu au fost fericite de preluarea titlului de Alpha de catre Liam.
- Si care sunt acelea? 
- Haita Mane, haita Bone si haita Crystal.  Cei trei Alpha considerau ca tu trebuia sa ramai Alpha-ul haitei din moment ce tu ai castigat batalia. Erau foarte indignati.
- De retinut. Si acum in ce haita a fost Liam?
- Pefka. 
    Deodata mi s-a infiorat tot corpul si inima mi-a luat-o la goana. Senzatia aceea imi era prea cunoscuta ca sa o pot confunda. Panica mi-a pus stapanire pe corp si nu mai stiam ce sa fac. M-am intors catre Katherine  privind-o.
- Nu stiam ca vine, spune cand isi da seama de ce o privesc. 

Alpha's DaughterUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum