Între abis şi paradis

16. În desfăşurare

Cum a îndrăznit să facă aşa ceva?! Dacă atunci când fusese sărutată în faţa familei se înroşise ca un rac, acum probabil că faţa ei cuprindea paleta întreagă de culori a curcubeului.

Oamenii strigau exaltaţi şi aplaudau frenetic. Probabil că făcuseră un show pe cinste.

- De ce ai făcut asta? A întrebat ea zâmbind fals către mulţime.

- Aş putea s-o mai fac o dată, a răspuns el, la rândul lui zâmbind.

- Fiu de...

Şi-a dat ochii peste cap şi a continuat să zâmbească, au coborât cele două scări şi au mers aclamaţi către ieşire. Avea nevoie de aer curat. Lumea arunca pe ei cu boabe de orez şi petale de trandafiri. Zâmbetele lor erau largi, dar atât de false. Privirea bunicului spunea multe, era atât de mândru de nepotul lui. Oh, dacă ar ştii...

Petrecerea avea loc la conac. Nu ştia unde aveau să încapă toţi oamenii ăştia, dar Anastasia era sigură că Aleida pusese totul la punct până la cel mai mic detaliu.Drumul cu limuzina a fost scurt şi tăcut, dar încărcat de tensiune. Priviri electrizante, înghiţituri în sec, linişte.

Au coborât direct pe covorul roşu. Aleea conacului era presărată cu petale de trandafiri, iar pe margini luminată de lumânări plăpânde. Invitaţii nu ajunseră încă. Richard a ajutat-o să coboare din maşină şi au pornit spre intrare cu paşi mărunţi.

- Arăţi... adică eşti, ei bine, foarte frumoasă, a spus Richard îndesându-şi mâinile în buzunarele pantalonilor.

- Mulţumesc, a spus ea cu sinceritate, nici tu nu eşti mai prejos.

Fata călca apăsat şi mergea cu capul sus ţinându-şi rochia într-o mână şi buchetul în cealaltă. Richard pe de altă parte nu era aşa încrezător, mergea cu capul aplecat, gânditor.

- Anastasia... A spus el oprindu-se în dreptul fântânii.

- Da? A spus ea întorcându-se spre el. Erau la câţiva paşi distanţă şi asta era într-un fel bine.

- Când am fost... acolo, la biserică, iar tu... ai întârziat, am crezut... a expirat şi a făcut o pauză.

- Ce?

- Am crezut că te-ai răzgândit.

- Am ajuns doar cu vreo 4-5 minute mai târziu, pentru că mi-am blocat tocurile între crăpătura betonului de la intrarea în biserică şi una din fetiţele cu petale de flori a scăpat coşul şi a trebuit s-o ajut. A spus ea strâmbând din nas. 

- Înţeleg. Desigur că partea blândă şi bunătatea ei vor ieşi întotdeauna în faţă.  

- Ce te-ar face să crezi că aş mai fi putut da înapoi? Suntem aici nu? Doar n-aş fi fugit de nebună în Franţa necunoscând pe nimeni şi fără un sfanţ. Oricum ar fi, nu aş fi dat înapoi. Sunt un om de cuvânt Richard şi dacă nu te superi aş vrea să intrăm pentru că mă omoară ţânţarii, e aproape nouă, invitaţii tre' s-apară şi e cam frig.

- În regulă, a spus el renunţând la sacou şi punându-l pe umerii ei.

- Nu e nevoie, a spus ea roşind.

- Mă bucur c-am făcut-o, a spus el.

Pentru ce te bucuri?

                                                                                             *

- Petrecerea a ieşit mai bine decât mă aşteptam, i-a spus Aleida bunicului.

- Aşa este, a răspuns el închinând un pahar de şampanie cu ea.