Între abis şi paradis

18. Doi paşi înapoi

Holurile spitalului erau sobre şi reci. N-a fost în stare s-o viziteze. Trei zile petrecute în spital, n-a venit s-o vadă nici măcar 5 minute. Nu putea să creadă că îndrăznise să facă una ca asta. A acceptat multe din partea ei şi ar fi acceptat în continuare. Dar... să se rănească singură? Chiar atât de mult rău îi făcea faptul că stătea alături de el?

Venise, se plimbase ore întregi pe hol, o privea pe geam dormind, stătea în faţa uşii, atingea clanţa, ba chiar deschise o dată uşa, dar nu fusese în stare să depăşească linia. Nu putea s-o vadă acolo, mai ales ştiind ca era aşa din cauza lui.

Trimise un şofer s-o ia de la spital şi s-o aducă la aeroport, de unde avea să zboare singură spre New York, spre casa lor. Ceilalţi nu aveau de unde să ştie că s-au întors si nici nu aveau să afle prea curând. Din pacate pentru ei luna lor de miere a luat sfârsit aici. Vinovăţia şi remuşcările îl mâncau pe interior. Cum putuse să ia un copil de 16 ani şi să încerce să îl transforme în ceva ce era evident că nu va avea un final fericit.

O săptămână mai târziu, după ce şi-a petrecut tot timpul ocupat cu munca de la distanţă s-a întors si el la New York. Avea de gând să lucreze şi s-o lase în pace. Danielle avea să vină să o ajute să se pregătească pentru şcoală şi lucrurile aveau să meargă de la sine.

Poate că nu era cea mai bună opţiune, dar măcar se chinuise puţin. Angajase două menajere care să se ocupe de casă şi s-o ajute pe Anastasia cu ce îi trebuia cât timp el lipsea. Casa arăta impecabil când s-a întors, iar totul era la locul lui. Mai puţin Anastasia, care lipsea cu  desăvârşire. Roth şi Lena nu stiau de ea decât că pleca în fiecare zi între 4 şi 6 şi se întorcea de obicei la aceeaşi oră.

Se încuiase în birou unde avea să lucreze, asta dacă nu auzise uşa de la intrare deschizându-se şi nişte pazi timizi pe hol, care mergeau spre etaj. Era ea. Tiptil ca o pisică o urmărise să vadă ce face.

- Ai venit, a spus el făcând-o să tresară cand s-a oprit in faţa uşii ei.

Ea şi-a arcuit sprancenele şi a continuat să împature nişte bluze proaspăt spălate fară să îl bage în seamă.

- Trebuie să vorbim. A făcut câţiva paşi spre ea, dar ea nu s-a clintit.

- Mă vei trata cu tăcere?

- Scuza-mă, a spus ea încercând să se ferească de el.

- Nu, a spus el apucând-o ferm de mână, făcând-o să scape hainele.

- Uite ce ai făcut, a spus ea plângându-se şi aplecându-se să le ia de jos.

- Lasă-le naibii de haine, a spus el nervos, lovind gramada cu piciorul si împrăştiindu-le pe podea.

- Ce te-a apucat?!

- Cum ai îndrăznit să faci aşa ceva?! A spus el luând-o de umeri şi zgâlţâind-o.

Se priveau intens în ochi unul pe celalalt şi nu spuneau nimic. Ea aştepta ca el să spună ceva. El aştepta ca ea să reacţioneze şi să izbucnească.

- Îţi dai seama? A spus el aproape şoptind. Şi-a pus mâinile pe faţa ei lipindu-şi fruntea de a ei. Puteai... să mori, a continuat el înghiţind în sec, ţinându-şi ochii strânşi.

- Nu asta a fost intenţia mea. A spus ea la rândul ei şoptind.

- Pe dracu'! A strigat el împingând-o. Te-ai tăiat de 71 de ori! Atunci ce ai vrut? Să te prefaci ca ştii să cânţi la vioară cu bucata de sticlă pe coapse?

- Nu! De obicei nu se întâmplă aşa dar atunci am...

- De obicei?!

- Nu am vrut să...