Marko

Capitolul 8

''Dacă iubești trandafirii, trebuie să îi accepți cu tot cu spini.''

Marko deschide ușa casei. Dintr-o dată doua lătraturi puternice se aud venind spre noi.

—Marko! Îi pronunț numele din reflex speriată de lătratul ce tocmai s-a auzit.

—Orice ar fi nu te speria sau fugi, ok? Mă prinse de mână deschizând mai larg ușa.

—Ahh, bine! Inima se făcu cât o boabă de orez când văd ce mă aștepta în casă.

—Vin-o lângă mine și nu cumva să țipi, râse de mine în timp ce eu îl strângeam puternic de mână.

Dacă nu îmi spunea, cu siguranță o luam la fugă. Doi Rotweilleri, care nu prea par bucuroși de cunoștință se îndreaptă direct în spre noi. Din fericire cei doi nici nu mă observă și începu să sară pe Marko bucurându-se de prezența lui. Sper așa să rămână, însă mârâitul lor pare a fi de altă părere când dau ochii cu mine.

—Nero, Kara! se impune Marko, restindu-se la ei. Ea este Stormy, daca vă atingeți de ea ne supărăm. Cât de mult vă iubesc, atât de mult ne putem certa. Să fiți cuminți și să nu o supărați.

Amândoi îl privesc pe Marko foarte atenți, dintr-o dată liniștindu-se, fără a mai scoate niciun sunet.

—Stormy, ei sunt Nero și Kara, nu te vor deranja dacă te împrietenești cu ei de la început. Dacă te plac, nu vei avea probleme. Mă privi atent brunetul mângâind cei doi ,,dragoni,, de companie.

—Azi mă vei lăsa singură cu ei? Îl întreb speriată sperând un răspuns negativ.

—Da. Însă voi încerca să vin repede acasă, bine? Se ridică de pe vine lăsând câinii în libertate.

—Bine, oftez nervoasă  sperând să mai fiu întreagă când se va întoarce el.

—Hai să îți arăt casa rapid, iar apoi te voi lăsa să despachetezi sus în dormitor.

Sper să mă înțeleg bine cu acești căței. De obicei nu am probleme cu animalele, dar totuși sper să rămân întreagă până se întoarce el.

Îmi prezintă toată casa în mare, după care mă conduce până în dormitor, pentru a-mi despacheta lucrurile. Când intru în interior, simt cum parfumul său predomină încăperea. Sunt sigură că i-am cerut o altă cameră decât cea a lui. Aleg să nu zic nimic în ciuda indiciilor: măsuța cu parfumuri scumpe, biroul încărcat cu dosare pe care îi sunt scrise numele și pe care stă așezat un tablou cu poza lui, indicii care îmi arată că această încăpere este dormitorul său. Totul este așezat la locul lui și pare un tip destul de ordonat în ciuda unei cămăși care stă aruncată pe patul imens din încăpere.

Nu l-am văzut niciodată la cămașă, doar în tricouri scumpe care să îi scoată în evidență trupul. Cred că le poartă numai la firma părinților săi sau la petrecerile de bogătani la care participă. Din revista pe care am văzut-o, am observat că îi stă minunat la costum.

Când deschid șifonierul cu multe oglinzi, observ că multe din rafturi sunt pline, iar suporturile pentru umerașe sunt ocupate în mare parte de cămăși și sacouri bine puse la punct, pe care nu zărești nici o dungă necălcată.

—Să înțeleg că asta este camera ta. Nu vrei să îmi dai alta pentru început? Îl întreb confuză neștiind nici unde să îmi pun hainele.

—Nu!

—...

—Nu vreau să te simți incomod sau altceva, dar aș vrea să dormi în aceeași cameră cu mine. Nu avem cum să ne cunoaștem dacă nu avem încredere unul în altul. În plus vreau să iți demonstrez că nu te-am luat pentru o singură noapte. Mă prinse de mână și mă trase atent spre el. Îți promit de pe acum că îți voi respecta intimitatea și spațiul personal până când dorești, bine?