Capitolul 1

6 2 0
                                    


                   *E mai ușor să iubești în taină decât

să îți mărturisești sentimentele*

  

.Întâlnirea.                                                                                    


    A apus și ultima rază de soare lăsându-l singur la lumina unui felinar pe o bancă dintr-un parc ce îi permitea să se uite pe geamul unei clădiri de peste drum. Se afla a treia zi în locul acesta. Era primul roman pe care îl scria în aer liber. Avea lăptopul mic pe brațe iar lângă el cafeaua neagră și câteva portocale. Banca pe care stătea era păzită de doi salcâmi ale căror frunze erau legănate ușor în brațele văntului primăvăratic. Parfumul salcâmilor pe timpul serii amestecat cu mirosul portocalelor îl facea melancolic ca un adolescent în perioada primii sale iubiri.

   Mereu venea la aceeași oră și se instala pe aceeași bancă. Scria privind la geamul ce îi arăta mereu aceeși siluetă subțire. Când o vedea incepea să se nască în el toate emoțiile posibile și imposibile. Picuri de transpirație îi invadau fruntea lată și dorința de a fi lângă ea creștea. Stătea o oră-două, până camera cu pereți de piersică se scălda în întuneric. Își nega faptul că venea pentru ea, pentru a o vedea. Știa , dar nega. Data trecută a fost surprins de un prieten. Îi zise doar că locul acesta îl inspiră și îl ajută la noul său roman. Asta dorea să creadă și el. Nu dorea sa creadă ca este fermecat de o fata, că are nevoie de ea. O dorea dar doar de la distanță. Să o privească și să știe că ea este bine îi era de ajuns. Nu-și imagina o relație cu ea. Nu se credea capabil să mai iubească o fată sau să-i ofere afecțiunea bărbătească de care are nevoie.

   Parcul era în centrul orașului. Parfumul înțepător al trandafirilor ce îi creștea de mici se juca cu cel al lăcrimioarelor și salcâmilor, ridicându-se la cer și colindând pe la fiecare om și geam. Pe lacul ce îl adăpostea se oglindeau mereu salciile, veteranii acestui loc. Micile cărări aveau un model simplu. Se întindeau în jurul lacului apoi printre grădina de trandafiri și lăcrimioare mergând printe salcâmi și ajungând la ieșire. În parc era deseori o atmosferă melancolică. Era placut si în timpul zilei, când soarele îți crește dorința de asta în casă. Locul era umbros și ferit de zgomot chiar dacă era la marginea unei străzi principale.

                                                                                  ***

   Ieșise acum 3 zile de la facultatea de litere unde a fost invitat să țină locul profesorului de literatură timp de un an. A rămas să completeze niște dosare. Era atât de prins printre ele că a pierdut firul timpului uitând de tot. A părăsit facultatea când mustăcioarele negre a ceasului bătrân arăta ora nouă fără un sfert. O văzuse pe ea ieșind din cofetăria de alături. Privirile lor se intersectară iar ea îi zâmbi gingaș în semn de ,,Bună'' . Avea ceva ce te fermeca în zâmbetul așternut pe buze ca o rândunică ce zboară spre infinitul albastru. Buzele ei scăldate în culorile bujorului sunt cărnoase ca doua cireșe la mijlocul verii. În ochii ei de smarald trăiește inocența ghioceiilor abia apăruți. . Te privește ca un copil mic cand primește ceva dulce. El, nu îi răspunse la salutul ascuns. Doar a privit-o în ochi câteva secunde după se întoarse și începu să meargă de-a lungul străzii cenușii. Ochii și buzele ei îi invadau intimiditatea gandurilor lui din cap. Nu merse mult și se întoarse. Își zise că își poate schimba traseul și să se plimbe puțin. Mereu când ieșea de la facultate își grăbea pasul la stânga, prins în gândurile sale, nedorind să meargă în partea opusă. Se grăbea acasă. Ajungea și se încuia în birou cu cafeaua amară în dreapta sa iar în stânga lăptopului scrumiera. Scria până Betty îl chema la masă. După cină își relua procesul de acumulare de energie până i se făcea somn. 

Pentru el lucrul la romanele sale în mirosul de tutun cu draperiile negre ca cărbunele trase fără ca măcar o rază de lumina, de viață de afară să pătrundă în înauntru, era un adevărat ocean de energie pentru el. Era pasionat de scris din copilărie. Avea jurnale în care își depăna poveștile despre călătoriile sale, despre lucrurile care îl faceau fericit. Scrisul în jurnale sunt o parte a copilăriei sale. Nu trecea o zi fără să creeze noi lumi pe paginile albe. Ajuns în clasa a noua începea să scrie matur. Nu își mai pierdea timpul povestindule filelor albe despre el si zilele sale. Acum încerca să creeze o adevărată artă. La liceu a început să-și împărtășească creațiile sale cu colegii și profesorii. Omul care i-a dat avânt și l-a încurajat să meargă pe această cale a fost profesorul său de română. Îi descoperise talentul în timpul unei ore. De atunci i-a fost aproape mereu. Îl îndemna să participe la concursuri pentru a-și răspândi talentul și pentru a progresa. Stătea uneori după ore împreună cu el corectându-i lucrările și dându-i lecții.


Se întoarse. Prima dată în acest an se întoarse în partea opusă. Mergea cu pas grăbit în vale, pe lângă cofetărie. Dorea să o ajungă din urmă. O văzuse, intrase într-o clădire cenușie. Nu plecă după ea. Traversă strada în partea opusă și intră în parc. Se așeza pe banca ce îi oferea prilejul de a privi spre clădirea de fum. Privea în gol. Nu știa de ce s-a întors după ea. Nu știa de ce stătea așezat parcă așteptând pe cineva sau ceva. Avea mintea goală. Fără nici-un gând concret. Era ca un liceean la bac. Pierdut printre întrebări ale căror răspunsuri nu le știa sau chiar dacă le știa le uitase undeva pe rafturile creierului.

   Trecuse cinsprezece minute. Era cu capul lăsat pe spatele băncii privind cerul lacom la împărțirea stele.  Le ascundea în brațele sale dupa lumina orașului, după norii de afină. Acolo, în cosmosul său. Era îndrăgostit de ele. Le dorea doar pentru el. Încerca să le ferească de privirea oricărui om. Nu permitea nimănui de la oraș să le admire splendoarea.
   Se gândise să plece. Iși îndreptă spatele, luă o gură de aer și vru să se ridice, dar ceva îl opri. Printre lumina guturie a unui geam roz o văzu pe ea. I se citea pe față simpatia cu care o privea. O sorbea din privi. Un zâmbet nătâng îi apăru în colțul gurii. Era ceva în faptura sa care îl hipnotiza cum o fac magicienii la spectacolele lor. Îl fermeca puritatea care o emană corpul ei alb ca spuma laptelui.

  O privise câteva minute bune poate chiar și o oră întreagă. Se hotărâ să plece acasă când lumina se stinse iar camera se scufundă într-un abis de întuneric. Poate se culcase , poate doar stătea pe pat și privea un film sau vorbea cu cineva, poate plecase la baie sau la bucătărie. Dorea să știe ce face. Dorea să fie lângă ea. Înfățișarea ei era ca un drog pentru el. Se gândi să mai stea dar apelul lui Betty ia fost ca un duș rece dis-de-dimineață.

    Își grăbi pasul spre casă. Mergea cu capul aplecat, privind în jos și păstrându-și zâmbetul pe față. Lângă fiecare felinar trăsăturile feței îi erau descoperite. Trăsături seci, șterse. Avea ochii negri ca tăciunea și buzele subțiri. Paltonul cenușiu îi evedenția severitatea feței. Era un domn respectat de toți și dorit de toate. Ignoranța cu care mergea, cu care trata fiecare trecător întorcea priviri. Îl facea misterios. Mereu era grăbit și prefera să stea mai mult singur în biroul său decât în componia cuiva, cu excepția amicului său.

   Ajunse la casa sa cu pete sovietice pe fundalul modern. Își lăsa paltonul la ușă și intră în bucutărie. Betty cum îl văzu sări în picioare și îl luă la întrebări, unde a fost, dacă e bine. Fiind prima dată când întârzie la cină atât de mult s-a speriat. Îl știa de când era mic. A fost angajată de mama lui ca bonă. Avea grijă de el, se juca cu el, îi oferea atenția de care avea nevoie. În scurt timp micuțul s-a atașat de ea ca de o bunică ce vine duminicile la nepoței cu o mulțime de dulciuri. Când mama baiatului murise intr-un accident rutier, singura persoană pe care o lăsa să se mai apropie de el era Betty. 

     Bătrâna cu păr cărunt  ia fost alături toată copilăria. Era bunica pe care nu o avuse niciodată. Îi citea poveşti înainte de culcare şi îi pregătea deserturile preferate. Ochii ei senini îl vegheau când dormea.  Mâinele calde îi ştergeau lacrimile când cădea de pe bicicletă.  Betty are un loc în inima sa şi un rol important în dezvoltarea sa.

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Jul 04, 2019 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Iubind în tainăWhere stories live. Discover now