Sirius

Cinci

SCAR

— Atenţie! Zonă de risc major! am citit în minte cuvintele desenate pe un zid.

Le-am simţit atât de brusc încât am crezut cu adevărat în ele.

Riscul meu major devenea moarte curată. Singurul motiv pentru care mă aflam în maşină cu Deacon Siley era că Max, Vance şi gaşca lor de tirani aveau de gând să-i trimită duhul în cel mai obscur loc din iad. Nu puteam permite să se întâmple una ca asta. Nu după ce mi-am pus pielea la bătaie ca să-i salvez viaţa.

Ştiam despre mine că sunt disfuncţională din punct de vedere emoţional, însă viaţa unui om depindea acum de alegerile pe care eu trebuia să le iau şi nu-mi permiteam să greşesc. Să gândesc cu sufletul ar fi fost teribil. Nu poţi acţiona cu ceva ce nu ai. Alegerea cea mai potrivită a fost să accept propunerea lui Deacon de a mă revanşa faţă de el, cu scopul de a-l proteja. Prietenii meu l-ar fi executat fără milă în schimbul supravieţuirii şi libertăţii lor, dar deocamdată Deacon era în siguranţă.

Dacă Jensen ar fi ştiut că facem parte dintr-o bandă de hoţi, probabil ar fi preferat să-şi înfigă șuruburi în tălpi decât să-l invite pe Deacon la petrecerea lui. Era ca şi cum îl momeai pe dracu în refugiul tău sfânt din biserică şi îl sărutai în faţa altarului.

Brunetul de lângă mine era, cu certitudine, un drac cu suflet rănit de înger. Mă durea până la carne să-l privesc chiar şi câteva secunde, şi nu pentru că el devenise o problemă pentru mine. Până la el nu mai întâlnisem niciun bărbat care să-mi provoace uragane în trup cu un singur zâmbet şi o replică nesimţită. Cel puţin, asta credeam eu. Observam bărbaţii din jurul meu, ba chiar îi analizam uneori, chiar dacă ei nu mă remarcau niciodată. Însă nu îmi aduceam aminte să-i fi privit cu aceeaşi ochi cu care îl priveam pe Deacon. Vorbeam despre interes şi curiozitate.

Fir-ar să fie, era un nenorocit! La dracu, Scar!

În unele momente aveam intenţia să-l apuc de umeri şi să-l zbor prin toate oglinzile retrovizoare, apoi îndrăzneam să-l privesc cu colţul ochiului şi furtunile se lăsau atinse de multe raze de soare şi curcubeie dogoritoare, eliberând alte senzaţii pe care nu ştiam că e posibil să le simt atât de des.

Mi-am dezlipit ochii din unghiile mele colorate în negru şi l-am privit.

Era atât de frumos, Dumnezeule! Muşchii îmi trepidau pe oase de parcă ar fi prins viaţă. Nu era frumos doar ochiului meu de fată singuratică. Era o frumuseţe la superlativ pentru toate părţile întunecate din mine care se războiau să nu-l observe şi, cu siguranţă, nu doar eu eram afectată de existenţa lui. Când Deacon a intrat în cabană, afişând acea armură de băiat rău, sutele de femei au salivat la imaginea lui. Am văzut din prima clipă dorinţa mocnită din ochii lor când l-au privit ca pe un zeu în habitatul lui natural şi, probabil, îşi imaginau o cale mai uşoară de a-şi strecura mâinile în pantalonii lui. În pantalonii lui foarte generoşi.

Gândul acesta mi-a adus aminte de erecţia lui Deacon şi am simţit cum flăcările din stomacul meu îmi coboară între coapse cu rapiditate.

— Îţi place ceea ce vezi?

— Hm?

Am icnit instant, trezită la realitate. Nu ştiam dacă se referă la faptul că mă holbam din nou la şliţul lui sau la faptul că nu ştiam să fiu subtilă deloc în a-l privii cum conduce. Judecând după ridicătura ce se observa în pantalonii lui, probabil se referea la reacţia corpului său. Reacţie pe care nu o înţelegeam.