Între abis şi paradis

22. Locuri noi

-          Anastasia trebuie să vorbim.

-        Trebuie să mă tem pentru viaţa mea? A întrebat ea suspicioasă scoţându-şi nasul dintr-o carte.

-          Nu, a spus el vizibil amuzat.

-          Atunci te ascult.

De mai bine de patru zile evitase cu pricepere orice întâlnire cu el. Acum se aflau amâdoi într-o cameră pe care Anastasia şi-o aşezase după bunul plac, pentru studiu. La fel ca şi el, fata avea obligaţii de îndeplinit, obligaţii pe care s-a hotărât să şi le însuşească şi să lucreze pentru a le duce la bun sfârşit, ca de exemplu învăţatul.

-          Uite, m-am gândit o vreme la asta... şi cred că am luat o decizie benefică pentru toată lumea.

-          Şi anume?

-          Ce ai spune să mergi la şcoală? A întrebat el după o pauză lungă trecându-şi mâna prin păr. Adică, una adevărată, cu elevi şi toate chestiile. Liceu, balul bobocilor ştii tu, din astea. În York ai putea să...

-          Oh, a spus ea surprinsă scăpând cartea din mână. S-au aplecat amândoi după ea, atingându-şi mâinile, iar ea şi-a tras-o ca şi cum ar fi fost electrocutată. Şi-a ridicat privirea spre el, iar bărbatul i-a pus cartea în mâini. Mi-ar plăcea, desigur. Dar ce te-a făcut să te gândeşti la asta? A întrebat după ce şi-a reluat postura şi s-a aşezat mai bine pe canapea.

-          Faptul că e evident cât de nefericită eşti în casa asta. Plângi noaptea, mă eviţi ziua, dormi în altă cameră uneori, adormi pe canapele în sufragerie, ai cearcăne eşti tot timpul obosită şi indispusă. În plus ai slăbit mult în ultima vreme. Ştii bine că aici nu eşti în închisoare, dar de câte ori îţi dau drumul fugi undeva şi îţi faci de cap. Apoi toate ziarele scriu despre tine şi eu pierd o grămadă de... în fine, nu asta e ideea.

Bani. Bani, bani şi iarăşi bani. Richard se dădea ţanţoş în stânga şi în dreapta că nu are nevoie de ei, dar tot ceea ce făcea era să îi amintească ce de pagube materiale crea. 

 -          Înţeleg. Strângea cu putere la piept cartea pe care el i-a înmânat-o, îi venea să plângă, dar îşi ţinea cu pricepere lacrimile în frâu.

 -         Dar cred că e mai bine pentru tine, pentru noi, dacă, ei bine, am sta despărţiţi, a încheiat el. Gura ei s-a deschis, iar ochii i s-au mărit. Despărţiţi? El chiar a considerat că au fost vreun moment împreună? Îi venea să îşi dea ochii peste cap şi apoi să îi tragă lui una cu cartea în cap.

 -         Bine. Acum lasă-mă să îmi termin treaba aici, Danielle mă va mustra serios pentru că nu am terminat de citit.

 -          Deci eşti de acord?

 -          Deja am spus că bine. Cred că asta înseamnă că da.

 -          În regulă. Dar asta înseamnă că poţi să laşi treaba neterminată. A spus el într-o încercare de glumă.

-        Eu nu îmi las treaba neterminată Richard. A replicat ea acid. Şi aşa era.

Bărbatul a privit-o câteva secunde nedumerit. Prezenţa lui aici nu îşi mai avea rostul. S-a ridicat de pe scaun şi a ieşit din birou fără prea multă gălăgie lăsând-o singură cu gândurile ei. Nu se putea să îi facă una ca asta. O ţinuse atâta timp aproape de el, ca acum să îi dea drumul aşa? Fără nicio mustrare de conştiinţă? Ah, la naiba! Greşeala fusese a ei. Când a decis că va încerca să schimbe ceva. Era evident că toţi din familia asta erau cu susul în jos. Şi ea nu avea de gând să devină o sucită.