Sirius

Șapte

SCAR

Nu ştiam cine era Deacon Siley cu adevărat. Momentan nici nu mă interesau detaliile amănunţite. Tot ceea ce ştiam, fără incertitudine, era că urma să-mi răstoarne tot iadul în cap, iar eu îmi pierdusem armele de protest undeva pe drum. Ştiu că ne făcusem câteva promisiuni în legătură cu vieţile noastre dezechilibrate, promisiuni care nu aveau nicio însemnătate pentru mine. Să-l încurajez să-şi continue viaţa a fost o prostie mai mare decât cea de a accepta să fac parte din haita celor de la Upper Hill.

Voiam să ajung din nou la promisiunea pe care ne-am făcut-o indirect şi să înţeleg cu ce fel de vrajă m-a constrâns în punctul acesta lipsit de apărare. Prezentul meu nu a fost niciodată mai instabil, însă Deacon mi-a oferit un altfel de pericol de care să mă tem. Mi-a luat o noapte întreagă şi jumătate de dimineaţă să-mi dau seama că singurul pericol care mă înfricoşa cu adevărat şi speram să nu mă acapareze de tot, avea doi ochi căprui şi o capacitate incredibilă de a-mi face inima să bată de fiecare dată când mă privea sau îmi zâmbea.

Crezusem că mă cunosc îndeajuns de bine ca să ştiu cum aş putea să reacţionez în situaţiile critice, ca acestea, în preajma unui băiat simplu, care ieşea complet din tiparul obişnuit ai tipilor trăsnet.

M-am înşelat cel mai mult în privinţa mea. Reuşisem cumva să mă conving că Scar e absorbită de orice sentiment pur. În realitate, Scar era foarte singură. Scar se refugia atât de mult sub aripile dezastrului doar pentru că dispreţuia să fie singură şi să supravieţuiască în pustiu. Faptul că vorbeam despre mine la persoana a treia mă făcea să înţeleg că eu eram singurul meu prieten şi îmi plăcea să mă consider şi unicul meu sprijin.

Dar dacă ceea ce simţeam eu, aşteptându-l pe Deacon în faţa casei lui Jenny, nu era un sentiment adevărat, atunci ce ar fi putut să fie? Prima mea slăbiciune? O frică deosebită? Speram să nu însemne nimic. Un nimic putea ocoli golurile din mine. Sentimentele reale le-ar fi extins în întregime.

Am observat din depărtare o lumină gălbuie, imediat ce un picur de ploaie mi s-a lovit de vârful nasului. Jaguarul lui Deacon s-a oprit lângă trotuar şi am năvălit înăuntru. Mi-am tras mânecile bluzei peste încheieturile degetelor, încercând să mă fac cât mai confortabilă lângă el.

Nu-i aşa că aerul a devenit foarte fierbinte, Scar?

— Bună dimineaţa şi ţie, Siley. Nu era nevoie să mă saluţi cu atât de multă disperare, am îngăimat sarcastică, tremurând.

Motorul a scos un răget furibund când îşi îndesă piciorul în acceleraţie cu prea multă brutalitate. Era nervos sau indispus, din câte simţeam în respiraţiile lui precipitate.

— S-a întâmplat ceva sau, pur şi simplu, nu eşti foarte sociabil dimineaţa?

Păstrând tăcerea, îşi dezlipi ochii din drum şi mă fixă pe sub gene, într-un mod atât de plat, încât nu am priceput dacă vrea să transmită ceva.

Privirea lui cercetătoare m-a filtrat din creştetul capului şi până în picioare.

Tocmai mă îmbrăcasem cât de decent am putut, chiar dacă decența mea consta într-o pereche de jeanşi sfâşiaţi pe coapse şi bocanci uzaţi de toamnă. Speram ca Deacon să nu fie dezgustat de înfăţişarea mea. Făcusem tot ce mi-a stat în putinţă să părăsesc corpul fetei din mahala, însă, fără jeanşii mei tăiaţi simţeam că ies din zona proprie de confort şi reacţionam irascibil.