Sirius

Zece

DEACON

— Unde crezi că mergi? Cursurile nu s-au terminat pe ziua de azi. Nu ai voie să intri în incinta şcolii.

Palma portarului mi se lipi de piept, împiedicându-mă să trec peste corpul lui ce îmi baricada drumul. Deşi mă cunoştea îndeajuns de bine ca să ştie că nici el şi, cu atât mai puţin, funcţia lui de doi bani, nu mă puteau reține să-l calc în picioare, a îndrăznit totuşi să se înfoaie la mine ca un cocoş.

— Ai venit aici drogat, puştiule? Nu auzi? Gura lui s-a mişcat cu lentoare, de parcă mi-ar fi explicat în versuri ca la retardaţi. Pleacă de aici. Nu eşti aşteptat de nimeni.

I-am aruncat o privire mortală, cu ochii fierbinţi de nervi. Câtă vreme mai aveam forţa să stăpânesc incendiul din mine? Am strâns cu putere telefonul în palmă şi aproape i l-am buşit de cap, înainte să vreau să sar peste gardul ăsta imens şi să ciuruiesc fundul unei blonde afurisite.

— Dacă vrei să-ţi mai fluturi vreodată degetele astea în aer, îţi sugerez să le iei de pe mine sau le înghiţi ca pe beţe.

Sprâncenele lui s-au cutremurat pe fruntea lată, plină de transpiraţie şi riduri. Când se aplecă spre mine să-mi vorbească, superior, am simţit în vene instinctul de a-l pocni drept în nasul lui supra turtit.

— Ştii ce face butonul ăsta? a gesticulat spre telefonul lui ciudat. Transmite un semnal de alarmă în sediul vecin, iar poliţia va fi aici în mai puţin de două minute. Poate vrei să te mai gândeşti puţin înainte să-mi rupi degetele.

Colţurile gurii mi s-au ridicat diavolesc, iar portarul mustăcios mă privi cu suspiciune.

— Sunt Deacon Siley, idiotule, am urlat către el. Pot să deţin întregul continent şi tot nu mi-ar fi de ajuns ca să controlez lumea din jurul meu după cum mi se năzare mie. Atinge-mă încă o dată şi-ţi poţi muta domiciliul definitiv în cimitirul de la marginea districtului împreună cu târfa ta şi cei cinci copii. Ce dracului spui de asta?

Asta a fost problema, nu a mai spus nimic. Îmi aduc aminte că în timpul liceului eram un ticălos şi jumătate, însă acum devenisem legal cel mai nenorocit bărbat, şi nu mă interesa nici cât negrul sub unghie. Cine merita să primească dispreţ, ar fi primit oricum, chiar dacă nu eram eu principalul atacator.

Nu eram capabil să realizez cum am reuşit să urc zecile de scări şi să traversez holul până la etajul unu, unde ştiam că studiază cei din penultimul an. Furia ce clocotea în mine la cote maxime nu mă consuma, aşa cum m-am aşteptat atunci când am citit mesajul lui Scar. Furia asta descătuşa în interiorul meu tot ceea ce reuşisem până acum să ţin în frâu şi să controlez. Şi-mi era al naibii de teamă că dacă aş fi văzut-o acum în ochii mei, aş ceda din toate punctele de vedere, fizic, emoţional, psihic.

Era imposibil să mă ghidez după un singur sentiment când în ultimele minute devenisem sluga tuturor senzaţiilor. Cu primul gând voiam doar să primesc o explicaţie pentru mesajul ei de „despărţire" şi să-i respect cerința, dar al doilea gând mă ducea spre agresivitate şi dorinţă. Multă agresivitate şi extrem de multă dorinţă. Combinaţia asta era mai mult decât fatală pentru un om atât de dezechilibrat ca mine.

M-am oprit în faţa clasei de literatură şi am deschis brusc uşa, năvălind în clasă. Surprinderea profesoarei şi icnetul elevilor m-au făcut să înţeleg că niciun om breaz la minte nu mai dăduse buzna până acum la jumătatea orei, arătând ca un viking pregătit de atac.