Călătoarea

Capitolul 21

Icnesc atunci cand cad brusc pe o suprafata dura. Imi maresc ochii speriata si ma ridic terifiata in picioare. Privesc in jurul meu , vazand ca am fost teleportata intr-o incapere mica , cam cat o camera , cu pereti si podea gri. In fata mea e o usa simpla , din lemn. Incerc sa nu ma panichez , insa simt cum picioarele incep sa imi tremure la gandul ca nu am luat nici o pietricica alba. Imi pipai buzunarele in speranta ca o sa gasesc chiar si cea mai mica bucata dintr-o piatra care ma poate duce inapoi in prezent , insa nu gasesc nimic. Iau o gura mare de aer si imi strang pumnii. Nu am idee unde sunt. Portalul nu era programat , puteam sa ajung oriunde si oricand in trecut. Imi inchid ochii strans , deja regretand ca am plecat dimineata la Ethan. Totul era altfel daca il refuzam pe Camber. Zambesc trist. Macar am armele...

Aud deodata zgomote si tipete venind de afara. Ma incrunt confuza si merg incet spre usa. Imi trag gluga peste cap ca sa imi ascund fata si apas pe clanta , impingand usa. O briza rece imi loveste corpul. Cobor cele cateva trepte din fata mea si analizez imprejurimile. O strada lata , pavata cu pietre stralucitoare , se intinde multi metri in stanga si in dreapta. Blocuri inalte se inalta peste tot in jurul meu , eu reusind sa zaresc niste turnuri in departare. Locul asta arata la fel ca Amaris , doar ca mai... vechi. Nu cred ca am fost teleportata cu multi ani in urma.

Privesc in dreapta cand aud din nou acele zgomote infioratoare. Imi ridic sprancene mirata cand vad sursa zgomotelor. Vreo zece oameni , unii imbracati in haine ponosite , altii avand bijuterii cu pietre pretioase , sunt tarati cu forta de mai multi gardieni. Acesti gardieni poarta armuri din fier si au pe piept un blazon in forma de spirala. Ochii mi se indreapta spre palma mea , unde am semnul auriu in forma de spirala. Oamenii tarati cu forta incep din nou sa tipe , facandu-ma mai confuza decat eram.

- Lasati-ne in pace ! urla o femeie , incercand sa scape din stransoarea unui gardian.

- Cum indrazniti sa puneti mana pe mine !? maraie un barbat , fata lui fiind rosie din cauza furiei.

Observ ca femeia de mai devreme a reusit sa loveasca gardianul in fata si sa scape. Ea incepe sa fuga in fata , tipand ca e libera. Imi musc obrazul , simtindu-ma incomoda privind asta. Unul dintre gardieni scoate un pistol negru si o tinteste pe femeie in picior , ea cazand la pamant. Gardianul o apuca de brat , fortand-o sa stea in picioare.

- Haide , misca ! Majestatii Sale nu ii place sa astepte ! pufneste barbatul.

Okay , ce naiba se intampla !? Gardieni , un oras ce arata ca Amaris si oameni tarati cu forta ? E cel mai ciudat lucru pe care l-am vazut in toata viata mea ! Privesc atenta cum grupul de oameni se indeparteaza incet de mine , apoi oftez. Incep sa merg in directia opusa lor , spre turnurile ce se vad printre toate blocurile. Inghit in sec atunci cand un gand se iveste in mintea mea. O sa raman aici pentru totdeauna ? Nimeni din Amaris nu stie unde sunt. La naiba , nici eu nu stiu unde am ajuns ! Si nici nu ma pot intoarce inapoi !

Scrasnesc din dinti si continui sa merg apasat , strangandu-mi pumnii. Cateva persoane trec pe langa mine fara sa imi acorde atentie. Nu suport gandul ca nu voi mai vedea Amarisul niciodata. Poate ca nu am amintiri foarte bune acolo , dar e orasul in care am trait jumatate din viata. Inima mi se strange la gandul ca pot sa nu il mai vad niciodata pe Camber. Inspir adanc si imi scutur capul. Nu. O sa gaseasca ei o cale sa ma aduca inapoi. Ethan e Om de Stiinta si stie o multime de lucruri , iar Leon e Creator si poate face tot ce ii trece prin cap. Camber... Camber ar face tot posibilul sa ma salveze , asa cum si eu as face orice ca el sa fie in siguranta. Totul o sa fie bine.

Merg in continuare pe strada , ajungand intr-o parte a orasului mult mai populata. Oamenii merg in stanga si in dreapta , vorbind sau razand. Zambesc scurt si imi fac loc printre ei. Vantul incepe sa bata spre noi , insa oamenii nu par sa bage asta in seama. Ma opresc cand observ deodata ca toate persoanele se holbeaza la mine cu ochi mari. Imi dau seama ca gluga mi-a cazut din cap , iar fata mea imaculata a atras atentia tuturor. Susoteli uimite se aud in multime. Mana mi se duce instinctiv spre armele mele cand cateva persoane se apropie de mine. Ma dau incet in spate , apucand strans pistolul. Insa brusc , toti oamenii din jurul meu cad in genunchi , tinandu-si capetele jos. Imi maresc ochii socata.

- Domnia Ta , ce te aduce pe aici ? intreaba un barbat din dreapta mea.

- E o greseala. Cred ca ma confundati. spun eu bulversata.

- Toti stiu ca persoanele imaculate au sange regal. Sunteti ruda cu Majestatea Sa , regele Hendrix ? ma intreaba o fata ce pare de varsta mea.

Deci sunt in Amarisul de pe vremea lui Hendrix. Acum am inteles de ce totul pare atat de ciudat. Expir aerul tinut in plamani si imi trag gluga pe cap , departandu-ma rapid de oameni. Incep sa alerg in fata , auzindu-i cum striga sa ma intorc. Imi scot pistolul din pelerina ca masura de protectie si continui sa fug. Daca afla gardienii de mine , o sa creada ca sunt o impostoare si probabil ca ar vrea sa ma omoare. Vreau sa ma intorc vie in prezent. Stiati ca daca un Calator moare cand este in trecut , e teleportat inapoi in prezent si fara o pietricica alba ? Asta ar fi o optiune pentru mine , insa prefer sa nu mor.

Peste cateva minute , am ajuns in centrul orasului. Nimeni nu m-a urmarit , asa ca am incetat sa fug. In jurul meu erau diferite tarabe si mici magazine in care se vindeau bijuterii , sticlute cu lichide ciudate si alte chestii stranii. Erau si cateva magazine care vindeau copturi si sucuri , insa nu eram sigura cat de bune sunt. Nu m-am apropiat de nici o taraba , chiar daca unii vanzatori ma priveau curiosi. Continuam sa merg atunci cand am zarit cateva siluete apropiindu-se de o anumita taraba. Am impietrit uimita cand l-am vazut in fata mea pe insusi regele Hendrix. Restul oamenilor au avut aceeasi reactie ca a mea. Regele nu numai ca avea tot corpul alb , ci si purta haine albe. Pantaloni largi , pantofi , o camasa si o esarfa lunga , toate albe. Coroana de pe capul lui era decorata cu pietre pretioase negre , scotand-o in evidenta. Hendrix parea ca straluceste in lumina soarelui. E inalt , musculos si foarte intimidant. As putea zice ca e un Razboinic daca nu ar avea pielea alba.

- Da-mi cutia pe care mi-ai promis-o. zice Hendrix dur , privind un batranel ale carui maini tremurau.

Batranelul se intoarce si ia de pe un raft o cutie metalica , punand-o pe o masuta de lemn. Hendrix se apropie si deschide cutia , inauntru fiind aranjate frumos o multime de pietricele albe. Regele zambeste multumit. Imi musc buza , privind atenta cutia din mainile barbatului. Asta e singura mea cale de scapare ! Iau o gura mare de aer si imi iau pistolul pe care il pusesem in buzunar. Ma apropii de Hendrix ce statea cu spatele la mine. Ridic mana in care tineam pistolul , insa o femeie de langa mine incepe sa tipe speriata , dezvaluindu-mi atacul. Regele se intoarce rapid spre mine , privindu-ma enervat si curios in acelasi timp. Ii zambesc fals , apoi apas pe tragaci. Hendrix nu reuseste sa se fereasca si este lovit din plin de fulgerul alb. Toti oamenii din jurul meu incep sa tipe panicati. Imi dau ochii peste cap si fug spre cutia metalica , luand rapid o piatra si aruncand-o pe pamant , fumul alb invaluindu-ma rapid. Stiam ca Hendrix a murit , insa nu stiam ca a murit de mana mea.