Playing dirty

Capitolul 25.

Asta o și face uimitoare, Z!
★

Xander

Îmi între-deschid ochii, deranjat de claia brunetei ce dormea liniștită în brațele mele, care era împrăștiat peste tot și încerc să mă desprind de aceasta fără să o trezesc. Se strâmbă ușor, pisicindu-se pe lângă mine preț de câteva secunde, ca mai apoi să se culce la loc.

   Zâmbesc involuntar la vederea ei și îi dau părul după ureche, mângâindu-i în trecere obrazul, lăsându-mi privirea să memoreze fiecare detaliu. Ochii ei albaștrii, care acum erau închiși, genele sale lungi, nasul ei micuț și în cele din urmă, buzele sale trandafirii care m-au înnebunit.

Nu am mințit. Era frumoasă.

Și mă uram, pentru că eu trebuia să distrug asta. Trebuia să-i fac sufletul bucăți. Dar cu cât o priveam mai mult, cu atât mă întrebam: —"Cum puteam eu, să o distrug pe ea?"

Ajunsesem să mă atașez fără sa-mi dau seama, uitând care îmi era scopul de la bun început. Cât de prost să fiu?

Cicatricea de pe obrazul său îmi sare în ochii, făcându-mă să-mi strâng pumnii cu forță, înfingându-mi unghiile puternic în palme. Într-un mod sau altul, știam că se va răzbuna pe Alek cu sau fără ajutorul meu. Asta dacă va scăpa din mâinile mele după ce îl prind!

O dezamăgisem pe Lucy.
   Alek umbla liber, în timp ce eu îmi făceam de cap cu prietena ei și totodată cea de care nu trebuia să mă ating.

Sunt trezit la realitate de vibrația telefonului meu. Îl scot din buzunar, încercând să nu o trezesc. Văd că am un mesaj de la Zayn, plus câteva apeluri de la ceilalți.

"Klaus are nevoie de tine. Grăbește-te!"

Îmi pare rău că trebuie plec și că o las singură, dar nu am de ales. Sunt convins că o să aibă ceva usturător de comentat la adresa mea când am să mă întorc, dar e un risc pe care mi-l asum.

Pe parcursul drumului, m-am gândit la decizia pe care trebuia să o iau. Fie mă îndepărtam de ea și îi spuneam lui Klaus că renunț, fie planul continua. La dracu, fata asta mi-a intrat prea mult pe sub piele și știu că e greșit, dar se simte atât de bine!

***

–Ce surpriză! Te-ai gândit în sfârșit să apari? Tonul gros a lui Klaus, răsună puternic în toată încăperea.

Îmi dau ochii peste cap, luând loc pe unul dintre fotoliile sale.

–Scutește-mă! Marla, un whisky, te rog! Îi cer servitoarei.

–E 9 dimineața. Intervine Klaus.

–Exact! Răspund, în timp ce iau o gură din băutură spirtoasă.

Aveam nevoie de un pahar mai mult decât își putea imagina. Gândurile mele erau împrăștiate în toate părțile. Și poate așa, reușeam să amorțesc și valul de durere pe care îl simțeam.

–Unde dracu ai fost? Avem treabă!

–N-am auzit telefonul, ce s-a întâmplat?

Mă uitam plictisit la el cum stătea în spatele biroului cu un trabuc în mână. Arată ca unul din gangsterii pe care îi vezi în filmele alb-negru din anii 80.

   Privirea îmi cade pe biroul său care era plin de hârtii, ca de-obicei. Cum ar fi dacă Starr ar fi aici? Zâmbesc obraznic când imaginea ei întinsă peste biroul ăla cu mine între picioarele sale, îmi apare în fața ochilor. Iar dintr-o dată, începe să-mi fie cald. Foarte cald!