Vrăjitoarea cea Hidoasă doreşte să pună mâna pe Lumea de Sus, Regatul Năsoşilor şi pe Regatul Frumoşilor-Urâţi. Pusă pe rele, îi blesteamă pe toţi cei care îi stau în cale, dar cea care îi pune beţe în roate este Umblăţica, o fată de şaisprezece ani...
Păstârnac cel Alb era un băiat ca mai toţi băieţii. Înalt cu mult peste medie, cu o freză bine gelată şi care îi stătea ca un rulou pe creştet, bine fixat acolo printr-o ciudată lege a gravitaţiei, băiatul nu era din cale afară de arătos, dar avea mult „lipici". Nu ştia cum şi de ce erau fetele moarte după el, probabil că se născuse cu mult farmec, altfel nu ar fi avut cum să dea atâtea palpitaţii acestora. Deştept ioc - poate puţin şmecheraş – arătos, oarecum.
Ochii îi erau gălbui şi uşor apropiaţi de rădăcina nasului care ţâşnea ca un... păstârnac din mijlocul feţei lui. Câteva găuri în obraz, lăsate de acneea rebelă de care suferise până de curând, păreau cicatricile unor lupte pe care le dăduse cu găştile pericuolase din cartierele vecine. Cel puţin aşa susţinea el când privirile fetelor se fixau pe chipul lui. Şi Păstârnac cel Alb avea tupeu din belşug. Intuitiv ştia că, până la urmă, totul ţinea de atitudine.
Băiatul era mereu îmbrăcat în alb, din cap până în tălpi. Mergea crăcănat ca să nu i se vadă distanţa nefirească dintre picioare şi îşi legăna mâinile, ţinându-le îndepărtate de corp. Văzuse într-un film western ţinuta asta la un pistolar şi îi plăcuse enorm. Avea nouă ani când începuse să se prostească aşa, iar acum, la cei şaptesprezece ai lui, nu ştia cum putea să se poarte altfel.
Până la venirea lui Aris-Nu-mai-ştiu-cum, toate fetele din şcoală erau ale lui. Acum, însă, risca să o piardă pe una, pe Năsoasă. Nu-i plăcea Năsoasa, dar o ştia ca făcând parte din haremul lui, fană devotată şi suspinătoare în umbra paşilor lui crăcănaţi. Elful ăla cu părul ca neaua îi încurca însă toate planurile. O parte din turma lui de mioare behăia deja după Albinos, doar Năsoasa nu-l băga în seamă. În schimb, acel Aris părea foaaaarte interesat de ea, cea mai naşparlie dintre fete. Tocmai de aceea, se hotărîse şi el să nu i-o lase. Aşa de-al naibii!
Mai întâi îi zâmbise urâtei şi o văzuse cum se înroşeşte de fericire. Nasul i se transformase într-o sfeclă care părea crescută chiar în mijlocul feţei. Înfrângându-şi dezgustul, Păstârnac cel Alb o invitase la un film, apoi la un suc. Fata scosese nişte mugete din care el nu înţelese mai nimic şi o luase la fugă.
Din ziua aceea, încercările lui de a o cuceri pe fată erau tot mai dese şi mai insistente, aproape că se transformaseră într-o obsesie pentru Păstârnac cel Alb. Şi totul pentru a nu i-o lăsa băiatului cel nou.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
