CAPITOLUL 3 - Chiar facem progese

4.1K 293 57
                                    

LYDIA

Stau pe fotoliul din fața ferestrei mari din sufragerie, privind ecranul telefonului de zeci de minute, pierdută printre gânduri. Mă plimb peste profilurile de pe social media ale persoanelor pe care vechea "Lydia" le cunoștea.

Un reportaj îmi apare în fața ochilor, iar chipul victimei care se presupune a fi moartă, dar al cărui corp nu se găsește îmi provoacă un nod atât de mare în stomac și o senzație de greață, încât abandonez imediat telefonul din mână, îndreptându-mă spre baia unde îmi vărs și sufletul. Arunc o privire rapidă în oglindă în timp ce mă clătesc pe față cu apă rece, dar parcă văd o altă persoană. O persoană speriată, o persoană tristă.

Asta nu mai sunt eu.

În urmă cu doi ani, când am decis să părăsesc orașul meu natal, am părăsit, efectiv, propria identitate. Și nu numai că am ales să mă mut în alt oraș. Am fugit într-un alt stat.

Vechea "Lydia" era originară din Atlanta, Georgia. Vechea "Lydia" avea o familie pe care a trebuit să o convingă că a dispărut de pe fața pământului. Vechea "Lydia" era cu totul o altă persoană, o persoană care a ales să fugă de propria viață, creând una complet nouă, într-un alt stat, cât mai departe de oricine o cunoștea pe vechea ea. Și totul din cauza a 3 nenorociți care au reușit să o distrugă.

Dar acum am o viață nouă. O viață pe care nu am de gând să o irosesc trăind în trecut. Vreau să trăiesc cu adevărat și să mă bucur de această schimbare.

Îmi trec energic mâna prin păr, inspirând adânc și afișând un zâmbet larg în fața oglinzii. Totul e în trecut. Acum sunt bine.

***

Ca de obicei, sunt fericită atunci când ceasul trece de ora 17:00. Este ora la care încep să mă pregătesc pentru a merge la lucru. Chiar am nevoie să îl văd pe Daniel acum. Am nevoie de un prieten.

Afară plouă, dar decid să ies fără umbrelă. Nu o iau aproape niciodată. Îmi place să merg în ploaie, îmi oferă o stare de bine.

Când ajung la "The Bar", Daniel râde zgomotos încă de când întru pe ușă, privindu-mă, și îmi dau seama de ce. Arăt ca un cățeluș plouat. Părul îmi stă ca naiba, dar cui îi pasă?

― Ai face bine să începi să îți iei umbrela aia. O să răcești și după va trebui să mă ocup singur de clientul tău dubios, spune amuzat, făcând semn spre Caden care, ca de obicei, își așteaptă bautura.

Mă privește cu o expresie mult mai blândă ca de obicei și nu pot să mă abțin să nu mă holbez și eu. Îi zâmbesc, dar el nu întoarce gestul și decid să o las mai moale pentru moment.

Omul ăsta are multe lucruri pe suflet. Nu îl pot forța să zâmbească căci știu prea bine cum e când vrei să fii lăsat în pace.

Îi pregătesc în schimb băutura fără ca măcar să îi cer comanda. Știu pe de rost ceea ce vrea și mai știu și că nu își va schimba niciodată comanda. E un obicei de-al lui. Sincer aș vrea tare mult să aflu de ce comandă zilnic aceeași bautură. Nu încearcă niciodată ceva nou.

Îi aduc în tăcere paharul la masa numărul 3, iar el îmi mulțumește pentru servire.

― Facem progrese, spun cu amuzament, dar tot ceea ce obțin ca răspuns e tipicul lui "hmmm".

Deși cu o seară în urmă am purtat o conversație destul de lungă cu el, încă nu renunță la răspunsul ăsta sec și enervant.

Mă strâmb intenționat, scoțând limba, urmând ca mai apoi să fiu luată prin surprindere de o bufnitură puternică care provine din spate.

Barul de pe Bourbon Street VOL IUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum