Barul de pe Bourbon Street VOL I

CAPITOLUL 4 - Mamă, mă întorc acasă!

CADEN

― Uite ce e, Atlas, începe Clark, șeful meu, care să fiu sincer, a fost mult prea îngăduitor până acum. Te-am înțeles și am închis un ochi pentru un întreg nenorocit de an, continuă, plimbându-se prin încăpere, simțindu-se inconfortabil.

Am fost mereu preferatul lui. Sunt printre agenții care și-au făcut cel mai bine treaba în orașul ăsta, iar acum am devenit pur și simplu nefolositor. Și lucrul care îmi provoacă și mai multă scârbă față de propria persoană este că până și în momentul ăsta, când locul meu de muncă atârnă de un fir subțire de ață, tot ceea ce îmi trece prin minte e să termin programul și să ajung din nou în "The Bar".

Trebuie să îmi revin dracului în fire sau viața mea va deveni un adevărat dezastru. Nu că nu ar fi deja, dar totuși încă mai am timp.

Marâi involuntar când imagini pe care încerc să le ignor îmi trec iarăși prin fața ochilor și îmi frec stresat tâmplele, fixându-l cu privirea pe Clark.

― Știu. Ai fost mai înțelegător decât ar fi trebuit să fii. Concediază-mă, spun direct, fără remușcări. Concediază-mă sau risc să fac o greșeală care poate fi mortală cuiva. Nu sunt în apele mele și o știi.

Se îndreaptă brusc spre mine, cu spatele drept și bărbia ridicată.

― Atlas, revino-ți dracului în fire, o poți face. Nu ai probleme mentale ca să poți spune că ești o cauză pierdută. La naiba, dacă te concediez acum, New Orleans pierde o resursă a dracului de importantă. Amintește-ți toate viețile pe care le-ai salvat. Toate cazurile la care ai ajutat să fie închise când alții dădeau greș. Ești printre cei mai buni oameni ai mei și nu am de gând să te concediez. Dar două palme am să îți dau dacă nu îți aduni testiculele alea căzute.

Rămân câteva clipe în tăcere, fixând podeaua, pentru ca mai apoi să mă ridic în picioare, îndreptându-mi umerii și încercând să îmi limpezesc mintea. În momentul ăsta am mai multă încredere în judecata lui decât în propria persoană.

― Acum, dacă nu vrei să îți tai de tot salariul de pe luna asta, va trebui să accepți o misiune.

Încuviințez, urmându-l până în dreptul biroului unde îmi arată un dosar și niște poze făcute unor persoane care nu par să vrea să fie văzute. Trei bărbați îmbrăcați în haine sport, negre, cu alură de gangsteri. Deloc suspicios. Bravo, băieți!

― Ăștia trei fac parte dintr-o organizație de trafic de persoane. Diverse surse ne-au transmis că în depozitul ăsta s-ar putea să găsim ceva.

Îl privesc încruntat, încercând să înțeleg de ce îmi dă în mână un caz de genul.

― Din păcate ei nu sunt singurii. Avem motive să credem că aceeași organizație își desfășoară activitatea și în Georgia. Acum, trebuie să aduni o echipă și să vă mișcați fundurile la depozit. Mai întâi de toate, va trebui să vă asigurați că înăuntru e ceva ce putem folosi împotriva lor. Altfel nu putem pune mâinile pe ei.

― Ești sigur că vrei să îmi pui în mână o misiune de genul? întreb fără să mă feresc.

Nu mă simt pregătit să intru în acțiune și mă tem să nu fac vreo prostie care să îmi crească și mai mult simțul de vinovăție.

― Sunt sigur, băiete. Și când te vei întoarce victorios, vei înțelege și tu că locul tău e în continuare aici. Pe cât de deprimat ești, nu poți eșua în lucrurile pentru care ai fost antrenat cu strictețe ani de zile. Am încredere în tine și ai face bine să ai și tu. Cum aveai înainte.

― Am o singură întrebare, încep, iar el își ridică privirea, fixând-mă și dându-mi de înțeles că e atent. De unde știți că în Georgia se află alți membri din aceeași organizație?