Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 6

- Haide, Antea! Stai in acelasi loc de o saptamana! striga Lerna, incercand sa ma dea jos din pat.

- Pleaca. murmur eu, punandu-mi perna peste fata.

- Nu plec daca nu iesi din camera. zice Calatorul hotarat.

Nu aveam nici un chef sa ies din camera si sa hoinaresc prin pestera asta enervanta, asa cum nu am avut chef toata saptamana. Am refuzat sa ies din camera mea. Chestiile pe care le-am vazut in trecut au fost ca un pumnal in inima. Toate amintirile din Abingora au navalit peste mine ca un tsunami care distruge un oras. Nu stiu cum nu mi-am dat seama ca am intrat in fosta mea casa, mai bine spus prima mea casa. Cand aveam vreo sapte ani, familia mea s-a mutat intr-un conac urias. Pana atunci am trait in casuta mica din centrul orasului. Asta sincer nu conteaza pentru ca toti se comportau cu mine la fel indiferent de casa in care stateam.

- Nu ai mancat toata ziua. constata Lerna.

In trecut nu mancam cu zilele. Marai enervata si ma intorc pe burta, vrand sa ma lovesc de un perete. La naiba, oamenii pe care i-am vazut acolo erau parintii si fratele meu! Fata aia ghemuita din colt eram eu! Poate ar fi trebuit sa ma salvez pe mine din trecut... Nu, nu, aia e o idee proasta. As fi schimbat prezentul.

- Antea, macar ma asculti? intreaba baiatul, punandu-si mana pe umarul meu.

- Lerna, ia-ti mana de pe mine si pleaca sau nu o sa iti placa ce o sa iti fac. il amenint eu.

Ma ridic in sezut, omorandu-l din priviri pe Calator. Baiatul isi mareste ochii speriat si face un pas in spate. Pufnesc enervata.

- Usa e in dreapta ta. zic eu, apoi ma ascund inapoi pe pat.

Lerna iese incet din camera, o liniste asurzitoare asternandu-se in jurul meu. Oftez scurt si imi frec ochii, apoi ma fac comoda si tintesc tavanul cu privirea. Zece ani. Zece ani au trecut de cand am scapat din Iadul numit Abingora, dar amintirile de acolo ma bantuie pana si acum. E ciudat cum creierul omenesc tinde sa isi aminteasca doar lucrurile negative. Cine stie ce si unde eram acum daca nu ma nasteam Calatoare. Poate faceam parte din aliatii lui Leon si Percy. Imi dau ochii peste cap la gandul ala.

Ma ridic alene in picioare si iau niste haine de pe marginea patului, intrand in baie. Arunc pijamaua improvizata de pe mine pe podea si sar in dus. Cat timp faceam dusul nu ma puteam gandi la altceva decat la faptul ca nu m-am razbunat niciodata pe parintii mei. Mike, fratele meu, si-a primit pedeapsa. Parintii mei probabil stau acum pe o canapea din conacul lor stupid si privesc cum servitorii fac totul in locul lor.

Peste cateva minute deja imi imbracam blugii si tricoul alb, eu terminand dusul rapid. Imbrac paltonul negru, verificand daca am pumnalul si pistolul cu mine. Ma asez pe un scaun subred si scot dintr-un buzunar un obiect mic si rece, adica telefonul meu. Nu am idee cum a supravietuit caderii din naveta, insa a ramas intact si chiar mai are baterie. Deja am incercat sa il sun pe Camber, daca va intrebati. Nu a raspuns. O sa il trasnesc pentru asta cand il voi gasi.

Ies din camera si incep sa merg de-a lungul holului, facandu-mi deja un plan in minte. Urmez traseul care duce spre camera unde e portalul, mergand rapid. Adrenalina imi pulsa deja prin vene. Eram nerabdatoare pentru a ma razbuna. Zambesc cand vad portalul in fata mea. Ma asez pe vine in fata lui si scot niste fire electrice dintr-un compartiment mic atasat de podea. Conectez telefonul la portal, zambind multumita cand reusesc sa o fac cum trebuie. Ethan m-a obligat sa invat asta. "Nu o sa stii niciodata cand va trebui sa folosesti asta", spuse el candva.

Urmatorul lucru pe care il fac e sa setez data si locul unde vreau sa ajung, adica in Abingora cu cateva luni in urma. Peste cateva minute termin totul. Ascund telefonul dupa cutiuta cu pietre albe ca sa nu il vada cineva, asta dupa ce am luat una din pietre. E infricosator sa ajungi in trecut fara una din chestiile astea. Am simtit-o pe pielea mea. Camber a fost de vina si pentru asta.

Inspir adanc si ma ridic in picioare, apoi pasesc prin portal. Totul din jurul meu dispare, parand ca plutesc in vid pentru un moment, apoi simt solul sub picioarele mele. In fata mea vad unul dintre blocurile din Abingora. Imi trag gluga peste cap, chiar daca aici, in trecut, e noapte. Nu risc nimic. Privesc in spatele meu, inghitind in sec. Ditamai conacul, de o culoare portocalie, sta impunator la cativa zeci de metri departare. Geamuri mari se vad la fiecare etaj. Incep sa merg spre el, bucurandu-ma ca strazile sunt goale. Punctul slab al conacului e ca nu are porti sau ziduri care sa il inconjoare. Ar fi fost posibil sa nu pot scapa de acolo daca ele existau.

Surad cand imi dau seama ca in zilele viitoare il voi cunoaste pe Camber. Am ales sa vin in aceasta perioada din trecut pentru a ma asigura ca nu o sa ma intalnesc cu mine insumi prin Abingora. Am fost aici in cateva misiuni si nu vreau sa am parte de surprize neplacute.

Cu fiecare secunda trecuta ma apropii tot mai mult de fosta mea casa. Toate luminile sunt aprinse. Asta inseamna ca parintii mei sunt acasa. Imi las gluga sa cada de pe cap cand ma apropii de intrare. Un barbat musculos, imbracat intr-un costum negru, pazeste usa. Il cunosteam, il chema Aaron. Am avut o relatie draguta, lui nu i-a placut de mine si mie nu mi-a placut de el.

Aaron isi mareste ochii si ma priveste cu gura cascata cand urc treptele spre intrare. Ii zambesc dulce, scotandu-mi pumnalul din buzunarul paltonului.

- T-Tu! striga el, balbaindu-se.

- Buna. zic eu, zambind in continuare. Sper ca Iadul te va primi cu placere.

Pumnalul ajunge in pieptul barbatului, Aaron cazand pe pamant cu o balta de sange in jurul lui. Imi recuperez pumnalul si intru in casa. Pasii mei se aud cu ecou pe holurile mari. Incep sa merg in dreapta, spre vechiul living. Voci se auzeau de acolo. Imi lipesc spatele de perete si ascult.

- Benjamin, draga, ti-am mai spus ca imi place mult ceasul tau? se aude un glas de femeie.

Aia e Mia, mama. Imi musc buza, incercand sa nu rad.

- Cred ca l-am uitat in birou. Vrei, te rog, sa mi-l aduci? intreaba Benjamin.

- Desigur. raspunde mama pe un ton mieros.

O aud cum se ridica in picioare, tocurile ei facand zgomot. Fug rapid de dupa perete si ma indrept spre biroul tatei, incercand sa fiu silentioasa si rapida in acelasi timp. In scurt timp zaresc o usa aurie, asa ca o deschid si intru. Lumina din birou nu e aprinsa, asa ca incaperea spatioasa e intunecata. Ma asez pe un scaun negru care, spre placerea mea, se roteste. Ma intorc cu spatele la usa, privind spre geamul transparent prin care se vede Abingora. Imi incrucisez picioarele, fiind gata sa imi fac intrarea spectaculoasa. Aud pasi pe hol, apoi usa biroului se deschide scartaind. In momentul cand Mia aprinde lumina, eu imi iau avant si ma intorc odata cu scaunul.

Mama tipa speriata cand ma vede. Ranjesc si ma fac comoda in scaun, scotandu-mi pistolul din buzunar. Il invart prinde degete, privind multumita groaza din ochii Miei. Aceasta groaza se transforma peste cateva momente in furie.

- Speram ca ai murit cand scapasei de aici. zice ea, folosind usa drept suport.

- Dar am supravietuit, ca sa iti fac ultimele clipe din viata un chin, asa cum ai facut si tu. soptesc eu.

- Le meritai pe toate. Vad ca ai ramas asa cum erai, slaba si neajutorata.

Imi ridic mana in care tineam pistolul, apoi apas pe tragaci. Un fulger micut loveste usa, rupand-o in jumatate. Mama tipa din nou si iese rapid din birou. Zambesc larg, simtindu-ma, asa cum imi spune Camber, psihopata. Ma ridic in picioare si iau de pe biroul din lemn ceasul dupa care venise Mia. Ies pe hol si alerg dupa mama care nu avea o viteza mare din cauza tocurilor.

- Ai uitat ceasul! tip eu razand.

Fug in continuare. Mia intra speriata in living, ascunzandu-se dupa tata care era confuz. Expresia lui se schimba cand ma vede. Socul e evident in ochii lui. Ma sprijin de tocul usii, privindu-i pe amandoi cu un zambet larg pe buze.

- Ce cauti aici!? tipa Benjamin, ridicandu-se de pe canapeaua din piele.

- Ti-am adus ceasul. E vremea sa mori. zic eu.

Tata face un pas in spate cand indrept pistolul spre el. Mia tremura de frica in spatele lui.

- Chiar daca ne omori, nu o sa ai niciodata niste parinti iubitori! Nimeni nu o sa te iubeasca! striga mama.

- Gresesti. zic eu. Cineva deja ma iubeste.

Apas pe tragaci, chiar daca planul meu a fost sa ii sperii mai mult timp. Nu o sa inving problemele noi daca demonii mai vechi inca ma bantuie.