Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 7

*Din perspectiva lui Camber*

- Sigur nu vrei sa vin cu tine? intreb eu.

- Sunt sigur. M-am descurcat atatia ani singur, o alta calatorie e ca si nimic. spune Marcus.

Baiatul continua sa isi aranjeze cateva haine in micul lui ghiozdan, eu stand asezat la biroul din spatele lui. Proviziile cabanei din mijlocul padurii s-au terminat ieri. Au mai ramas doar o cutie cu cereale si cativa morcovi. Marcus vrea sa plece intr-un mic orasel de langa Amaris pentru a cumpara mancare sau alte produse. Eu m-am oferit sa plec cu el, sa il ajut, insa Omul de Stiinta nu a acceptat. Ma simt vinovat pentru asta. Traiesc in casa lui si nu pot face nimic pentru a ma revansa pentru asta.

- Dar... Cum o sa duci toata mancarea aia? Doar nu ai masina. intreb eu.

Marcus zambeste si arata spre un mic robot din coltul camerei pe care nu l-am observat pana acum. Nu cred ca are mai mult de un metru.

- Poate pare mic, insa robotul poate duce aproape o tona. M-a ajutat de cand traiesc aici.

Oftez, o liniste stanjenitoare asternandu-se peste noi. Imi strang mainile la piept, iar Marcus continua sa isi aranjeze lucrurile in ghiozdan. De fapt, daca ma gandesc mai bine, voiam sa plec cu Marcus pentru ca exista o sansa sa o gasesc pe Antea. Ar putea fi prin apropiere. Poate chiar a ajuns in vreun oras alaturat. Cel mai frica imi e ca Antea sa nu fi plecat in Amaris. Stiu ca ea face mereu decizii fara sa se gandeasca. Leon ar putea fi acolo si, chiar daca vreau sa il atac in orice moment al zilei, Creatorul are in urma lui o intreaga armata. Ne-ar invinge cu usurinta. Ne trebuie un plan bine-gandit inainte sa facem orice tip de atacuri.

- Si... Cand te intorci? intreb eu.

- Nu-mi spune ca iti va fi dor de mine. ranjeste Marcus.

Il privesc urat, asta doar marindu-i ranjetul de pe fata. Nu stiu de ce imi e mai frica, de nervii Anteei sau de faptul ca Marcus m-ar putea placea.

- Probabil azi seara o sa fiu deja acasa. In cel mai rau caz, o sa ajung maine dimineata. zice Omul de Stiinta, incepand sa mearga spre usa.

Marcus iese din camera lui, robotelul si eu urmandu-l. Baiatul se opreste langa usa de la intrare, imbracandu-si paltonul. Ma sprijin cu umarul de perete.

- O sa ma plictisesc aici toata ziua. mormai eu.

- Tu ai rolul sa imi protejezi casa. Mereu ma intorceam din genul asta de misiuni cu teama ca o sa imi gasesc casa distrusa.

- Bine. pufnesc eu zambind.

Marcus pune mana pe clanta usii, insa mie imi vine deodata o idee prin cap, asa ca il opresc. Ma departez de el si intru in camera mea. Iau de pe micul birou pistolul gri stralucitor, adica pistolul Anteei pe care ea mi l-a dat. Am fost surprins cand am descoperit ca pistolul e inca functionabil chiar si dupa ce a cazut in lac odata cu mine. Il strang in palma si ies din camera, mergand spre Marcus. Ii inmanez pistolul, baiatul luandu-l surprins.

- Nu poti sti cine te poate ataca in padure. zic eu.

- D-Dar... Tu aveai un pistol tot timpul asta?! striga Marcus.

- Da. spun eu, dand din umeri. Si nici macar nu e pistolul meu.

- Deci ai fi putut sa ma omori in somn fara ca eu sa stiu.

- Sunt un Razboinic. Te-as fi putut omori si fara un pistol. ranjesc eu.

Marcus se da cativa pasi in spate, eu facandu-i amuzat cu mana.

- Calatorie placuta! spun eu, razand din cauza expresiei ingrozite de pe fata lui.

*  *  *