HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Gradina

" Cine ar fi crezut ca in ziua cand am sa vad Soarele, ceata si nebunia ma va cuprinde trimitandu-ma direct în pivniță, dar nu în una oarecare ci a propriului meu suflet întunecat"
Din Jurnalul Alexandrei

Săptămânile trecuseră cu repeziciune,  iar coșmarurile îi fuseseră vindecate. Mâna cadaverică din propriile vise dispăruse, de când primise însărcinarea de a servi kadânele în grădinile haremului. Leyla zâmbi, își rezemă capul de piatra rece oftând mulțumită. Holul era pustiu, doar păsările se auzeau prin cele trei ferestre ovale care o înconjurau.  Se uita visătoare in jur: " aici totul e diferit, până și piatra are o altă textură"

" Pipăiam cu talpile goale podeaua. Mi se părea că atinsesem emoționată cerul cu mâinile, iar ele se transformaseră in aripi cu care  puteam zbura oriunde și oricând. Fusesem atenționata să nu circul desculță, dar eu ma prefăceam că nu aud deoarece adoram senzația de iarbă udă care mă gâdila când pășeam în grădinile sultanatului. Defapt lăsăm papucii într-un colț întunecat, sperând să scap neobservată. Ma uitam la poarta de lemn care mă despărțea de natură. Era înaltă, trebuiam să ridic privirea ca să îi văd tocul gros maroniu, dar clanța aurie îmi fura atenția imediat fiind împodobită cu zeci de trandafiri minusculi roșii. Ca apoi să observ păsările, copacii și florile scluptate cu atâta grijă și măiestrie. Cum putea o ușă să fie atâta de frumoasă încât inima să tresară ori de cate ori o vedea?
Mi-am dus mâna la piept. Evadasem, era două. La ora aceasta înălțimile sale, preferatele marelui nostru sultan se îmbăiau. Puține erau care nu respectau aşa zisul ritual al purificării. Defapt se jucau în apa, improscandu-se goale una pe cealaltă în sala bazinelor cristaline. 
Mă uitam pierdută spre locul verde pe care doream cu atâta ardoare sa il descopăr, un parc special creat pentru toate florile sultanului, iar mie îmi era interzisă vizitarea lui fără acordul șefelor. Nu conta că lucram si serveam zilnic ducând tăvi pline cu fructe și cupe pline cu sucuri naturale ori de câte ori mi se cerea, nu conta ca erau zile când picioarele îmi ardeau de atâtea drumuri și stat în picioare. Pur si simplu nu aveam voie să ma plimb nestingherita printre copaci, sa stau pe banca din marmura alba si sa admir arbuștii transformați în lebede, cămile, vulturi, tigri... Da, tigri! Auzisem că kadana Kosem primise în dar un pui de tigru, cand ramasese din nou insarcinata. Tot haremul vorbea pe la colțuri despre preferata devenita deodată stăpâna. Gurile rele se întrebau când va fi înlocuită și cât va rezista? Săptămâna trecuta căzuse pe scări, dar copilul nu îl pierduse spre fericirea ei și nefericirea multora. Dar ce știam eu despre toate aceste intrigi când tot ce îmi păsa era că: Ma aflam și munceam în partea de nord: unde trăia sultanul, familia și kadânele lui!!"
Din Jurnalul Alexandrei

Mihai închise brusc telefonul. Se afla pe plajă. Plecase rapid din ghearele Bucureștiului. Evadase și el! Nu vorbise încă cu Cati, iar prietenul nu îl sunase. Nu știa ce face Mara, dacă il iertase, sau ce minciuni îi mai spusese Caterina. " Off Caterina ce am sa ma fac cu tine?". Auzea cum valurile se spărgeau la țărm. Alexandra iubise marea. De cate ori nu o găsise el contempland-o? "Uite ca a venit rândul meu sa o fac. Trebuie după ce ți-am citit și recitit scrisoarea, iar de pagini nu mai zic. Doar că în jurnal ești (făcu o pauză) Leyla, iar în scrisoare ești Alexandra mea!"
Telefonul vibra, era Stefan. Nu răspunse. Când înceta, îl deschise. Pagina fotografiata îi aparu imediat.

"Dimineața când primisem vestea mutării imi rămăsese întipărita in minte. Ma trezisem ca de obicei, pregătită sa ma pregătesc pentru nesfarsitele cearșafuri de călcat. Încă mai tremur când ma gândesc la fierul negru greu așezat pe suportul înfierbântat de cărbunii aprinși și teama nesfârșită că aș putea să ard, sa pătez materialele. Până atunci nu știusem ce arta e călcatul: cata răbdare si îndemânare trebuie sa ai. Dar nici nu folosisem niciodată un fier la propriu încălzit. Nu de puține ori m-am întrebat: Unde ma aflu? Cum e posibil ca într-un loc cu atâta opulență să fie și atâta sărăcie? Lipsa electricității, a aparatelor de orice fel mă îngrijora nespus. Dar sa revenim, când pregadintu-ma sa ies din dormitor am dat nas în nas cu Șefa Dormitoarelor de Sud. Era încruntata, ma măsură scurt: "Strange-ti lucrurile si vino cu mine"
Nu aveam ce lucruri sa strâng pentru ca nu posedam nimic. Speriată am urmat-o imediat, nestiind unde ma duce. Una din legile haremului era ca servitoarele erau lipsite de bunuri, fiind ele un bun. Doar sultanul sau kadânele puteau oferi cadouri drept mulțumire pentru servicii, dar pe cat de ușor puteau da pe atât de ușor puteau lua sau nega.
Dar mare mi-a fost bucuria ca ucenicia mea in partea de sud s-a încheiat si ca datorita comportamentului meu ireproșabil am sa trăiesc de acum in partea de nord, unde am sa slujesc familia regala. Atunci o crezusem, pentru ca chiar imi dădusem toată silința ca sa fiu ireproșabilă, dar adevărul era altul. Gizeh ma salvase, cum aveam sa aflu mai târziu."
Din Jurnalul Alexandrei