Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 14

Daniel Belami ma priveste in ochi, fara sa clipeasca. Era de parca si el era confuz sa ma vada. Omul pe care il credeam mort sta la cativa metri de mine! Imi scutur capul, sperand ca imaginatia nu imi joaca feste. Eram sigura ca tatal lui Camber a fost omorat dupa ce s-a creat o clona din sangele lui, dar acum nu stiu ce sa mai cred. Poate ca Leon ne-a mintit... Ma incrunt si pasesc in fata, zapada scartaind sub bocancii mei. Misc lanterna in fata lui, insa el nu reactioneaza in vreun fel. Ce naiba..? Zici ca e o statuie!

- Antea? aud glasul lui Camber din casa.

Razboinicul iese prin usa din spate a cabanei, cautandu-ma cu privirea. Camber ingheata cand il zareste pe domnul Belami. Barbatul se misca, intr-un sfarsit, intorcandu-si privirea spre fiul lui. Ochii lui erau atat de goi si fara viata! Pana si ochii unei papusi sunt mai stralucitori.

Camber se albeste la fata, privind cu ochi mari omul care seamana leit cu dansul. Fac cativa pasi in spate, vrand sa ma fac nevazuta. Razboinicul coboara treptele si se apropie de Daniel, pasind lent. Imi imbratisez corpul cu mainile, frigul muscandu-ma de piele.

- Tata? intreaba Camber socat. Ai supravietuit?

Domnul Belami tace, asa cum a facut pana acum. Il privesc suspicioasa. Ceva nu e bine aici... Daniel se misca brusc, atat de rapid incat aproape nu l-am observat, si il imbratiseaza pe Camber, luandu-ne pe amandoi prin surprindere. Baiatul isi bate usor tatal pe spate, in semn de consolare. Privesc padurea din jurul nostru precuta. Domnul Belami a aparut din senin si se comporta ciudat. Nu am pic de incredere in el in acest moment. E foarte suspicios ce se intampla aici. La naiba, nici macar nu am armele mele cu mine!

- Mi-a fost dor de tine, fiule. zice monoton Daniel.

Imi amintesc deodata ceva ce Camber mi-a spus odata, in apartamentul lui: tatal lui nu ii spunea niciodata "fiule". Dupa postura incordata a lui Camber, si el a realizat asta. Strang lanterna in mana, vrand sa pasesc spre ei. Spre ghinionul nostru, Domnul Belami, sau, ma rog, cine o fi de fapt, a fost mai rapid. El isi misca mana cu aceeasi viteza neomeneasca si scoate un pumnal care a fost ascuns undeva printre hainele lui. Il strig speriata pe Camber, zicandu-i sa se miste de acolo. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru reflexele minunate ale Razboinicului, pentru ca o posibila rana fatala tocmai s-a transformat intr-o simpla zgaraitura pe brat.

Camber smulge pumnalul din mana barbatului si il arunca undeva prin zapada. Domnul Belami, nu stiu ce alt nume sa ii dau, este imobilizat rapid. Ma apropii de ei, Camber abia reusind sa tina barbatul la pamant. Presupusul Daniel se zbate si zbiara ca un animal salbatic, vrand sa se elibereze din stransoarea lui Camber. Ma asez pe vine langa el si imi pun mana pe ceafa lui, apoi ii lovesc cu putere capul de pamant. Corpul barbatului se lasa moale. E inconstient.

- Ce naiba a fost asta? intreaba Camber gafaind.

Iau lanterna pe care o lasasem in zapada si luminez fata domnului Belami. Un firisor de sange se scurge din nasul lui, probabil din cauza loviturii mele.

- Sigur nu e tatal tau. zic eu.

- Mi-am dat si eu seama de asta. mormaie Camber.

Razboinicul era suparat, poate chiar enervat. Stiam prin ce trece. A crezut ca tatal lui e in viata, dar toate aceste dorinte au fost spulberate cand barbatul a incercat sa il atace. Nu m-as mira ca Leon sa isi fi bagat nasul in asta. Baiatul ala e un nenorocit care, desi are o armata de oameni pierduti in spatele lui, inca vrea sa scape de noi.

- Stai asa. Ce e aia? intreaba Camber incruntat.

El ia lanterna din mana mea si o indreapta spre partea dreapta a capului lui Daniel. Observ si eu ce a zarit Camber. In spatele urechii lui e un tatuaj cu o litera si un numar ce arata facut recent. S1. E intr-un loc ascuns, insa oricum vizibil.