ESTHER & CAYDEN (Completă) - Slăbiciunea Mea Ești Tu #1

Esther

Eram în ultimele rezerve de putere. Totul era deranjant de sufocant. Îmi ștersesem fața cu o palmă. Ocazie cu care îmi mai luasem câteva guri de aer înainte de a continua:

--V-om negocia aici și acum termenii prin care v-om procesa ,,pacea asta".

Sok își înclină ușor capul, sprijinit pe un braț întins, cu un genunchi tras la piept, lumina lunii îi bătea pe aripi dându-le o aura întunecată de albastru.

--Nu-l mai vreau pe Carbon. Îi este cu desăvârșire interzis să pună vreo gheară în Saor cât timp voi fi în viață.

Sok nu schiță vreun semn de protest, doar un semnalment de uimire pe care îl trădă prin două sprâncene uniforme ridicându-se.

--Și acum ar trebui să-l opresc pe marele Carbon din a încerca să se infiltreze în regatul care îți va intra în posesie?

Avea un zâmbet în colțul gurii care vorbea despre cât de mare plăcere i-ar face să mă vadă încercând să mă confront cu o astfel de situație.

--Sunt serioasă, Sok. Foarte.

Clipi des. Își lăsă genunchiul să cadă și stătu în șezut, alăturându-și palmele și arătând într-o direcție oarecare.

--Nu-l voi întemnița. Cel mult îl voi amenința și-l voi lăsa să știe despre dorința ta, plus voi da câteva noi porunci santinelelor de pe teritoriul de graniță. Însă, fii rezonabilă! E Carbon.

Își dădu ochii peste cap de parcă asta ar fi argumentul irefutabil.

Carbon era bătrân, venerate de cei a căror viață le-o salvase de-a lungul timpului și însumat un răsfățat al nobilimii din kalu. Jucase mereu roluri destul de mărunte în politica statului cât să nu fie considerat o amenințare de către cei influenți așa că ajunsese unul dintre cei mai căutați pentru aparenta sa neutralitate și dezinteres în a participa în vreo schema sau plot de a tăia capete nobile.

--Vreau ceva înapoi cu care pot să mă întoarce în Saor și să motivez de ce un război cu voi nu ar fi benefic.

Mă asigurasem de dinaintea acestei conversații că Sok este pe cât de bine pus la current cu situația în care lupii erau datorită guvernării reginei lui. Îi spusesem despre ață și cum își construiseră leacul în tot acest timp, în secret față de cei a căror resurse le furaseră ca să facă respectivul tratament. Era un act de război. Invadarea unui teritoriu și prădarea lui de resurse.

Nu conta că au fost numai în câteva dăți și numai câteva plante. Când lupii vor afla, și lucrurile se află până la urmă va fi doar carne și sânge ce vor cere. Iar să ții în frâu un munte plin cu lupi cu puteri care puteau răsturna cu brațele goale o pădure cu susul în jos, nu era o muniție cu care chiar puteai sta la discuții.

Sok era pe cât îl țineau aripile de solemn. Dădu ușor din cap.

--Voi găsi ceva care să poată compensa măcar partial pentru răul făcut.

Nu părea mut prea surprins de ceea ce tocmai îi dezvăluisem. Încercam să nu mă simt și mai mult rănită de tăișul trădării. De ce aș fi crezut că Sok mi-ar fi spus de când am intrat în Py că în tot acest timp el era la palat și ar fi avut grijă de mine și de ai mei? De ce aș fi fost îndeajuns de naivă să cred că odată ce aș fi ajuns în brațele lui Carbon mi-ar fi arătat drumul spre poțiune și m-ar fi însoțit cu primul drum înapoi în Saor ca să tratez lupii, cei ce-mi vor deveni supuși?

Doar eu am fost cea care i-a părăsit, cea care a fugit și i-a renegat, a întors spatele lor și la tot ceea ce ei reprezentau.

Cayden mă privi. Nu puteam să-I văd mila licărind la suprafață. Era prea sfâșietor.

--Îmi pare rău că a trebuit să treci prin toate astea de una singură.

Avea capul aplecat peste mâinile noastre. Șuvițe răzlețe de păr negru se legănau ridicând fiori pe suprafața sensibilă.

--Nu-ți fie. Toți avem un drum în viață. E ceea ce ne face cine suntem.

Nu-i spuneam nimic din ceea ce nu știa deja, însă aveam nevoie de aceste cuvinte între noi doi, să fie spuse cu voce, să fie admise între noi.

--Fără regrete.

Își ridică capul. Își întinse palma și îmi cuprinse obrazul. Aici și acum era ceea ce îmi făcea sângele să se cutremure în vene, iar inima să-mi galopeze

--Fără regrete.

Iar toate cuvintele nu vor înlocui suspinele cuprinse în îmbrățișarea noastră.

Eu și Cayden aveam să răzbatem. Împreună. Cum îmi văzusem întreaga viață arzând în fața ochilor nu demult, cum mă luptasem să trag și ultimele rămășițe din viața mea veche înapoi cu mine în Saor, pentru că mereu Saor a fost casă, cumva, mereu a fost locul din inima mea care aștepta să mă reîntorc. Iar acum stăteam în inima î muntelui, iar ceea ce devenisem era o fată care întorcându-se către cea din trecut, de la început, i-ar spune că va putea, că oricât de neagră pare zare și oricât de torențială furtuna vieții, cu răbdare și perseverență va ajunge la capăt. Atunci va înțelege. Va înțelege de ce și va știi și cum.

Sfârșitul volumului I

04.05.2020//02.24