Între abis şi paradis

44. În cele din urmă

O săptămână mai târziu Anastasia era nerăbdătoare să plece din spital. Nu mai suporta locul ăla scârbos şi mirosul de medicamente.

-          E în regulă, a spus ea dându-se jos din pat şi trăgându-şi hanoracul pe ea.

-          Lasă-mă să te ajut.

-          Am spus că e în regulă Richard. Nu sunt invalidă.

Richard a renunţat să mai încerce s-o ajute, fiindcă era foarte irascibilă. S-a îmbrăcat singură şi a mers pe picioarele ei până la maşină. Bărbatul a fost lăsat să îi deschidă măcar uşa. Aleida a venit şi ea la spital să o ajute. În ciuda aparenţelor, relaţia ei cu Anastasia s-a îmbunătăţit considerabil. Vorbeau des, se căutau la telefon, ba chiar o aduse pe Regina de două ori s-o vadă şi să vorbească “ca fetele”.

Luna august părea prielnică pentru veşti bune.

-          M-am hotărât, a spus Aleida din spate. Voi face un împrumut la bancă.

-          Poftim? A întrebat Richard alarmat încordându-şi mâinile pe volan.

-          Vreau să îmi deschid o florărie, a spus ea zâmbind.

Anastasia se bucura pentru faptul că Richard nu luase Aventadorul ci una din maşinile care fusese a bunicului, era mai comodă şi mai spaţioasă.

- Mamă...

-          Înainte să spui ceva Richard, nu vreau banii tăi. Nu vreau să mă ajuţi sau să mă împrumuţi cu absolut nimic. Şi dacă mă obligi, voi lua împrumutul de la altă bancă.

-          Dar eşti mama mea! A spus el parcând maşina în faţa casei.

-          Aleida s-a dat jos şi a luat-o înainte, cu Richard pe urmele ei care părea gata să izbucnească o ceartă.

Anastasia a rămas în maşină. Nimic nu se compara cu liniştea şi pacea pe care i-o ofereau singurătatea. O admira pe Aleida pentru că s-a decis ca după atâta timp să facă în sfârşit ceva cu viaţa ei. Şi ideea unei florării suna de-a dreptul magnific. Dacă ar accepta i-ar face mare plăcere să îşi ajute soacra. A deschis uşa să se dea jos şi ea din maşină. Durerile de rinichi trecuseră, dar din alte cauze se enerva imediat şi îi venea să ţipe din orice.

L-a văzut pe Richard coborând scările nervos şi urcând în maşină. 

-          Nu te mai da jos plecăm acasă, a spus el dur.

Anastasia nu l-a mai contrazis şi şi-a făcut loc pe scaunul din dreapta aşezându-se comod.

-          Ar trebui s-o laşi pe mama ta să facă ce vrea. Nu degeaba are vârsta pe care o are.

-          Tocmai de aia nu vreau s-o las.

-          Nu e drept Richard! Nu toată lumea este la picioarele tale. Nu tot ceea ce vrei tu trebuie să se supună voinţei tale, înţelege asta. A spus ea apăsat.

-          Nu mă interesează, a spus el impasiv.

-          Atunci ai face bine să afli că am de gând s-o susţin şi s-o ajut. Şi nu-mi pasă ce crezi.

-          Anastasia, a mârâit el.

-          Fii atent la drum Richard, vorbim acasă.

A adormit pe drum, pentru că perfuziile pe care I le puseseră doctorii în spital încă îşi făceau efectul. Richard oprise în faţa casei lor din Philadeplhia, privind-o trist. Nu îi plăcea s-o vadă suferind. Ştia că încerca să pară puternică şi o admira iar şi iar şi iar pentru asta. A luat-o cu grijă din maşină şi a dus-o pe canapeaua din sufragerie lăsând-o acolo pentru câteva moment şi fugind după o pătură.