Lângă Inima lui Zakar

Prolog

În lumea în care ființele supranaturale trăiesc libere, dar în secret, există grupări, adică anumite colective de oameni speciali care trăiesc împreună ca o familie numeroasă. Fiecare grupare are teritoriul ei, conducătorul ei și sursa ei de protecție. Uneori, puterile ființelor nu sunt îndeajuns în fața pericolelor. Deseori, grupările se ciocnesc între ele în neînțelegeri atât de puternice, încât duc aproape de război. Însă aceste certe par minuscule pe lângă pericolul de neoprit care apare din senin.

Era o cameră. O cameră ascunsă sub pământ, cu holuri complicate care duceau spre ea. Soldați de încredere patrulau labirintul de holuri, cu pistoale agățate la cureaua pantalonilor negri și cu pumnii strânși, gata de atac. Flăcări ucigașe dansau în ochii primului soldat, iar forța inegalabilă a următorului bărbat se vedea clar prin uniforma de pe el. Urmează câteva straturi de un fum negru, controlate de câteva femei cu aceeași abilitate. Oricine va trece fără permisiune prin fum, va muri în chinurile sufocării și ale agoniei.

În camera ascunsă era relativ întuneric. Pereții erau vopsiți într-un roșu închis, iar podeaua era din marmură albă. Coloane argintii susțineau tavanul din piatră. Totul arăta nou și vechi în același timp. Singura sursă de lumină era o sferă aurie din centrul camerei, care se odihnea pe un piedestal. Sfera avea aproximativ un metru în diametru, iar fâșii galbene ca niște raze de soare ieșeau din ea și treceau prin pereți. Pe podea se vedeau urmele rotunde ale celor cinci scuturi care au protejat-o candva. Acum, cioburile scuturilor distruse zgâriau marmura.

Stând atât de aproape de ea, puteai simți cum sfera pulsează, emanând valuri de energie. Era exact ca o inimă, care bate și bate, iar fâșiile aurii îi erau vene. Aceasta era inima unei grupări, care ține teritoriul respectiv în siguranță și îl ascunde de muritori. Dar inima era în pericol. Scuturile îi erau distruse și oricine putea ajunge la ea. Nici securitatea sporită nu putea împiedica ce urma să se întâmple.

Sfera pulsează și bate.

Și din nou.

Și din nou.

Și-apoi încă o dată.

Apoi se stinge și moare.

Și atunci începe haosul.