Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 0: Ultima zi a Serenei

Soarele, un glob roșu și fierbinte din mijlocul cerului, a avut grijă ca toate ființele din gruparea Aircomb să se înece în căldura dogoritoare. Fiecare persoană pe care o văd pe stradă are în mână o sticlă cu apă, un evantai sau o înghețată gata să se topească. Toate bălțile lăsate de ploaia din ziua trecută au dispărut în câteva ore. Oftez obosită și continui să merg spre casă. La fiecare pas pe care îl faceam pe asfaltul fierbinte, îl înjuram în gând pe Jakoda, magnificul meu prieten care poate controla vremea și nu face nimic ca să ajute membrii grupării împotriva acestei zile de vară. O să îl bat rău de tot când o sa îl găsesc pentru asta.

Ajungând în fața căsuței mele cu două etaje, de o culoare albastră ca cerul, îmi întind mâna dreapta în față, iar o rafală de vânt lovește ușa și o deschide, apoi o inchide înapoi după ce intru. Îmi pun mâinile pe șolduri și zâmbesc. Îmi ador puterea și, chiar dacă aș avea ocazia, nu aș schimba-o niciodată. Pot controla aerul, exact ca domnul Tyson Holt, conducătorul grupării noastre. Pe lângă nenumăratele puteri existente, abilitatea de a controla aerul e preferata mea.

În casă e liniște. Îmi amintesc vag o conversație cu părinții mei, care spuneau ca vor fi plecați toată ziua cu niște prieteni de-ai lor. Deci eu și sora mea avem casa la dispoziție până seara. Vorbind de Cora, ar trebui să văd ce face. De obicei, nu e atât de liniștită. Aș fi auzit vreun cântec sau un film, pentru că de obicei asta face când e singură acasă. Mă îndrept spre scări și le urc în grabă până la etajul următor. Doar două uși se văd de-a lungul holului, camera mea și camera Corei. Merg spre a doua ușa și o deschid fără să mai bat.

"Hei, Co..." încep eu să spun, dar mă opresc brusc. Ceea ce văd mă face să mă țin strând cu mâna de tocul ușii ca să nu cad, pentru că genunchii îmi tremură.

Cora, fata cu păr roșcat și ochi negri, identici cu cei ai tatălui ei, cu doi ani mai mică decât mine, stă pe marginea patului ținând în mână un lănțișor argintiu pe care era agățată o busolă. Obiectul luminează slab, semn al vrăjii care a fost pusă pe el. Și nu doar o simplă vrajă, ci una foarte puternică. Nu îmi vine să cred ce văd... Fata roșcată tresare când mă vede, apoi reacționează rapid și își strânge palma în jurul busolei. Îmi mijesc ochii spre ea. O tornadă îmi vâjâie sub piele.

"Cora, ce înseamnă asta?!" țip eu, mergând rapid spre ea. Sora mea se încruntă la tonul pe care l-am folosit, dar asta nu e îngrijorarea mea la moment.

Ce ține Cora în mână este un obiect puternic, de neprețuit. Este unul din lucrurile care sunt vrăjite pentru a menține un scut din jurul inimii unei grupări. Inima grupării ține teritoriul respectiv în siguranță și îl mai ține ascuns de lumea muritorilor. Dacă inima ajunge distrusă, portalele spre lumea noastră paralelă vor rămâne mereu deschise, lăsând accesul liber al tuturor în gruparea respectivă. Obiectele de genul trebuie să rămână ascunse, pentru că, la fel ca la inimă, dacă obiectul va fi distrus, și scutul pe care îl protejează se va sfărâma.

"Nu e treaba ta. Pleacă." mârâie ea.

"De unde ai luat busola?" întreb eu, fără să mă mișc din loc.

Zvonuri au călătorit prin gruparea Aircomb zilele astea. Cică dintr-o grupare apropiată nouă, numită Acton, a fost furat un obiect cu funcția menționată mai sus. Privind busola din mâna Corei, îmi dau seama foarte rapid că ea a fost făptașul crimei. Deși relația noastră cu Actonii nu este cunoscută pentru a fi cea mai pașnică, furtul ăsta atinge un alt nivel. Aici e vorba despre întreaga noastră lume, nu doar de o neînțelegere minoră. Cora chiar a întrecut măsura de data asta. Dățile în care a scăpat basma curată de pedepse au făcut-o să nu-i mai pese de consecințe. Nu ar fi trebuit să las asta să se întâmple.