Lângă Inima lui Zakar

Capitolul 1: O seară printre muritori

Mă simțeam în centrul atenției și nu eram sigură dacă îmi place. Adică, în majoritatea timpului familia mea se preface că nu exist, iar acum parcă eram o stea în jurul căreia se roteau zeci de planete. Oftez scurt și îmi las capul în jos, deoarece eram sigură că obrajii îmi sunt roșii.

Sunt în lumea muritorilor, pe pământ, în una din călătoriile mele săptămânale aici. Uneori vreau să iau o pauză de la lumea paralelă în care trăiesc, de la grupări și de la ființele însetate de putere. Mi-am făcut un obicei ca în fiecare săptămână să încerc o cafenea nouă construită de muritori. Iar astăzi pot să spun cu ușurință că am ajuns în una dintre cele mai rele. Deși stau așezată la o măsuța mai retrasă, cumva toți oamenii de aici reușesc să se uite la mine din cinci în cinci secunde. Da, știu că e normal să se întâmple asta, aura celor ca mine este mai puternică și îi face pe oamenii normali să se simtă incomod sau inferior, dar puteau și ei să fie mai discreți. Arăt exact ca ei, doar puterile mele speciale mă deosebesc.

Îmi închid ochii pentru un moment. Puteri care au ucis nu numai o dată. Au trecut două zile de la incidentul nefericit cu sora mea. Fața inertă și trupul nemișcat al Serenei Morton continuă să mă bântuie de atunci. A fost o greșeală. O mare, mare greșeală. Ar fi trebuit să mă uit unde o lovesc. Dar acum Serena e moartă, și doar eu și ea știm cum s-a întâmplat asta. E vina mea și îmi pare rău. Nu e prima oară când omor pe cineva, s-a mai întâmplat o dată, acum doi ani. A fost o situație asemănătoare cu asta: am fost atacată și m-am apărat, iar apărarea mea a constat în luarea unei vieți. Și acel trup mort mă bântuie, alături de Serena.

Îmi redeschid ochii când un grup de prieteni care stă așezat la o masă aproape de a mea începe să râdă zgomotos. Unul dintre ei a spus o glumă pe care nu am auzit-o. Zâmbesc în colțul gurii și iau o gură din ceaiul meu aproape rece. Cafeneaua asta e zgomotoasă, mobilierul e învechit, iar mâncarea nu are un gust foarte bun, dar toate astea au reușit să îmi distragă atenția de la problemele care mă așteaptă în gruparea Aircomb.

Telefonul meu, care stătea pe masă, vibrează scurt. Am primit un mesaj.

'Domnișoara Sera ne-a învitat la un bănuț și un biscuite' - Jakoda

Pufnesc amuzată. Domnișoara Sera e o bătrânică stranie care trăiește singură într-un conac si are trei pisici identice care îi țin companie. Eu și prietenul meu, Jakoda, plecăm la ea câteodată și îi îngrijim grădina. Ne plătește pentru asta, așa că nu pot să protestez, mai ales că de fiecare dată ne pregătește niște biscuiți delicioși.

'Nu pot azi. Am o seară perfectă printre muritori care în nici un caz nu se holbează la mine' - Astrid

'Nu pot să cred că refuzi biscuiții care cel mai probabil sunt drogați, dar ție oricum îți plac!' - Jakoda

'Promit că mâine plecăm la domnișoara Sera. Sunt sigură că o tonă de praf s-a adunat pe florile ei în cele cinci zile de când nu am fost acolo' - Astrid

'Ai grijă, dacă bătrânica se va enerva, tu vei fi de vină' - Jakoda

'Oricum tu vei primi un scaun în cap, ca de fiecare dată' - Astrid

'Să știi că încă mă doare' - Jakoda

Surâd, dar fericirea îmi dispare rapid. Ușa cafenelei se deschide lent, scârțâind lung. Ochii majoritatea oamenilor se îndreaptă acolo. Respirația mi se oprește în gât, iar ceașca de ceai aproape cade din mâna mea. Doi bărbați au intrat și analizau cu precauție cafeneaua. Îmi las capul în jos și mă fac mică în scaun, încercând din răsputeri să îmi ascund aura diferită. Bărbații erau înalți, iar muschii li se vedeau clar prin hainele negre. Ambii aveau glugile trase peste cap, astfel li se vedea doar o parte din față. Erau asasini. Asasini din gruparea Acton trimiși pentru a mă găsi și a mă omorî. Am mai întalnit câțiva zilele trecute. Mișunau în jurul graniței teritoriului grupării noastre.