Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 29

Nu pot sa fac nimic decat sa suport tensiunea pe care eu si Camber am adus-o in camera de zi. Si Marcus o observa, dar nu spune nimic, din fericire. Lerna e total paralel cu ce se intampla si continua sa priveasca filmul cu interes. Imi strang genunchii la piept si ma prefac ca inteleg ce se petrece pe ecranul televizorului. De fapt, toata atentia mea e pe baiatul care sta singur pe un fotoliu. Era putin mai in fata decat canapeaua, deci ii vedeam doar spatele. E bine si asa, macar nu ma poate vedea ca ma holbez.

Incep sa am impresia ca lui Camber ii place sa se joace cu mine. Mai intai ma saruta de parca nu ne-am vazut cateva luni si i-a fost foarte dor de mine, apoi revine la starea lui de dimineata si sta suparat. Vorbeste doar cu Marcus si Lerna, iar mie imi arunca doar cateva priviri pe furis. E extrem de frustrant. Daca eram eu cea suparata, dupa sarutul ala sigur il iertam instant. Dar nu, nu am de gand sa ma milogesc de el sa nu mai fie enervat. Nu are decat sa ramana pentru totdeauna in starea asta. Dupa parerea mea, ce am facut a fost corect.

Eram inghesuita intre Lerna si marginea canapelei. Cei trei baieti priveau relaxati filmul, insa ochii mei nu se puteau abtine si faceau gauri in ceafa lui Camber. Analizam fiecare fir de par, fiecare bucatica de piele, in speranta ca Razboinicul o sa ma simta si imi va acorda pana si un gram de atentie. Poate ma ignora intentionat, sau poate ca intr-adevar nu imi poate simti privirea, dar Camber nu se misca deloc. Nici un muschi, nici macar un deget. Oftez in sinea mea. Oare daca arunc o perna in el, va reveni la comportamentul lui obisnuit?

- Astazi e o zi atat de frumoasa! exclama Lerna si se face comod pe canapea.

- De ce spui asta? zambeste Marcus.

- Antea nu mi-a spus nimic urat. chicoteste baiatul.

Nu atrag atentie la remarca lui Lerna, ci in schimb surad la expresia dezamagita a lui Marcus. Probabil se astepta ca el sau ceva spus de dansul sa fie motivul fericirii Calatorului.

- Lerna, m-ai uimit atat de mult in ultimele zile incat am ramas fara insulte pentru tine. spun eu, strangandu-mi mainile la piept.

- Dar ce am facut? intreaba baiatul onorat, un zambet dansandu-i pe buze.

- Nimic. Nu ai facut nimic, si nu as putea fi mai recunoscatoare pentru asta.

Fericirea de pe fata lui dispare, fiind inlocuita cu suparare. Baiatul ma priveste bosumflat. Zambesc amuzata. Marcus isi ascunde rasetele cu un tuset fals si isi intoarce capul in directia opusa. Lerna pufneste scurt si ma impinge usor.

- Nu ma lasi sa am nici un moment de bucurie. murmura el.

- Nu te intrista. Uite, o sa iti pregatesc ceva gustos. zic eu, incercand sa imi abtin ranjetul.

- Chiar? intreaba Calatorul plin de speranta.

- Nu. spun eu simplu.

Rad scurt cand Lerna isi pune mana pe piept in dreptul inimii, atat tradarea cat si amuzamentul prezent in ochii lui. Dar deodata, cineva isi deschide gura si spune ceva care a fost total nelalocul lui.

- Nu poti sa ai incredere in reactiile Anteei. Un moment rade si in urmatorul nu ii mai pasa. zice un glas rece si ragusit.

Oricine ar fi putut sa spuna asta si eu nu as fi reactionat prea tare. Dar aceste cuvinte iesite din gura lui Camber s-au simtit ca o galeata de apa rece peste mine. Razboinicul nu se intoarce sa ma priveasca, dar continua sa stea cu spatele. Ma incrunt si imi strang pumnii, observand cu coada ochiului cum Camber face la fel. Este asa un las! Nici macar nu m-a privit in ochi cand a spus asta! Furia si agonia care trec prin mine sunt sentimente asemanatoare cu ce am simtit acum foarte mult timp. Lerna se stramba langa mine, aratand foarte incomod. Ochii ma ustura si un nod mi se pune in gat. Ma ridic rapid in picioare.