Capitolul 2: Doi ochi verzi

277 37 23
                                    


Liniștea domnea în casă. În bucătărie eram doar eu și cafeaua mea, și sincer mă bucuram. Aveam parte de un moment de liniște și nu era nimeni alături care să atragă atenția de la mine. Tata era plecat, probabil s-a dus înainte să mă trezesc eu. Mama și Cora dormeau liniștite și așa aveau să facă până târziu. E logic, doar e ziua lor liberă.

Strânsoarea asupra cănii fierbinți se întețește când numele surorii mele îmi trece prin minte. O briză slabă care mi-a scăpat din greșeală face lichidul maro să se miște, iar perdeaua de la fereastră să fluture. Îmi dau ochii peste cap. Doar gândul la ea mă face să îmi pierd controlul și să vreau să plâng în același timp.

Scuturându-mi capul, mă ridic cu putere în picioare. Nu o voi lăsa să îmi strice și ziua asta. Nu o să fiu acasă și nu vreau ca fața Corei sau a Serenei să mă bântuie constant. Așa că beau cu repeziciune restul cafelei rămase și îmi spăl cana albă. Nimeni nu o să observe lipsa mea și nimeni nu o să comenteze ora la care o să mă întorc. Cu puțin noroc, ziua pe care o petrec cu Jakoda o să fie perfectă.

Frunzele tuturor plantelor din bucătărie se scutură ușor, iar florile își desfac petale colorate. Ele se îndreaptă spre razele de soare care întră prin geam. Totul începe să arate ca o grădină în miniatură. Din experiența mea în casa asta, știu că plantele se trezesc în același timp cu mama. Ăsta e semnul meu că ar trebui să plec.

Îmi scot telefonul din buzunar și ies din casă, asta după ce i-am trimis un mesaj dragului meu prieten că ne întâlnim la casa lui. Jakoda e fiul lui Tyson Holt, deci va fi în viitor conducătorul grupării Aircomb. Deși are o mulțime de responsabilități, își face mereu timp pentru mine și asta îmi place cel mai mult la el. Nimeni nu ne poate despărți, suntem ca niște frați.

Străzile grupării noastre sunt mereu aglomerate dimineața. Ființe cu puteri uimitoare mișună în stânga și în dreapta. Maturii se îndreaptă spre joburile lor, iar copii se joacă sau învață să își controleze puterile. Lumea noastră seamănă leit cu cea a muritorilor; orașele arată la fel, doar oamenii sunt diferiți. Soarele deja a început să urce pe cer și foarte curând temperaturile se vor ridica la maxim. E vară. Vara în care eu o să mă odihnesc, după care o să reîncep să lucrez pentru Tyson.

Gruparea Aircomb e diferită de restul. Inima grupării e foarte bine protejată. În urma unui atac de acum câteva decenii, protecția a fost sporită. Majoritatea teritoriilor din jurul nostru au câte patru-cinci scuturi în jurul inimii lor, scuturi protejate de obiecte vrăjite cum a fost busola furată de Cora. În gruparea noastră, Tyson a acționat diferit, și foarte puțini cunosc asta. El a legat cele șase scuturi de câte șase vieți. Cât timp oamenii vrăjiți sunt în viață, scuturile rămân intacte. Cele șase vieți sunt oameni de încredere care fac parte din Consiliul grupării. El constă din Tyson care are grijă de primul scut, Jakoda care îl protejează pe al doilea, eu pe al treilea, și alți doi bărbați și o femeie care au grijă de restul scuturilor. Prietenia cu Jakoda mi-a adus multe beneficii, printre care câștigarea încrederii lui Tyson.

Nu merg foarte mult timp până ajung în fața conacului uriaș care găzduiește familia Holt. El a fost construit strategic, pentru că toate străzile duc spre el. Conacul se află pe un mic deal pe care la moment îl urc. Pereții sunt făcuți din cărămizi galbene și gri, cu ferestre din sticlă groasă și cu un acoperiș negru deasupra. Felinare înalte sunt pe lateralele drumului care duce fix spre ușa casei.

Pășesc pe treptele din piatră neagră din fața conacului și privesc în jur câteva secunde, dar nu văd pe nimeni, deși se presupunea că Jakoda trebuia să fie aici. Oftez. Sunt sigură că el a adormit din nou după ce mi-a văzut mesajul. O singură dată a fost treaz când am venit, și asta a fost pentru că în fața conacului erau niște mașini specializate care reparau strada. Îmi strâng buzele într-o linie îngustă și apăs pe soneria ușii, apoi aștept, din nou.

Lângă Inima lui ZakarUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum