Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 32

Suvitele albe ale bunicului ii stau peste frunte, iar ochii lui ma analizeaza. Niste ochi albi a caror emotii nu le pot descifra, dar eram mult prea fericita si confuza in acel moment ca sa inteleg asta. Era inalt, aproape mai inalt decat Camber, imbracat in niste haine simple de parca tocmai s-a trezit si a venit direct aici. Bocancii ii erau perfect curati, fara nici o urma de zapada pe ei. Parul ii era mai lung decat ultima data cand l-am vazut. Nu pot sa exprim prin cuvinte cat de fericita sunt sa vad fata familiara a lui Rowan.

- Dar... Cum ai ajuns aici? Cum m-ai gasit? sunt primele cuvinte pe care le spun cand imi revin din soc.

Bunicul zambeste misterios si paseste in fata. El isi intinde mainile spre mine, iar eu ii accept imbratisarea fara sa ezit. Bratele lui se incolacesc in jurul meu asa cum bratele familiei mele nu au facut niciodata. Rowan si cu mine nu semanam deloc, dar iti dai seama cu usurinta ca suntem rude. Observ intelegerea pe fata lui Marcus, care era in stanga mea. Lerna era confuz, de la el nici nu ma asteptam altceva. Camber e in spatele meu, deci nu stiu ce crede el despre aparitia bunicului meu. Eu una eram nespus de fericita pentru aceasta distragere de atentie de la Malika.

- E, cum sa nu stiu eu asta. zambeste Rowan. Eram sigur ca traiesti si atacurile din Amaris nu te-au facut sa renunti. Nu a fost chiar atat de greu sa te gasesc.

- Mie mi se pare ca o cabana din mijlocul padurii e destul de ascunsa. se aude glasul lui Camber.

Ma intorc spre el. Razboinicul avea in jurul lui o aura de neincredere si ostilitate. Pumnii ii erau stransi, iar maxilarul inclestat. Un muschi ii zvacnea pe obraz. Ma incrunt si urmaresc privirea lui alerta care statea pe mainile bunicului de pe umerii mei. Camber parea gata de orice. Comportamentul lui ma nelinistea. Rowan a parut sa se blocheze pentru cateva secunde dupa ce a auzit vocea Razboinicului. Ochii lui s-au incetosat, iar degetele lui pareau tari ca piatra. Bunicul clipeste des, pierdut, apoi face un pas in spate. Palmele lui ma imping inapoi, spre Camber, si nu pot sa nu observ forta lui neobisnuita. Inca putin si impingerea lui avea sa ma faca sa cad.

- Ce-ar fi sa iti spun de ce am venit aici. propune Rowan, parand sa isi revina din starea ciudata.

- Sigur. murmur eu sceptica.

Intram in camera de zi, unde Marcus si Lerna ne priveau cumva confuzi. Cel din fata ma priveste fix, iar eu inteleg ce ma intreaba fara sa deschida gura. Aprob, dand din cap. Marcus il ia pe Lerna de brat si dupa o coversatie scurta si soptita, cei doi ies din living. Ramanem doar eu, Camber si Rowan. Ma asez pe canapea cu Razboinicul in stanga mea si cu bunicul in dreapta.

- Stii, majoritatea oamenilor pierduti sunt in Amaris. Il ajuta pe Leon. incepe sa spuna Rowan. Abingora a ramas in mare parte pustie, libera.

- Ce vrei sa spui prin asta? intreb eu.

- Vreau sa vii cu mine, in Abingora. Sa recuperam timpul in care am stat despartiti. zice el.

Imi ridic sprancenele surprinsa. Camber scrasneste din dinti, dar nu spune nimic. Bunicul asteapta rabdator sa accept sau sa refuz, cu mainile stranse la piept si ochii pe jumatate deschisi. Oricat de periculoasa este situatia de acum, cu oamenii pierduti si Leon, ura mea pentru acel oras e fara margini. As vedea o parte din trecutul meu la fiecare colt. Atatia ani am incercat sa scap de amintiri, doar as inrautati lucrurile daca as pleca acolo. Imi strang buzele intr-o linie fina. Cum as putea sa ii explic asta lui Rowan fara sa il ranesc? Stiu deja ca se simte rau ca nu m-a putut ajuta cand eram un copil.

- Vorbesti serios? e tot ce pot spune.

- Foarte serios.

- Dar... Traiesti acolo ascuns, ca sa nu vada nimeni ca esti Calator. Si eu ar trebui sa traiesc la fel. zic eu, privindu-l rugator.