Marko

Capitolul 24

,,Cucerește-o în fiecare zi, chiar dacă e deja a ta."

Marko

O văd ghemuită în brațele mele și știu sigur că așa vreau să mă trezesc de acum încolo. Simt că îmi aparţine, că iubirea ei îmi aparţine doar mie, iar mâinile mele o cuprind în totalitate pentru a-i asculta inima bătând. Iubesc să stăm așa. Să stea lângă mine şi să o privesc foindu-se prin brațele mele. Iubesc felul în care mă sărută apăsat pe frunte când se trezește şi miile de cuvinte șoptite la ureche, făcându-mă să zâmbesc. Ador femeia de lângă mine, o iubesc cum nimeni nu a iubit-o vreodată, o iubesc necondiţionat. Iubesc omul care a intrat în viaţa mea și a adus doar fericire şi iubire în ea.

Știu că am supărat-o când i-am spus că m-a schimbat, dar am vrut să știe că a adus raiul în iad. Ea e combinația perfectă dintre cele două lumi. Ochii ei de înger știu multe reguli însă le încalcă pe toate. E cuminte, dar nu prea. Sufletul ei este atât de prețios. Atât Dumnezeu cât și diavolul aleargă după el.

O simt cum începe să se trezească și să deschidă ochii. Își ridică somnoroasă capul de pe brațul meu cât să îmi găsească privirea, apoi își așază bărbia pe pieptul meu, rămânând fixată cu ochii săi albaștri pe chipul meu.
O sărut pe frunte în timp ce ea își duce o mână în părul meu. O văd zâmbind printre câteva șuvițe care îi acoperă fața. Îmi trec degetele peste buzele ei și îi dau firele de păr după ureche lăsându-i fața liberă.

E fericită.

Mă privește atât de intens și pot observa totodată în ochii ei că este bucuroasă. Sper să nu o dezamăgesc niciodată.

—Te iubesc, știi asta, nu-i aşa? spune somnoroasă, privindu-mă cu ochi mari.

A durat o clipă să înțeleg tot ce a spus, de aceea s-a făcut linişte după ce a zis-o. De fiecare dată când aud acele două cuvinte venite din partea ei mă simt mai vulnerabil ca niciodată. Nu îmi spune prea des ,,te iubesc,, dar și când o face demonii mei se înclină în fața ei. Oricum... nu este nevoie să îmi spună că mă iubește, deoarece îmi demonstrează asta cu orice ocazie. Sincer să fiu, nici eu nu i-am spus atât de des pe cât i-am demonstrat că o fac. Vreau atunci când îi pronunț acele două cuvinte să simtă fiori pe șira spinării și să știe că o iubesc cu toată ființa mea. Dacă i-aș spune prea des, cuvintele și-ar pierde din credibilitate și ar deveni un fel de "made in Chine" – folosit prea des și fără nici-o valoare.

—Da, la fel de mult pe cât știu că te iubesc enorm.

O văd cum se înroșește înainte să se ridice din pat. După noaptea de ieri, Stormy a adormit în cămașa pe care am dezbrăcat-o înainte să ne culcăm împreună, iar acum am o priveliște foarte amplă asupra picioarelor sale lungi. Încă îi simt mirosul pe pielea mea. Între noi deja nu mai e loc de rușine. Îi știu fiecare bucățică de piele.

Până la ea, iadul meu nu a arătat niciodată atât de frumos.

—Spune-mi că s-au rătăcit niște haine de-ale mele pe aici, data trecută când am fost.

—Nu cred, mint amintindu-mi că am văzut o pereche de pantaloni scurți de-ai ei printre tricourile mele.

Își trece panicată o mână prin păr și mă privește stresată, amintindu-și probabil că rochia ei este la spălat, după ce aseară și-a pătat-o cu vin roșu.