Călătoarea: Dincolo de Amaris

Capitolul 34

- Cred ca a venit timpul sa parasim cabana. spun eu, ducandu-mi ochii spre tavan.

Capul lui Camber se ridica de pe pieptul meu. Baiatul se incrunta confuz. Oftez lung. Stiu ca azi ar trebui sa fie ziua noastra fara griji, dar in tot acest timp doar cuvantul probleme a plutit in adancurile mintii mele. Desi refuz sa le las sa ma copleseasca nu inseamna ca au disparut.

- Ce? De ce spui asta? ma intreaba Razboinicul.

El isi propteste coatele in lateralele corpului meu si se sprijina de ele, astfel privindu-ma de sus. Ochii lui par mai negri asa.

- Pur si simplu o simt. Adica, e logic ca dupa atatea incercari esuate, Leon va veni cu intreaga armata aici ca sa ne omoare. Stie unde stam, nu ii va fi greu sa planuiasca asta. explic eu.

Camber prinde o suvita de par alb intre degetele sale si incepe sa se joace cu ea. El imi arunca o privire atotstiutoare. Si-a dat seama ca vreau sa plecam din mai multe motive decat Leon. Ma cunoaste prea bine.

- Si cu Marcus si Lerna ce facem? Nu am vrea sa ii lasam singuri aici, mai ales daca ce spui tu se va intampla. murmura el.

- Conteaza ce vor ei. Daca vor sa ramana, atunci raman in cabana. Daca nu, ii luam cu noi. Ai masina ta, nu ne e greu sa ne deplasam.

- Nu stiu ce sa iti spun, Antea. zice Camber cu sinceritate. M-am obisnuit sa stau aici si nu sunt sigur ca avem un alt loc unde sa ne stabilim pentru o perioada mai indelungata, cu toate problemele pe care le avem.

- Nu trebuie sa ne stabilim undeva. Putem pur si simplu sa calatorim. zic eu cu un mic zambet.

- Si unde vrei sa plecam mai intai, Calatoareo? intreaba el, imitandu-mi expresia.

Camber imi ciupeste obrazul, dupa care eu ii plesnesc palma.

- Ma gandeam sa incepem cu Dalmy. Stii tu, orasul in care traia Malika. spun eu, atmosfera fericita disparand in momentul cand imi deschid gura.

Incerc sa nu imi privesc palma stanga sau sa imi amintesc ce mi-a facut femeia aia. Strangandu-mi pumnii, imi ascund furia, daca o pot numi asa. Atatea sentimente se joaca in mintea mea in acest moment, incat simt ca o sa explodez curand. Leon, Malika, clonele, oamenii pierduti, bunicul, toate se aduna intr-un recipient de sticla care deja a inceput sa crape.

- Antea. ofteaza Camber, scotandu-ma din mintea mea vicioasa. Nu e neaparat sa incepem de acolo. Sunt o multime de alte orase...

- Nu. il intrerup eu si inghit in sec. Nu stiu daca Malika inca sta acolo, dar nu risc nimic. Vreau sa aflu raspunsul la anumite intrebari. Ea s-ar putea sa ne ajute in legatura cu ce a lucrat Leon. Vreau sa stiu ce mi-a facut.

- Iubire, credeam ca vrei sa te relaxezi putin dupa mo...

Camber se opreste brusc cand vede ca buzele imi tremura, iar ochii imi stralucesc din cauza lacrimilor care inca nu au cazut. Si astea au fost cuvintele magice care au spart recipientul de sticla. Scrasnesc din dinti. Razboinicul murmura disperat niste scuze si imi inlatura rapid suvitele de par de pe fata probabil ca sa il vad mai bine. Eram patetica si Camber ma facea in continuare sa ma cred asa, mai ales cu privirile pline de mila si tristete si agonie. Imi placea sa ma cred puternica in anumite momente. Moartea nu e ceva nou pentru mine. Nici durerea nu e. Dar moartea bunicului a zgariat cusca in care imi tin partea cea mai intunecata. Nici nu vreau sa imi imaginez ce mi-ar putea face o posibila moarte a lui Camber.

- Sh, shh. incearca sa ma linisteasca baiatul.

Degetele lui sterg primele lacrimi care cad pe obrajii mei infierbantati. Buzele lui nu intarzie sa se lipeasca de fruntea mea. Ma scald in alinarea lui, oricat de mica ar fi. El e ata de care ma tin cu varful degetelor ca sa nu cad intr-un loc mai intunecat ca nimicul.